<
Lifestyle & Timp liber

Câmpia Turzii are participant la celebra emisiune Exatlon

Este vorba de Mihai Berar, un tânăr de 29 de ani, care lucreaza în M.A.I. Mihai este absolvent de Drept, dar a urmat și cursuri de kinetoterapie. A practicat sporturi precum karate, volei, box, judo. Se declară un om echilibrat și ambițios, iar internauții prin comentariile lor, îl văd în finală concursului pe Mihai.

Într-o postare pe pagina lui Mihai, a aparut un mesaj lansat de prietenii acestuia.

„Nu putem direcționa vântul, dar putem ajusta pânzele.” – autor necunoscut
„Războinicul nostru, Mihai Berar, se află deja în Republica Dominicană. Fără teamă, înaintează încet, dar sigur pe drumul ales. Plin de entuziasm rămâne deschis în fața provocărilor.
Începe „lupta” în cadrul show-ului TV, Exatlon – sezonul 3, care va debuta pe 12 ianuarie, de la 20:00, la Kanal D. Chiar dacă nu are acces la telefon, simte și cu siguranță va aprecia susținerea tuturor.
Noi, prietenii lui Mihai, vă vom ține la curent cu evoluția lui din competiție!”

Acestea fiind spuse, Câmpia Turzii te susține, Mihai!

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS