Știați că lumina influențează starea de bine psihologică a oamenilor? Cantitatea de lumină la care suntem expuși influențează secreția de serotonină („hormonul fericirii”) și melatonină (un hormon care reglează orele de somn). Toamna și iarna, atunci când suntem expuși la o cantitate mai scăzută de lumină naturală, nivelul de serotonină scade, iar cel de melatonină crește (pe scurt, suntem mai puțin fericiți și mai somnoroși). Aceste fluctuații pot fi asociate la unele persoane (depinzând și de diferențele interindividuale) cu simptome depresive, determinând tulburarea afectivă sezonieră (depresia sezonieră). Simptomatologia acesteia tinde să se diminueze la începutul primăverii, atunci când ziua începe să crească din nou. Ca și adulții, copiii și adolescenții sunt afectați de aceste dereglări în secrețiile hormonale. Majoritatea simptomelor corespund tulburărilor depresive:
Însă, pot apărea și schimbări în obiceiurile alimentare: unele persoane care suferă de tulburarea afectivă sezonieră au o nevoie mai mare de carbohidrați decât ar avea de obicei.
Nu toată lumea suferă de depresie sezonieră! Este normal să ne simțim mai obosiți în timpul iernii. Trebuie să fim atenți la durata simptomelor și severitatea acestora. Dacă copilul dumneavoastră are o tulburare afectivă sezonieră, simptomele vor persista pentru mai mult de două săptămâni, iar intensitatea acestora va interfera cu funcționarea sa normală.
Persoanele care practică obiceiuri sănătoase nu sunt la fel de predispuse să dezvolte această tulburare. Vă puteți ajuta copilul gătind mese sănătoase și încurajând activitatea fizică (cum ar fi plimbările în familie sau practicarea unui sport). Nu uitați să fiți disponibili atunci când are nevoie și să îi ascultați problemele (oricât de neînsemnate ar părea pentru dumneavoastră, pentru el sunt importante)!
Dacă bănuiți că adolescentul sau copilul dumneavoastră suferă de depresie sezonieră, contactați un specialist. Psihoterapia și terapia cu lumină sau dovedit a fi eficiente în reducerea intensității simptomelor depresive.