<
Lifestyle & Timp liber

Supă cremă de legume. Delicios și ușor.

Supă cremă de legume

Ingrediente
1 ceapă
2 morcovi
2 rădăcini păstârnac
2 roșii mici
2 cartofi
2 căţei usturoi
1 ardei capia
3 linguri unt
sare
piper
boia dulce
pătrunjel proaspăt
4 felii pâine
ulei de măsline
3 căţei usturoi

Mod De Preparare

O supă-cremă de legume foarte gustoasă care se face repede şi uşor. Iată reţeta:

1. Se spală bine legumele şi se curăţă. Se taie ceapa peştişori şi se pune la călit în unt.

2. Peste ea, se adaugă restul legumelor tăiate cubuleţe şi se asezonează cu sare, piper şi boia. Peste acestea, se toarnă apă şi se lasă câteva minute să fiarbă.

3. Între timp, se pregătesc crutoanele. Se taie cuburi feliile de pâine şi se așază într-o tavă tapetată cu hârtie de copt. Se dau la cuptor pentru câteva minute, după care se scot şi se stropesc cu ulei de măsline şi cu usturoiul pisat. Se mai dau la cuptor pentru câteva minute, până se rumenesc.

4. Când legumele sunt fierte, se scot din zeamă şi se dau prin blender. Compoziţia obţinută se pune într-o altă oală, iar peste ea se adaugă puţin câte puţin din apa în care au fiert, până se obţine consistenţa dorită. Se serveşte cu crutoane şi pătrunjel tocat mărunt.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS