<
Fotbal

Arieșul Mihai Viteazu -Sporting Apahida 4-2 (foto)

Arieșul Mihai Viteazu (locul 2) a trecut cu scorul de 4-2 de Sportinf Apahida, pe teren propriu, într-un meci contând pentru etapa a VI-a a ligii IV de fotbal județul Cluj, meci disputat sâmbătă, 12 octombrie pe stadionul din Mihai Viteazu.

Elevii antrenați de Artur Podar au intrat foarte bine în meci și iar ocaziile de poartă au adus și goluri pentru Arieșul, scorul la pauză indicând 3-0.

Sporting Apahida, care a acuzat din plin lipsa a doi titulari, au pus de puține în pericol poarta apărată de Barta.

Repriza a doua a continuat cu dominarea Arieșului din Mihai Viteazu care a reușit să mai înscrie o dată, iar Apahida a marcat de două ori.

Marcatori: Mărie (2 goluri), Kiez și Merceanîn timp ce pentru Apahida a marcat Nichiteanu și Ciotlăuș

S-a terminat 4-2 pentru Arieșul Mihai Viteazu pentru care urmează meciul din deplasare în compania celor de la CFR Dej.

Arieșul Mihai Viteazu: Barta (Mârzan 85′) – Mercean, Buglea, German, Moldovan (Mureșan 75′) – Silaghi (Hidișan 55′), Kiesz, Popa (Crișan 55′), Cîțcăuan – Mărie, Zbîncă (Borș 70′).

Antrenor: Artur Podar

Publicată de Ziarul 21 pe Sâmbătă, 12 octombrie 2019

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS