Activitate intensă pentru CS „Florin Bordi Box” Turda care s-a întors cu rezultate bune de la ultimele trei competiţii la care a participat.
Astfel, în perioada 27-28 mai Crişan Alin a cucerit Centura Sătmarului la categoria 50 kg, cadeţi, iar sâmbătă 3 iunie, Crişan Alin şi Varga David s-au impus la Memorialul „Vasile Tătaru” desfăşurat la Câmpia Turzii.
În perioada 6-7 iunie, 4 sportivi de la CS „Florin Bordi Box” Turda au participat la turneul internaţional Cupa Ring Napoca.
Varga David, Zvâc Alexandra şi Crişan Alin s-au impus la puncte şi au încheiat competiţia pe prima treaptă a podiumului, iar Varga Robert a pierdut la puncte.
„Copiii s-au descurcat foarte bine la toate competiţiile la care am participat. Varga David e un copil care are 10 ani neîmpliniţi, iar Zvâc Alexandra are 13 ani. Mulţumesc Primăriei pentru sprijinul acordat şi pentru implicare. Mulţumesc, de asemenea domnilor Nicolae Roş şi Adrian Nap şi tuturor celor care au fost alături de noi şi ne-au susţinut. Dacă cineva doreşte să ne ajute şi să ne fie alături, îl aşteptăm cu drag şi, de asemenea, invităm copiii să vină la sală mai ales că acum vine vacanţa şi ar fi bine să facă puţină mişcare”, a declarat antrenorul Florin Bordi.