Psiholog Marcel Nițan: Mit Psihologic sau adevăr: Inteligența este fixă și nu se poate modifica
Tema inteligenței este un subiect dezbătut și cercetat în psihologie de o lungă perioadă de timp. Există multiple teorii și perspective despre natura inteligenței și despre capacitatea acesteia de a se modifica de-a lungul vieții. O teorie foarte răspândită susține că inteligența este fixă și nu se poate schimba. Aceasta ar putea fi denumită ca „teorie a inteligenței fixe”. Vom discuta în acest articol fundamentele acestei teorii, argumentele pro și contra, precum și implicațiile acesteia pentru educație și dezvoltare personală.
Teoria inteligenței fixe susține că fiecare individ are un nivel de inteligență predeterminat, care nu poate fi schimbat semnificativ prin experiență sau educație. Aceasta teorie se bazează pe lucrările unui psiholog american (Arthur Jensen) care a sugerat că variațiile în inteligența umană sunt în mare parte determinate genetic.
Există argumente care susțin această teorie:
- dovezi genetice: studii efectuate asupra gemenilor și cercetări asupra familiilor sugerează că inteligența are o componentă genetică puternică; gemenii identici (monozigoți) au adesea scoruri IQ foarte similare, chiar și atunci când sunt crescuți în medii diferite;
- stabilitatea scorurilor IQ: multe studii au arătat că scorurile IQ sunt destul de stabile pe parcursul vieții unei persoane, începând din copilărie și până la bătrânețe;
- diferențe individuale persistente: persoanele care au un nivel ridicat de inteligență în copilărie tind să aibă performanțe academice și profesionale superioare pe parcursul vieții, sugerând o influență pe termen lung a unui IQ inițial ridicat.
Dar, deși teoria inteligenței fixe are susținători, ea este de asemenea subiectul multor critici și cercetări care sugerează că inteligența nu este atât de fixă pe cât se credea. Astfel:
- plasticitatea creierului: potrivit cercetărilor recente în neuroștiințe, creierul uman este mult mai plastic și capabil de schimbare decât se credea anterior; experiențele de învățare și meditația, de exemplu, pot modifica structura și funcționarea creierului, sugerând că inteligența poate fi dezvoltată;
- impactul mediului: factorii de mediu, cum ar fi educația de calitate, nutriția și stimularea cognitivă, au un impact semnificativ asupra dezvoltării cognitive; studii desfășurate pe perioade lungi de timp au arătat că intervențiile educaționale pot duce la îmbunătățiri semnificative ale scorurilor IQ;
- teoria mentalității de creștere/dezvoltare (Carol Dweck): persoanele care cred că inteligența lor poate fi dezvoltată prin efort și învățare tind să aibă rezultate mai bune în diverse domenii; această teorie este susținută de numeroase studii care arată că atitudinile și credințele despre inteligență pot influența performanțele academice și profesionale. În esență, este vorba despre ce credem în privința capacității noastre de ne adapta la schimbări.
Aceste credințe despre natura inteligenței au implicații profunde pentru educație și dezvoltare personală. Dacă apreciem că inteligența este fixă, s-ar putea să fim mai puțin motivați să ne angajăm în eforturi de învățare și dezvoltare personală. În schimb, dacă vedem inteligența ca fiind maleabilă, suntem mai predispuși să adoptăm o mentalitate de dezvoltare și să ne implicăm activ în procesele de învățare și dezvoltare personală.
În concluzie, deși există dovezi solide care sugerează că genetica joacă un rol important în determinarea inteligenței, cercetările recente subliniază importanța plasticității creierului și a influențelor mediului și atitudinilor. În consecință, este util să adoptăm o perspectivă echilibrată care recunoaște atât influențele genetice, cât și pe cele de mediu asupra dezvoltării inteligenței. Astfel, ne putem încuraja pe noi și îi putem încuraja și pe să își maximizeze potențialul prin educație și experiențe de învățare continuă.
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
