<
Religie

Despre post, cu Pr. Sebastian Zăhan: „Să iertăm toate pentru Înviere”

Ziarul 21 continuă rubrica specială dedicată postului și în această ediție l-am adus în fața dumneavoastră pe părintele Sebastian Zăhan de la biserica Învierea Domnului din Câmpia Turzii. Un preot implicat în societatea noastră, preocupat de activități cultural-artistice, preocupat de activități educative în online și mai ales preocupat de activități cu tinerii municipiului nostru.

Rep.: Doamne ajută, părinte! Înainte de toate vrem să vă mulțumim pentru că ați acceptat interviul nostru. Cum trebuie privit postul, din punctul d-voastră de vedere?

Pr. Sebastian Zăhan: Doamne ajută! Bine ați venit în biserica noastră. Vom merge tot la scrierile Sfinților Părinți pentru că ei sunt cei care au probat toate acestea. Și rugăciunea continuă și postul mai aspru, și ei au văzut care sunt rezultatele. Unul dintre părinți spune așa: nu noi ținem postul ci postul ne ține pe noi. În primul rând, trebuie să știm că postul ne aduce un beneficiu și trupului și Dumnezeu, sunt ferm convins, când a dat porunca postului a avut în vedere și faptul acesta. Oamenii când se îmbolnăvesc și merg la spital, doctorul recomandă, înainte de toate, un regim alimentar: fără carne, fără grăsimi, fără sare, etc. Corpul simte nevoia să fie eliberat de toate acestea și atunci postul vine și aduce o rânduialală în viața noastră. În primul rând, postul îți aduce un beneficiu trupesc. Nu pot să spun că sunt un iubitor de post, dar după fiecare post, în special al Paștelui, corpul meu este ca un mielușel. Nu ai forță necesară să muncești fizic dar ca și stare de sănătate e perfect. În același timp aduce o îmbunătățire a relațiilor în familie, cu colegii și în societate. Postul potolește patimile.

Rep.: Să ne spuneți câteva detalii despre liturghia care se săvârșește doar în postul Paștelui, liturghia Darurilor Înainte Sfințite.

Pr. Sebastian Zăhan: Spre bucuria noastră, miercurea și vinerea biserica noastră e aproape plină, vine și corul care cântă în fiecare seară și pe această cale le mulțumim pentru implicarea lor în viața bisericii. Ne bucurăm că printre cei care vin la biserică în miercurile și vinerile de peste săptămână sunt mulți tineri chiar și de 14 ani, care ajunează și ei. Această Liturghie a fosr scrisă de pr. Grigorie Dialogul, papă al Romei. Creștinii din vechime aveau o râvnă foarte mare în ceea ce privește slujbele bisericești și atunci și-au dorit ca în Postul Mare, să fie ceva deosebit comparativ cu alte zile. Ei doreau să ajuneze dar să se și împărtășească, atunci această Liturghie a fost soluția. Este formată din două părți: o vecernie, cu paremiile și vohotul mare, cu cădelnița, cu cântarea „Lumina lină”, cu cântarea acea frumoasă „să se îndreptate rugăciunea mea ca tămâia înaintea ta”, linia melodică este frumoasă și duioasă și partea a doua: liturghia. Liturghia are și ea heruvicul ei dar îi lipsește partea centrală, în termeni teologici anaforaua liturgică, atunci când preotul zice „luați mâncați, acesta este Trupul Meu (…) după care invoca pe Duhul Sfânt să vină peste darurile puse înainte”. Această parte frumoasă și maiestuoasă îi lipsește, liturghia aceasta este mult mai smerită. Pâinea și vinul sunt Sfințite duminica, puse într-un recipient special și seara (miercuri și vineri) se dau credincioșilor. E mult mai smerită și sunt multe momente de tăcere. La un moment dat, când se citesc psalmii lui David, sună un clopoțel, lumea se oprește, este un moment de tăcere. În momentul acela, de pe Sfânta Masă sunt duse darurile, prin procesiune, cu lumânare și cădelnița până la proscomediar, de unde vor fi aduse în fața credincioșilor. Din păcate, dacă credincioșii nu participa la toate slujbele atunci nu le înțeleg. De aceea mulți lovesc în biserică și în preoți  însă ei nu înțeleg rânduiala. Această Liturghie a fost făcută special pentru Postul Mare să dea posibilitate creștinilor să ajuneze până seara dar să se și împărtășească. Viața bisericii se hrănește din potir.

Rep.: Cum priviți Sfânta Împărtășanie în condițiile în care anul acesta tot mai multă lume se spovedește și se împărtășeste ?

Pr.Sebastian Zăhan: Vorbesc din punctul de vedere al bisericii noastre. Într-adevăr am insistat pentru lucru acesta: „exemplele atrag”. Chiar și dumneata ești un exemplu, împreună cu familia ta. Sunt familii cu copii care se împărtășesc și văzând, și ceilalți prind curaj. Poate și ei ar fi venit înainte dar: „Îmi este rușine să mă duc acolo în față”, dar dacă sunt doi, trei, oamenii prind curaj. În altă ordine de idei, sunt foarte multe de vorbit. Vă dau un exemplu cu închisorile. Acolo, în închisori, ei faceau Sfânta Liturghie cu puțină pâine și puțin vin și aceea i-a ținut în viață. Credincioșii noștri care se împărtășesc mai des, simt o transformare în viața lor, simt puterea pe care o primesc. Într-adevăr, la biserica noastră sunt mulți care se împărtășesc. Prin Împărtășanie primim viață adevărată. Pe această cale vreau să fac o propunere pentru cei care nu prea cred în tainele bisericii.  Hai, omule, 6 luni la biserică, participi la Sfintele slujbe, te sporești și te împărtășești și să vezi schimbarea. Ai încercat multe lucruri, ia încearcă și calea aceasta. Și dacă vezi că nu dă roade, retrage-te.

Rep.: Am observat că faceți diferite activități culturale, pelerinaje, vă ocupați de copiii din oraș,  etc. De unde timp?

Pr.Sebastian Zăhan: Anul trecut, când am fost închiși în case, trei luni de zile, seară de seară m-am întâlnit cu credincioșii în mediul online. Mi-a prins bine și mie dar și lor. O muncă deloc ușoară, aproape o oră să vorbești, nu e simplu. Și nu doar să vorbești, ci să și transmiți ceva. Fiind un preot pentru tineri, 14 ani m-am pregătit foarte mult să le vorbesc și toate acestea mi le-am stocat undeva. M-am bucurat foarte mult când m-au sunat mulți din Spania, Italia, Franța, etc. care abia așteptau să vina ora 21.00 să participe în direct, să asculte graiul românesc, să asculte rugăciunea. Deci e timp să faci activități și cu tinerii și slujbă și relaxare și cu familia. De multe ori familia mi-am neglijat-o. Pentru cei care de multe ori ne critică, preotul își lasă familia de multe ori, ziua, noaptea, când e nevoie pentru cei aflați în suferință, bolnavi. Dar nu anunțăm cu surle și trâmbițe că facem un bine bolnavilor. Timpul trece și când nu faci nimic. Mulți am avea timp să facem mult lucruri, dar poate ești mulțumit să stai să privești televizorul, să stai peFacebook ș.a.m.d. Eu îmi fac timp și pentru tineri pentru că trebuie să știți, cine stă între tineri, întinerește.
M-ați întrebat cum a fost anul 2020. Pentru mine a fost ca în ceilalți ani. Am făcut activități culturale, pelerinaje, concursuri, etc. Chiar dacă suntem puțin apăsați nu trebuie să nu ne mai trăim viața. Viața merge înainte.

Rep.: Cum o să Sărbătorim Învierea?

Pr. Sebastian Zăhan: Fiecare cum se pregătește pentru că nu putem trăi în locul altora. Eu sper căpentru mine să fie o dublă bucurie, ceea ce nu am trăit anul trecut, acum să fie bucuria de două ori. Cu siguranță vom face Învierea ca în ceilalți ani, oamenii vor veni, și ei sunt conștienți, vor purta mască și distanțare. Omul nu poate trăi fără Dumnezeu și oamenii vin la biserică nu că îi chemăm noi, ei vin pentru că simt acest lucru. Așadar, îi așteptăm pe toți la Sfânta Biserică însă nu numai de Înviere. Dragii mei, să nu uităm de Joia Mare, deniile celor 12 evanghelii, să rememorăm tot ceea ce s-a întâmplat. Dacă nu trăiești toate acestea, la final ( Înviere) nu simți o bucurie mare. În Vinerea Mare, toată lumea cântă Prohodul Domnului iar mai apoi, în noaptea de Înviere, va fi exolozia bucuriei

Rep.: Un mesaj de suflet pentru cei care ne urmăresc și pentru enoriașii parohiei.

Pr.Sebastian Zăhan: În primul rând vă mulțumesc pentru că mi-ați dat posibilitatea de a mă adresa tuturor. Am vorbit acum, la un an de pandemie, un an în care am avut multe activități culturale și pe această cale mulțumim Casei de Cultură din Câmpia Turzii pentru activitățile comune pe care le-am avut. Mulțumesc primăriei pentru colaborare, mulțumesc școlilor, profesorilor, directorilor de școli, celor de la Asociația Artiștilor Plastici. „Popoare să ne luminăm și unul pe altul să ne îmbrățișăm, să zicem fraților și celor ce ne urăsc pe noi, să iertăm toate pentru Înviere și numai așa să strigăm „Hristos a Înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte, viață dăruindu-le”. Acesta este mesajul: Să iertăm toate pentru Înviere. Eu poate v-am supărat cu ceva, dumneavoastră pe alții dar pentru numele lui Hristos să le iertăm pe toate și împăcați cu toată lumea, să strigăm acest imn al biruinței: Hristos a Inviat!

Rep.: Mulțumim părinte pentru cuvintele frumoase. Dragi prieteni, post binecuvântat în continuare!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS