CSM Câmpia Turzii-CFR Dej 2-2 (2-1)
CSM Câmpia Turzii a remizat sâmbătă, 23 septembrie, pe teren propriu, în confruntarea cu CFR Dej.
Formaţia gazdă a reuşit o primă repriză bună, a intrat bine în joc şi a reuşit să puncteze de două ori prin Duma şi Moldovan.
Elevii lui Darius Boldor au revenit pe finalul primei părţi când Poleac a prins pe picior greşit defensiva adversă şi a redus din diferenţă, scor 2-1.
Oboseala acumulată şi-a spus cuvântul şi echipa din Câmpia Turzii n-a mai avut puterea să-şi apere avantajul iar Cosmin Câmpean a înscris golul egalizator.
Cu un total de 7 puncte, CSM Câmpia Turzii ocupă locul 9 în clasamentul Ligii a IV-a de fotbal şi se va deplasa etapa viitoare pentru confruntarea cu A.S Viitorul Feleacu.
