CSM Câmpia Turzii-Viitorul Soporu de Câmpie 2-1 (2-0)
Sâmbătă, 24 noiembrie, în etapa a 15-a a Ligii a IV-a la fotbal, CSM Câmpia Turzii a primit vizita formaţiei Viitorul Soporu de Câmpie.
Gazdele au intrat bine în joc şi, în minutul 11, Dudaş a primit o minge în adâncime, pe partea dreaptă, a centrat în interiorul careului de unde Dan Ştefan, rămas singur cu portarul, l-a lăsat fără replică şi a punctat pentru 1-0.
Oaspeţii au încercat să restabilească egalitatea, dar şuturile din lovitură liberă ale lui Cecălăcean au rămas fără rezultat.
Cei care au reuşit să înscrie au fost tot gazdele, în minutul 39, când Chişu l-a lansat în adâncime pe Dan Ştefan care a dus scorul la 2-0.
Două minute mai târziu, gazdele puteau majora diferenţa, când Chişu a reuşit o incursiune pe partea dreaptă, a centrat în interiorul careului, de unde Dudaş a trimis, inexplicabil, pe lângă poartă.
În actul secund, după o combinaţie între Tescar-Chişu şi Dudaş, acesta din urmă a şutat lovind transversala porţii lui Barta.
Chişu putea să-şi treacă numele pe lista marcatorilor, dar şutul lui a fost blocat de portarul echipei vizitatoare.
Pe final de meci, goalkeeperul gazdelor a trimis greşit o minge, până la Cecălăcean care a stabilit scorul final.