Oare fericirea este suficientă pentru o viață bună? Această întrebare este din ce în ce mai frecventă în studiile de psihologie pozitivă. Să ne simțim bine este, într-adevăr, o măsură adecvată a calității vieții noastre? Știm cu adevărat ce înseamnă să ne simțim bine atunci când ne evaluăm bunăstarea psihică?
Mulți cercetători afirmă că nu, deoarece definiția actuală a stării psihice de bine a apărut aproape accidental. Existând nevoia de a evalua eficiența diverselor intervenții de natură psihologică (psihoterapie, consiliere, rezolvare de probleme în organizații etc.) au fost elaborate chestionare care măsurau starea de bine. Apoi, definiția bunăstării psihice a fost derivată din acestea, fără să analizeze cu atenție dacă acestea surprindeau complexitatea fericirii și a stării de bine a oamenilor.
Poate, cu adevărat, cineva să se simtă cu adevărat împlinit fără a ști pentru ce trăiește, care este rolul, sensul existenței sale? Este posibil să ne simțim bine fără a face nici un efort pentru a schimba cevala sine, fără a se dezvolta ca persoană? Acesta sunt aspectele neglijate de teoriile curente ale stării subiective de bine: noțiunile de dezvoltare personală, autoactualizare și sens al vieții. Această situație se datorează faptului că teoriile actuale ale bunăstării acoperă mai bine noțiunea de hedonism, preocuparea pentru maximizarea plăcerii (afect pozitiv) și minimalizarea suferinței (afect negativ). Această abordare își are originile în ideile lui Aristip din Cirene (filosof din antichitate) care credea că scopul vieții este de a experimenta plăcerea maximă.
În prezent, câștigă teren o altă abordare a conceptului de stare psihologică de bine, care își are originile în filosofia lui Aristotel. Acesta este inițiatorul eudemonismului, un curent filosofic bazat pe ideea că fericirea este o idee vulgară, subliniind că nu trebuie să ne dorim îndeplinirea tuturor dorințelor deoarece, chiar dacă unele dintre ele pot produce plăcere, nu generează stare de bine. Astfel, adevărata fericire se obține printr-o viață virtuoasă, care respectă cerințele etice, principiile și normele morale. Scopul uman suprem este realizarea potențialului uman.
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
