Sâmbătă, 20 aprilie, începând cu ora 12.00, pe Stadionul Municipal din Turda, se va da startul etapei a V-a din cadrul Campionatului Regional de Mini Rugby Transilvania Nord la toate cele 4 categorii de vârstă.
Turneul este organizat de catre RC Șoimii Turda în parteneriat cu FRR prin Departamentul Dezvoltare Transilvania Nord, la care și-au anuntat participarea un număr de 21 de echipe. Turneele viitoare regionale vor fi găzduite de către Timişoara, Vadu Crişului şi Cluj Napoca ca apoi să continue cu Campionatul Național de Mini Rugby care va avea loc în perioada verii.
„ Ne bucură prezența numeroasă la fiecare turneu, lucru care se observă în calitatea jocurilor care cresc de la un turneu la altul. Trebuie aduse mulțumiri tuturor echipelor participante care fac eforturi financiare considerabile deoarece distanţele sunt mari, fiind uneori nevoie de deplasare cu o zi mai devreme.
Sperăm într-o organizare bună, ca la final să ne bucurăm cu toții de o zi plină de rugby, sănătoși și să așteptăm apoi „iepurașul” așa cum se cuvine. Invităm lumea la stadion și promitem că nu vor regreta alegerea făcută”, a precizat, pentru Ziarul21, Gheorghe Sabău, director de dezvoltare Transilvania Nord.
U14 –echipe participante
- CSS Viitorul Cluj-Napoca R15
- RC Arieşul Mihai Viteazu R15
- CS.Florin Popovici Baia Mare 7S
4.ACS Speranţa Jucu 7S
- Sarances Timişoara 7S
U10 – echipe participante
- CSS Viitorul Cluj-Napoca
- Şoimii Turda
- CSM Baia Mare
- CS.Florin Popovici Baia Mare
- Şoimii Campia Turzii
- CS SCM Timişoara