Atacurile de panică apar în cazul mai multor afecțiuni psihice, dar atunci o persoană începe să se teamă de posibilitatea apariției neașteptate a unui nou astfel de episod, este vorba de tulburare de panică. Aceasta este numită și „frica de frică”, deoarece persoanele care suferă de această afecțiune ajung să se teamă de simptomele fricii (sau de un „atac de panică”) și le interpretează ca fiind semne că li se va întâmpla ceva foarte rău. Frica apare în general atunci când suntem într-un pericol real și constituie un semnal de pericol trimis creierului nostru, astfel încât noi să ne protejăm integritatea. Simptomele fricii (palpitații, respirație intensă etc.) sunt menite să ne ofere energia de a fugi de pericol ori de a-l înfrunta (reacția „luptă-sau-fugi”). De exemplu, inima bate cu putere atunci când suntem în pericol, pentru a pompa mai mult sânge cu oxigen. Oxigenul ne dă mai multă energie ca să fugim ori să luptăm în caz de pericol. Aceasta este o reacție firească la un pericol real și ea se manifestă în organismul nostru de milioane de ani.
Spre deosebire de frică, în tulburarea de panică, organismul crede că suntem în pericol, deși nu există nici o amenințare reală, o „alarmă falsă”. Este asemenea unui alarme auto care se declanșează deși nu atinge nimeni autovehiculul. Cu timpul, această alarmă falsă devine o „alarmă învățată”, ceea ce înseamnă că începeți să ne temem tocmai de simptomele fricii care, de fapt, au rolul de ne proteja de pericolele reale; aceasta se întâmplă deoarece nu înțelegem de ce aparaceste simptome.Astfel, începem să credem că este periculos să facem atacuri de panică, întrucât aceastaînseamnă că se petrece ceva rău cu noi. Dar pe măsură ce percepem aceste atacuri ca fiind situații periculoase, ne provocă o teamă și mai puternică sau și mai multe atacuri de panică, în încercarea de a face față falsului pericol. În timp, persoanele afectate de tulburarea de panică încep să se teamă și să evite tot ceea ce seamănăcu simptomele panicii și induce senzații similare (căldura, exercițiile fizice, lumina soarelui, emoțiile plăcute sau entuziasmul, excitația sexuală, furia etc.). Pe de altă parte aceste persoane încep să manifeste o serie de comportamente „de siguranță”, cu rolul de a le proteja de „pericol”: ies din locuință doar însoțite, au întotdeauna asupra lor anumite medicamente, circulă doar pe lângă ziduri, să se poată sprijini în caz de nevoie et.). Atât evitările, cât și comportamentele de siguranță nu fac decât să mențină tulburarea de panică transmițând creierului că, într-adevăr ceva nu este în regulă, că pericolul există.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
