Sâmbătă, 2 septembrie, în etapa a II-a a Ligii a IV-a de fotbal, CSM Câmpia Turzii a întâlnit, pe teren propriu, Universitatea II Cluj.
Prima ocazie importantă poate fi trecută în contul oaspeţilor. În minutul 13, Pintea a scăpat singur cu portarul, dar mingea trimisă de acesta a lovit bara laterală. În minutul 18 gazdele au pierdut mingea în jumătatea adversă, iar Cobârzan a scăpat singur şi a trimis pe sub portarul Rotaru înscriind pentru 1-0. În replică, în minutul 20, Moldovan a tras de la 22 metri, dar mingea a trecut puţin pe lângă poarta apărată de Pop.
În minutul 26, Potcoavă a scăpat singur cu portarul Rotaru pe care l-a luat la ţintă. Două minute mai târziu acelaşi Cobârzan, după o centrare de pe partea dreaptă, a trimis cu capul în bara transversală. Câteva minute mai târziu, după o incursiune a lui Coman, Ionescu a şutat din interiorul careului, dar Rotaru a respins in extremis în corner.
În minutul 40 s-a restabilit egalitatea. Tarcea l-a deschis pe Dan Ştefan, acesta a scăpat singur cu portarul şi a trimis mingea pe lângă acesta stabilind scorul la pauză.
Imediat după reluare, în minutul 47, „studenţii” au reuşit o incursiune pe partea dreaptă, Saroşi este găsit în faţa porţii şi înscrie pentru 2-1.
Două minute mai târziu, Budin a reuşit o incursiune pe partea dreaptă, a centrat în faţa porţii de unde Pintea a îndeplinit o simplă formalitate şi a înscris pentru 3-1.
În minutul 60, după o incursuiune a lui Moldovan, acesta a trimis lateral stânga pentru Rotaru care a înscris pentru 3-2 şi a stabilit scorul final.
CSM Câmpia Turzii: Rotaru – Tarcea, Ormenişan, Oroian, Felderean, Câmpean, Duma, Tomuţă, Şoancă, Dan Ştefan, Moldovan.
Rezerve: Chişu, Rotaru, Czuli, Cămărăşan, Butoieru, Tescar, Dudaş.
Antrenor: Valentin Şandru
Universitatea II Cluj: Pop-Găt, Dan, Marin, Mureşan, Potcoavă, Ionescu, Saroşi, Coman, Cobârzan, Pintea.
Rezerve:Pop A., Matiş, Vomir, Marin, Bara, Budin, Pop B.
Antrenor: Sălăgean C.