Psiholog Marcel Nițan: De ce să participăm vot?
„Pentru că nu contează, oricum fac ce vor ei” ar putea fi un răspuns. Cum nu știm foarte bine cine sunt „ei”, haideți să vedem cum stau lucrurile din perspectiva psihologiei sociale.
Pe de o parte, într-o societate democratică, votul nu este doar un drept fundamental, ci și o responsabilitate civică. Aceasta nu este o doar o lozincă. De exemplu puneți-vă în situația în care vi s-ar interzice să votați și ați privi pasiv cum votează alții, tot restul vieții, nu doar acum. Cum v-ați simți? Totuși, de-a lungul timpului, participarea la vot în România a fost influențată de o serie de factori psihologici și sociali, care au condus la un absenteism îngrijorător. În contextul actual, în care procesul electoral a fost marcat de decizii controversate, este cu atât mai important să înțelegem de ce votul nostru contează.
Există două concepte de natură psihologică care explică absența de la vot: neajutorarea învățată și difuzia responsabilității, care vor fi explicate în continuare.
Astfel, multe persoane decid să nu voteze din convingerea că votul lor nu va schimba nimic. Acesta este un exemplu de neajutorare învățată, o mentalitate care apare atunci când indivizii consideră că acțiunile lor nu au impact, în urma unor experiențe stresante anterioare. La nivel social, această percepție poate fi accentuată de o istorie de promisiuni politice neîndeplinite, de lipsa unor candidați care să inspire încredere sau de o dezamăgire generalizată față de clasa politică.
Un alt motiv frecvent invocat în favoarea neparticipării la vot este difuzia responsabilității: atunci când credem că alții vor lua decizii în locul nostru, avem tendința să nu ne implicăm (atenuarea simțului individual de responsabilitate). Însă tocmai această pasivitate permite ca deciziile să fie luate de un număr mai mic de persoane, ceea ce poate duce la rezultate care nu reflectă voința majorității.
Pe de altă parte, în psihologia socială, conceptul de autoeficacitate se referă la convingerea că acțiunile noastre pot produce schimbări. Participarea la vot este un exemplu clar de exercitare a acestei puteri. Fiecare vot reprezintă un mesaj transmis liderilor politici despre valorile și prioritățile societății.
Studiile arată că persoanele care votează dezvoltă un sentiment mai mare de apartenență și implicare civică. Votul nu este doar un gest individual, ci și un element esențial al coeziunii sociale. Prin participare, ne manifestăm nu doar opțiunea politică, ci și angajamentul față de comunitate.
În concluzie, într-o perioadă de incertitudine politică, cea mai bună strategie este implicarea activă. Fiecare vot contează, iar absența de la urne este, în sine, tot o alegere – una care poate lăsa deciziile importante în mâinile unui număr restrâns de oameni. A vota nu înseamnă doar să alegem un candidat, ci să demonstrăm că ne pasă de viitorul nostru și al societății în care trăim.
Și dacă votul fiecăruia dintre noi nu ar conta, de ar cheltui cineva timp și bani ca să ni-l ceară?
