12 Noiembrie 1961. Aceasta este data la care s-a scris cea mai importantă şi mai frumoasă pagină din istoria fotbalului turdean. Se împlinesc 56 de ani din momentul în care o echipă dintr-un mic oraş ardelean demonstra că în mare parte succesul stă în voinţa de a învinge. Şi asta au avut turdenii, mai presus de toate: voinţă! Au adăugat, apoi, talent, pasiune, muncă şi o unitate care e greu de descris în cuvinte.
Acum 56 de ani, turdenii întâlneau în finala Cupei României o echipă cu nume mare în fotbalul românesc: Rapid Bucureşti!
Diferenţele erau cât se poate de clare, iar balanţa înclina într-o singură direcţie! Cine s-ar fi gândit atunci că băieţii care lucrau întâi în fabrica de sticlă şi apoi fugeau la antrenamente erau capabili de o asemenea performanţă-câştigarea Cupei României?
Echipa antrenată pe atunci de Ştefan Wetzer a ocupat locul şase în seria a treia a Diviziei B, iar până să ajungă în finala Cupei României a trecut pe rând de Corvinul Hunedoara (2-0), Penicilina Iaşi (7-1), Ştiinţa Timişoara (2-1) şi UTA (3-0) în semifinale.
În finala de pe 12 noiembrie 1961 Arieşul a întâlnit Rapid Bucureşti. Turdenii au primit gol în minutul 24, când Suciu a fost învins de Nicolae Georgescu, dar în minutul 51 Gheorghe Băluţiu l-a învins din penalty pe portarul rapidist Gheorghe Dungu. După un minut, acelaşi Băluţiu a marcat al doilea gol al formaţiei din Turda, iar Arieşul a devenit, astfel, a doua echipă din Divizia B (după Metalul Reşiţa în 1954) care a câştigat Cupa României.
Am avut în teren o echipă tânără şi mai puțin experimentată, dar cu un căpitan care ştia mereu ce are de făcut atât în teren cât şi în afara lui. Un om responsabil, respectat, care ştia să se impună şi să se facă înțeles: Dionisie Ursu. Căpitanul şi, la cei 29 de ani, cel mai în vârstă jucător al Arieşului! Iar Dionisie Ursu, liderul din teren şi din afara lui, ştia că a fi împreună este un început. A rămâne împreună este un progres. A lucra împreună este un succes! Echipa, cu tot ce a reprezentat ea, a fost cheia succesului, pentru că atunci vorbeam de o echipă în adevăratul sens al cuvântului.
În presa vremii se vorbea de marea surpriză‚ de tânăra echipă a Arieşului care avea în componenṭă ″trei lăcătuşi‚ doi matriṭeri‚ un laborant‚ un jurisconsult‚ un electrician‚ un tehnician‚ un profesor de matematică şi un croitor. Cel mai tânăr jucător al echipei este portarul Arghişanu (19 ani)‚ iar cel mai vârstnic‚ atacantul Dionisie Ursu (29 ani). Acesta din urmă este şi cel mai vechi jucător fiind căpitanul şi ″sufletul echipei″‚ Dionisie Ursu a crescut în această formaṭie de când era junior″.
„Tovarăşe, vă rog să ne faceţi şi nouă o poză, după meci sigur o să le faceţi numai lor”, era rugămintea turdenilor înaintea partidei cu Rapid. Echipa care a ajuns la Bucureşti cu trenul şi care le-a cerut rapidiştilor „nu ne daţi prea multe goluri” a fost apreciată de antrenorul Filote: „Închin şampania asta pentru 11 tineri care au arătat cum se apără culorile unui club”, îşi aminteşte profesorul Ioan Onacă, singurul supraviețuitor al celei mai surprinzătoare câştigătoare a Cupei României.
Momentul 1961 a fost un moment al fericirii, dar, acum, la 56 de ani de la marele eveniment, avem dovada faptului că nu există fericire de care să-ți aminteşti fără tristețe.
MulțumimVasile Suciu, Eugen Pantea, Ioachim Zăhan, Alexandru Vădan, Eugen Luparu, Ioan Onacă , Vasile Mărginean, Vasile Pârvu, Dionisie Ursu (cpt), Vasile Băluţiu, Liviu Husar, Ştefan Arghişan, Jancsi Balasz, Anton Dibernardo, Ionel Dobrotă, Ştefan Wetzer (antrenor) pentru tot ceea ce aţi făcut pentru fotbalul turdean.
Se spune că succesul unui singur minut ne răsplăteşte pentru eşecuri de ani de zile. Succesul lor, de acum 56 de ani, a fost, cu siguranţă, răsplata eşecurilor de până atunci şi a rămas evenimentul de referinţă din istoria fotbalului turdean!
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
