Avântul Reghin-Sticla Arieşul Turda 2-0 (0-0)
Vineri, 29 martie, într-un meci contând pentru etapa cu numărul XX a Ligii a III-a, Seria a V-a, Sticla Arieşul Turda a întâlnit, în deplasare, Avântul Reghin.
După o primă repriză în care niciuna dintre cele două formaţii n-a reuşit să pună probleme în jumătatea adversă, tabela de marcaj a afişat 0-0.
La patru minute de la reluarea jocului, gazdele au deschis scorul prin Cristian Chirilă care l-a lăsat fără replică pe goalkeeperul Pop.
Reghinenii au continuat să pună presiune în jumătatea adversă, dar intervenţiile inspirate ale portarului turdean au păstrat tabela neschimbată.
Aflaţi în căutarea golului egalizator, turdenii n-au găsit cea mai bună soluţie la finalizare, iar pe final de meci au fost „taxaţi” de Bugnar care a stabilit scorul final: 2-0.
În urma acestui rezultat, cele două formaţii au făcut schimb de locuri în clasament. Avântul Reghin a urcat pe locul 7, în timp ce Arieşul Turda a coborât pe poziţia a 8-a.
Etapa viitoare, Sticla Arieşul Turda va primi vizita formaţiei Sănătatea Cluj.