<
Religie

Sărbătorirea hramului „Schimbarea la Față” la Mănăstirea Cheile Turzii

O mulțime de pelerini au venit la Mănăstirea Cheile Turzii, pentru a lua parte la slujba Sfântei Liturghii, oficiată de către Înalt Preasfintitul Arhiepiscop Andrei Andrecuţ, împreună cu un sobor impresionant de preoți.

De asemenea, credincioșii care au participat la slujbă au putut să se închine la Icoana Maicii Domnului cu Pruncul de la Manastirea Hadâmbu din Iași, adusă special pentru sărbătorirea acestui hram.

În data de 6 august, românii de pretutindeni sărbătoresc marea sărbătoare Schimbarea la Față.
Sărbătoarea se referă la momentul schimbării la faţă a lui Iisus Hristos, în Muntele Taborului, în faţa ucenicilor săi Petru, Ioan şi Iacov, cu care a urcat pe munte pentru a se ruga. Aceasta a fost prima minune a Mântuitorului asupra Sa, prin care Şi-a arătat slava dumnezeiască înaintea apostolilor: „Şi după şase zile, Iisus a luat cu Sine pe Petru şi pe Iacov şi pe Ioan, fratele lui, şi i-a dus într-un munte înalt, de o parte. Şi S-a schimbat la faţă, înaintea lor, şi a strălucit faţa Lui ca soarele, iar veşmintele Lui s-au făcut albe ca lumina” (Matei 17, 1-2).

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS