<
Fotbal

Darius Alin Vescan: „Am venit la Sticla pentru că este o echipă unită”

După primele două transferuri ale iernii, Valentin Lemnaru și Paul Chiș, Sticla Arieșul Turda a reușit să îl transfere pe Darius Alin Vescan, în vârstă de 20 de ani, de la Vulturul Mintiu Gherlii.

Darius Alin Vescan a început fotbalul la vârsta de 6 ani la Universitatea Cluj, a mai jucat la Sporting Cluj iar ultima dată la Vulturul Mintiu Gherlii, pe postul de mijlocaș reușind să marcheze de opt ori.

Ca performanțe Darius Alin Vescan și-a trecut în palmares locul 3 pe țară în liga 4 la juniori.

Noua achiziție a Arieșului Turda a acceptat să ofere o declarație pentru cititorii Ziarului 21:

Rep.: Cu ce gânduri ai venit la Sticla Arieșul Turda?

Darius Alin Vescan: Am venit la Sticla pentru că este o echipă unită care mi se potrivește, sunt colegi super de treaba care te încurajează, este un alt nivel față de unde am jucat până acum și vreau să ajung din ce în ce mai sus, vreau să ajut echipa cât de mult pot și să promovăm cât mai repede în Liga 2.

Rep.: Un mesaj pentru suporteri

Darius Alin Vescan: Aș vrea ca suporterii să vină la meciuri și să își încurajeze echipa preferată. Suporterii sunt un factor foarte important în rezultatele unei echipe.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS