Cristian Filip, unul dintre componenții lotului național de box, se relaxează în cantonament citind biografii și cărți istorice.
Viața de boxer nu este una ușoară mai ales când ți-o petreci în cantonamente, așa cum se întâmplă cu băieții de la lotul național care au deja 90 de zile de când stau în pregătire. După Izvorani, Lia Manoliu, Navasart și Mangalia, pugiliștii se antrenează de două săptămâni la munte, la Căile Grădiștei.
Băieții au câte două antrenamente pe zi, iar timpul liber încearcă să și-l ocupe cum pot. Cristian Filip o face citind.
Sportivul este deja la a doua carte lectură în cantonamentul de la munte și astăzi, de „Ziua Internațională a iubitorilor de cărți”, povestește ce genuri de cărți îi plac.
„Am început să citesc de când mi-am dat seama că trebuie să mă dezvolt personal un pic mai bine, mă ajută și în ring. Cititul mă relaxează și mă destinde” – Cristian Filip, component al lotului național masculin de box.
Știe tot despre Muhammad Ali
Tânărul recunoaște că a făcut o pasiune pentru Muhammad Ali și nu ratează nici o carte legată de biografia marelui boxer american.
„De obicei citesc autobiografii sau biografii, am citit LeBron James, Mike Tyson, Muhammad Ali, 3 cărți cu el. Ultima carte pe care am citit-o despre viața lui este Guralivul Clay” – Cristian Filip, component al lotului național masculin de box.
Filip încearcă să schimbe registrul și vrea să dobândească și cunoștințe despre istoria lumii, iar pentru asta citește o carte de specialitate.
„Am început „Străini vestiți în luptele cu Roma”. Îmi doresc să mă inspir din mentalitatea anumitor conducători. Mi se pare cea mai mare relaxare atunci când citesc plus că mă dezvolt mult personal. Sportul și cartea se împacă bine, cel puțin în cazul meu” – Cristian Filip, component al lotului național masculin de box.
Are 10 titluri de campion național
Cristian Filip are 21 de ani și practică boxul de la 10. Are zece titluri de campion național și este medaliat european. Ultimul concurs la care a participat înainte de Pandemie a fost cel preolimpic de la Londra unde a pierdut în primul meci în care a boxat pentru a-și asigura calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo.
În acest moment, sportivul se pregătește pentru Campionatul European de U23 din septembrie care încă nu se știe dacă se va ține din cauza Pandemiei de Coronavirus.
Visul pugilistului este ca în 2021 să fie prezent la Olimpiada de la Tokyo. Până acum, România are un singur boxer calificat la Jocurile Olimpice: Cosmin Gîrleanu la categoria 52 kg.