Despre frumusețea fotbalului din liga IV. Rareș Bituleanu a turnat două plăci de beton până la ora 14.00 iar de la ora 16.00 a avut meci de cupă unde marcat un hattrick
Nu putem să trecem peste un episod de liga IV-a care merită să vi-l prezentăm.
Despre fotbalul „modern”
În fotbalul de azi când televiziunile vorbesc mai mult de salariile jucătorilor decât despre jocul fotbaliștilor, când pe ecrane vedem pretențiile jucătorilor de fotbal fără a menționa ce pot oferi pe terenul de joc, când vedem cât a câștigat un jucător de fotbal la un campionat final însă fără a aminti și cât a muncit pentru acea performanță, azi vă prezentăm un episod din zilele noastre, dar care ne duce cu gândul la fotbalul nostalgic, cel de care ne-am îndrăgostit cu toții.
Despre Liga IV
Azi când fotbalul mare înseamnă BANI MULȚI, avem în orașele care nu-și permit bugete, un fotbal nostalgic, acel fotbal de care ne amintesc părinții noștri care ne povestesc că pe vremuri fotbaliștii erau angajați la fabrică, plătiți ca niște muncitori normali, dar care jucau fotbal. Și jucau în vremea respectivă, fiindcă dacă nu dădeau randament erau trimiș în fabrică „în producție” (adică la muncă) și pierdeau echipa.
Cam așa e în zilele noastre Liga 4, tineri care muncesc, în schimburi, în construcții, fac naveta, iar sâmbăta își iau liber pentru că au meci. Tot acest sacrificiu pentru ceea ce iubesc ei mai mult, sportul rege.
Nu ne putem aștepta să joace ca Barcelona, dar putem privi un spectacol fotbalistic care este făcut din inimă și prin mult sacrificiu, tineri care transpiră pe teren doar ca noi, spectatorii să avem în continuare fotbal în orașul nostru.
Trebuie să conștientizăm această realitate și să-i apreciem mai mult.
A turnat două plăci de beton pana la ora 14.00 iar de la ora 16.00 a avut meci de cupă unde marcat un hattrick
Și acum depre episodul care vrem să nu treacă neobservat:
Rareș Bituleanu, jucător la CSM Câmpia Turzii, un tânăr foarte talentat și cu un bun simț ieșit din comun, un jucător de fotbal despre care, cineva care cunoaște fotbal a zis de Rareș atunci când a semnat cu CSM Câmpia Turzii că: „Copilu‘ ăsta nu știe să dea decât goluri faine”, și a avut dreptate, goluri peste goluri, vinclu sau șuturi de la peste 30 de metri, lovituri libere impecabile și lista poate continua.
Ce nu știe lumea e că „copilu’ ăsta” muncește în construcții, se învoiește de la locul de muncă, ca să ajungă la antrenamente, sau își ia liber pentru zilele în care are meci.
Așa s-a întâmplat și miercuri, 16 octombrie, când CSM Câmpia Turzii a avut meci de cupă la Luna în compania celor de la Spicul, unde Rareș Bituleanu a marcat două goluri și din lovitura lui liberă mingea a lovit bara, a deviat în portar, de unde mingea intrat în poartă, astfel s-a marcat și golul cu numărul 3.
După golul cu numărul trei s-a auzit de pe marginea terenului: „copilu‘ ăsta a turnat două plăci de beton până la ora 14.00 iar acum a marcat un hattrick, fotbalist tată …ce mai!”
Da! ați citit bine, Rareș Bituleanu a muncit în construcții, a turnat plăci de beton până la ora 14.00, cine lucrează în domeniu știe despre ce este vorba, s-a învoit mai apoi de la locul de muncă pentru că avea meci, și a făcut din nou un meci mare.
Nu s-a plâns „copilu’ ăsta” nici că a fost obosit, nici că terenul era denivelat, nici că arbitrul nu a fluierat sau alte și alte scuze, ci a jucat fotbal, și a făcut-o ca un fotbalist mare, a făcut-o cu inima și poate cea mai mare recompensă a lui au fost aplauzele de pe margine.
Ăsta înseamnă fotbal, și în principiu din această cauză este și supranumit sportul rege, fiindcă este tare iubit.
Episodul mai sus amintit nu este singular, dar azi l-am prezentat ca o pledoarie pentru fotbal, acel fotbal pentru suporteri.
Mai jos un scurt montaj cu golurile lui Bitu’ din acest campionat: