Momentul trecerii în noul an este însoţit de o serie de obiceiuri şi tradiţii pitoreşti, păstrate din generaţie în generaţie, în anumite zone rurale din ţară. Sorcova, Pluguşorul, umblatul cu Capra sau cu Ursul sunt doar câteva exemple de practici populare româneşti.
Mersul sau Umblatul cu Capra
Este un obicei ce ţine, de regulă, de la Crăciun până la Anul Nou. Este numele dat unui dans tradiţional românesc, executat, de regulă, de un tânăr mascat în chip de capră, cu un cojoc pe dos. Capra şi însoţitorii ei, merg din casă în casă, dansând la uşa fiecăruia, în prag de Revelion. Măştile de animale variază de la o regiune la alta: cerb în Hunedoara, capră sau țurcă în Moldova și Ardeal, boriță (de la bour) în Transilvania de sud. În Muntenia și Oltenia, capra este denumită ”brezaia” (din cauza înfățișării pestrițe a măștii).
Umblatul cu Ursul sau Jocul Urşilor
Obicei arhaic, practicat în ajun de Anul Nou, în special în Moldova. Un tânăr poartă pe cam şi umeri blana unui animal, împodobită în dreptul urechilor cu ciucuri roșii, însoţit de o ceată de colindători. Masca este condusă de un ”Ursar”, însoțită de muzicanți și urmată, adesea, de un întreg alai de personaje (printre care se poate afla un copil în rolul ”puiului de urs”). Se bat tobe sau se cântă din fluier, iar masca mormăie și imită pașii ursului, păşind puternic.
Uneori în ceată pot fi acompaniați de irozi sau mascați. Jocul ursului îți are originea într-un ritual păgân cu origini geto-dacice, în credința acestora ursul era un animal sfânt. În jocul ursului acesta moare și învie evocând motivul renașterii în paralelism reînnoirea timpului, anul nou luându-i locul anului vechi.
Pluguşorul
În ajun de Anul Nou, în special în Moldova, o ceată de urători formată din doi până la douăzeci de flăcăi sau bărbați însurați de curând pleacă din casă în casa să ureze cu Plugușorul sau să “hăiască” cum se spune în Moldova. Cu Plugușorul urează astăzi și copiii. a ajuns o urare obișnuită de recolte bogate în anul care abia începe.
Plugușorul este întotdeauna însoțit de strigături, pocnete de bici și sunete de clopoței, dar plugul adevărat, tras de boi, a fost înlocuit cu timpul de un plug miniatural, mai ușor de purtat, sau de buhaiul care imită mugetul boilor. La sate, Plugușorul este însă extrem de complex, iar alaiurile care merg din casă în casă duc cu ele chiar un plug.
Sorcova
Este un obicei popular românesc, practicat pe 1 ianuarie. Este mai îndeosebi bucuria copiilor. Aceștia poartă o crenguță înmugurită de copac sau o sorcovă confecționată dintr-un băț în jurul căruia s-au împletit flori de hârtie colorată.
Numele de Sorcova vine de la cuvântul bulgar surov (verde fraged), aluzie la ramura abia îmbobocită, ruptă odinioară dintr-un arbore. Înclinată de mai multe ori în direcția unei anumite persoane, Sorcova joacă întrucâtva rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite vigoare și tinerețe celui vizat.
(sursa: Alba24)