Sticla Arieşul Turda a terminat la egalitate, 1-1, meciul din deplasare cu AFC Odorheiu Secuiesc, în etapa a patra din cadrul ligii 3 de fotbal.
Meciul a început bine pentru Odorheiul Secuiesc care a marcat în minutul 3 prin Dinu dintr-o lovitură liberă.
Turdenii nu au capitulat și la câteva minute și-au trecut în cont prima mare ocazie de poartă.
În minutul 39 Sticla Arieșul Turda a finalizat cu succes o acţiune de contraatac şi au egalat prin Varodi.
Repriza a doua l-a scos în evidență pe portarul turdenilor, Rareş Pop, care s-a remarcat în câteva ocazii mari ale Odorheiului Secuiesc. Portarul turdenilor a fost de netrecut până la finalul meciului.
În finalul meciului Florin Dan a avut o ocazie mare de a marca însă mingea trimisă de el a fost deviată în corner, în timp ce la ultima fază de poartă a meciului, același Rareș Pop scoate o minge periculoasă a Odorheiului.
S-a terminat 1-1, iar băieții antrenați de Constantin Olariu se pregătesc pentru derby-ul județean cu Sănătatea Cluj, meci ce va avea loc vineri, 20 septembrie la Turda.
Arieșul Turda: Pop – Fl. Dan, Indreica, Cordoș, Savu (Marcu 63`), Ititesc, Paleoca, Salcău, Varodi, Oltean (Cobârzan 65`), David.
AFC Odorheiu Secuiesc: Tudose – Kovacs (Solymosy 69`), Crișan, Bucur, Berkeczi (Marvcza 46`), Izmană (Gyorgydeak 69`), Jakab, Taciuc, Pal (Janko 90`), Dinu, Iovu.