Andrei Pintilie, antrenorul CSM-ului din Câmpia Turzii a oferit un interviu imediat după ce echipa sa, a pierdut pe teren prorpiu în fața Arieșului din Mihai Viteazu:
„În primult rând vreau să îmi cer scuze , și eu și baieții pentru prestația pe care am avut-o astăzi pentru că am fost departe de adevăr, vreau să îi felicit pe adversari pentru că au meritat pe deplin victoria, foarte multe nu am de zis, fiindcă nu am demonstrat astăzi nimic pe teren, am fost echipa care s-a mulțumit să aibă doar o posesie falsă, dacă pot zice așa, în schimb, echipa Mihai Viteazu, a fost o echipă pragmatică, se vede că au omogenitate în lot, să stea în teren și să culeagă greșelile pe care le-am făcut noi în timpul jocului. Nu zic că se vede o lipsă de omogenitate la noi, pentru că am avut câteva meciuri amicale, dar în meciul acesta s-a văzut clar, nu pun vina pe omogenitate, pun vina pe lipsa de agresivitate, pentru că astăzi, s-a văzut și în teren, echipa mult mai agresivă, a fost echipa Mihai Viteazu. Noi ne-am mulțumit să schimbăm mingea din stânga în dreapta, pase scurte, nimic în profunzime, nimic pe poartă, și ați văzut azi în teren, cred că nu am avut nici o ocazie clară de a marca, în schimb Mihai Viteazu a avut pe lângă goluri, încă vreo două ocazii bune de a marca.
Despre următorul meci: Speranțe sunt, bineînțetes, nu închidem ușa și plecăm acasă, e clar, a trecut un meci, în meciul acesta, a fost echipa Mihai Viteazu mai bună, noi vom pregăti în continuare meciurile și etapele următoare, cum am pregătit și etapa asta, și sper că încet să ne intrăm în joc, v-am zis, lipsa de agresivitate a fost la minusul pe care l-am avut noi astăzi”, a precizat Andrei Pintilie.