<
Timp liber

Primul Festival Internațional de Teatru de la Turda s-a încheiat

Festivalul Internațional de Teatru de la Turda 2017 a ajuns la final. Au fost 10 zile cu peste 50 de evenimente pentru toate vârstele, în locații neconvenționale, pe stradă și în sala teatrului. A fost o primă ediție în care publicul a fost receptiv și a făcut parte din acest festival, așadar, dorim să mulțumim celor care au umplut sălile de spectacole.
Nume mari care au urcat pe scenă au fost Ioan Isaiu, Mihai Gruia Sandu și Oana Pellea. Festivalul s-a desfășurat, în premieră, în Salina Turda, având surprize pentru vizitatori, Statui Vivante, în parcul central, la scena deschisă, cu concerte de operă, concert de nai, musicaluri. Fosta fabrică de bere a fost și ea o locație neconvențională în care s-au jucat multe spectacole pe diferite teme. Nu au lipsit spectacolele pentru adolescentți, spectacole de improvizație, și nici cele pentru copii cu multă interactivitate pe stradă. Festivalul a avut și spectacole în limba maghiară, invitații de la Jokai Theatre Hungary au încântat publicul. Invitați speciali au fost cei de la Teatro dei Venti din Italia cu un moment de teatru care te transpunea într-o altă lume, cu trăiri din cele mai diverse, de la iubire la ură.
Succesul acestui festival s-a datorat partenerilor care ne-au fost alături: Primăria Municipiului Turda și Consiliul Local Turda, Salina Turda, Compania de Apă Arieș, Consiliul Județean Cluj, UNITER.
Partenerii media: Radio Romania Cluj, Radio Romania Cultural, Info trafic Cluj, Magic fm, Zile și nopți, Radio Transilvania, Turda news, Cotidian de Turda, Turda Info, Inturdapunctro, 15minute, Ziarul 21, Ziarul Făclia. Radio TV Unirea, Actualitatea de Arieș, Observator cultural, TV Turda, Ziarul metropolis.
Partenerii de eveniment: Fundația Rațiu pentru Democrație, Ranca Prod Com, DDD Insecto, Inter art concept, Florăria Melisa, Restaurant Expres, Fringe society, Cofetăria Dana, Casa de cultură Turda, SC Rusalca Patiserie SRL, Caribic, Marele alb, Pensiunea Edy, Sun garden, Magazinul April, Restaurant Potaisa.
Partenerii locatii: Tour d’art, La papion, Fabrica de timp liber.
„Multumim Primăriei municipiului Turda pentru susținerea oferită. și pentru decorul de festival. Muriel Manea pentru conceptul cafenelei teatrului. Voluntarilor care s-au străduit să ne fie de ajutor cât au putut ei de mult. Și nu în ultimul rând, multumim, actorilor 0Teatrului Aureliu Manea, tuturor celor implicați în organizarea festivalului, și mai ales domnului director Cătălin Grigoraș care a făcut posibilă realizarea acestui festival. Festivalul a însemnat multă muncă, dar în același timp, bucuria publicului, satisfacția adusă organizatorilor ne face să așteptăm cu nerăbdare ediția următoare.”, a declarat PR-ul teatrului Corina Moldovan.

 

Biroul de presă

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS