Psiholog Marcel Nițan: Mit psihologic: Există un singur tip de inteligență
Pentru o lungă perioadă de timp, conceptul de inteligență a fost asociat cu ideea unui singur tip de capacitate cognitivă, măsurată în mod tradițional prin teste de IQ (Intelligence Quotient – engleză)/QI (Quotient Intellectuel – franceză). Aceste teste tind să se concentreze pe abilități logico-matematice și verbale, sugerând că inteligența este un construct unitar, ușor de măsurat și cuantificat. Cu toate acestea, această viziune limitată asupra inteligenței a fost contestată de unii cercetători și psihologi care au adus în discuție existența mai multor tipuri de inteligență.
Mitul că există un singur tip de inteligență a apărut în secolul al XX-lea, odată cu popularizarea testelor de IQ dezvoltate de psihologi precum Alfred Binet și Lewis Terman. Acești pionieri ai măsurării psihologice au conceput inteligența ca pe o abilitate cognitivă generală care poate fi măsurată și comparată între indivizi. În consecință, testele de IQ au devenit instrumente standardizate pentru evaluarea capacităților intelectuale și au fost folosite pentru a prezice succesul academic și profesional.
Totuși, această abordare unidimensională nu a luat în considerare complexitatea și diversitatea abilităților umane. Deși testele de IQ au un grad ridicat de încredere al măsurătorilor efectuate, ele nu reușesc să captureze întreaga gamă de competențe și talente pe care le pot avea oamenii.
Una dintre cele mai influente critici la adresa ideii de inteligență unitară a fost adusă de Howard Gardner, profesor de educație la Universitatea Harvard, prin elaborarea teoriei inteligențelor multiple, elaborată în 1983 care presupune că nu există o singură inteligență, ci mai multe tipuri distincte, fiecare fiind relevantă într-un anumit domeniu al vieții.
Potrivit teoriei lui Gardner, există cel puțin opt tipuri de inteligență:
- inteligența lingvistică – abilitatea de a folosi limbajul pentru a exprima gânduri și a înțelege semnificații complexe;
- inteligența logico-matematică – capacitatea de a rezolva probleme logice și matematice, cea mai apropiată de ceea ce măsoară testele tradiționale de IQ;
- inteligența spațială – abilitatea de a vizualiza și a manipula obiecte în spațiu;
- inteligența muzicală – sensibilitatea la ritm, ton și timbru;
- inteligența corporal-kinestezică – abilitatea de a folosi corpul în moduri variate și precise, importantă în sport și dans;
- inteligența interpersonală – capacitatea de a înțelege și a interacționa eficient cu ceilalți;
- inteligența intrapersonală – cunoașterea de sine și capacitatea de auto-reflecție;
- inteligența naturalistă – abilitatea de a recunoaște și categoriza flora și fauna din mediul înconjurător.
Gardner a sugerat că aceste tipuri de inteligență, deși sunt interdependente, au trăsături distincte, și că fiecare individ poate avea un profil unic de inteligențe multiple, ceea ce explică diversitatea talentelor și abilităților umane.
Totuși, deși teoria inteligențelor multiple a fost bine primită în anumite medii, în special în educație, ea a primit și critici. Unii cercetători au contestat validitatea științifică a clasificării lui Gardner, susținând că multe dintre „inteligențele” sale sunt de fapt abilități sau talente, nu forme distincte de inteligență. Cu toate acestea, ideea centrală a teoriei lui Gardner, că inteligența este un fenomen complex și cu mai multe fațete, rămâne un punct important de reflecție în domeniul psihologiei.
În concluzie, mitul conform căruia există un singur tip de inteligență este o simplificare care nu reflectă adevărata complexitate a minții umane. Deși testele de IQ pot măsura anumite aspecte ale capacităților cognitive, ele nu surprind întreaga gamă de abilități și talente care definesc inteligența umană. A recunoaște și a valoriza diversitatea tipurilor de inteligență ne permite să vedem fiecare persoană ca având potențial unic, ceea ce deschide noi perspective în educație, psihologie și dezvoltare personală.