Interviu realizat de Lăcătuș Nicușor
Pictura face parte dintre cele șapte arte care înnobileazătot ce e mai frumos. Prin compoziția de culori, marii artiști îșietalează iubirea pentru frumos. Tot prin pictură, încă din cele mai vechi timpuri, s-au redat scene din războaie, portrete ale personalităților istorice și nu numai. În acest număr al ziarului vă prezentăm un artist plastic turdean, Tașcă Vasile.
Rep.: Pentru început vreau să vă mulțumesc în numele cititorilorsăptămânalului Ziarul 21, pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu. Vă rog să ne spuneți câteva date biografice.
Tașcă Vasile, inginer proiectant, artist plastic:
Mă numesc Tașcă Vasile, am 63 ani și sunt născut in Turda din părinti Nicolae și Maria. Tata a fost muncitor la Prefabricate Turda, iar mama a fost casnică. Sunt căsătorit cu Margareta Obeada din juduțul Timiș, ea este inginer chimist și din rodul iubirii noastre avem un băiat de 32 ani, o noră și o nepoată de doi ani, superbă.
Rep.: Despre școală și alte instituții de învățământ absolvite, ce ne puteți spune?
Tașcă Vasile: Am terminat școala generală clasele I-VIII în Turda la ȘcoalaGenerală nr.2 (lângă monumentul Eroilor din Turda Nouă).După terminarea școlii primare și gimnaziale am plecat la Cluj unde am dat la “Liceul de arte plastice” promoția 1977. Bineînțeles au urmat și studiile superioare la Facultatea de Construcții, secția CCIA ( Constructii Civile Industriale șiAgricole) promoția 1983.
Rep.: Stagiul militar?
Tașcă Vasile: Armata am făcut-o la termen redus, timp de 9 luni la Batalionulde Infanterie Bistrița. Despre faptul că pictez a aflat șiconducerea unității și împreună cu încă doi colegi am pictat pepereții din comandament cu portretele marilor voievozi români și al poeților din literature română.
Rep.: Despre locul de muncă ce ne puteți spune, unde ați lucrat?
Tașcă Vasile:
Am fost repartizat la Combinatul pentru Lianți și MaterialeRefractare dinTurda, fabrica avea ca obiect de activitateproducerea de ciment, ipsos, var, cărămizi refractare. Mai existau fabrici similare în județ, Fabrica de Refractare Dej șiFabrica de Ipsos Aghireșu. Materia primă o aveam de la carierele din țară, cariera de tuf vulcanic Mirsid din Zalău, cariera de calcar din Săndulești, cariera de gips din Cheia, cariera de argilă Turda, cariera de gips, cariera de bentonităBorzești. Am lucrat ca inginer la compartimentul investiții-proiectări, compartiment pe care l-am condus între anii 1991-2000. Am participat la toate investițiile realizate între anii 1983-2000 de la faza de pregătire până la recepție și atingerea parametrilor proiectați. Combinatul a fost vândut în 1995 la Holcim cu personal cu tot. Din 2000 am plecat la firma Proexcon SRL, proiectare si servicii în construcții, unde sunt și azi.
Rep.: Când a început această pasiune pentru pictură?
Tașcă Vasile:
Pictura, sculptura (modelajul) am început-o încă din claseleprimare, iar în timpul liber mergeam la cercul de pictură de la Casa Pionerilor (Clubul Copiilor) din Turda, coordonat de dnul profesor Suba Laszlo.
Rep.: Care sunt modalitățile de lucru și în ce?
Tașcă Vasile:
Îmi place să pictez pe pânză, carton…etc de preferință în culori de ulei.
Rep.: Cine v-a sprijinit, cine v-a îndrumat?
Tașcă Vasile:
În carieră am urmat pașii făcuți de fratele meu, el a urmatLiceul de Arte Plastice și, Arhitectura iar eu am urmat Liceul de Arte Plastice și Inginerie. La liceul l-am avut profesor la desen și pictură pe dnul Sbârciu Ioan, la modelaj pe dnul Terec Aurel,ceramică pe dna Pop Eugenia, profesorii din acest liceu erauvalori în domeniul lor.
Rep.: Ce simțiți, ce trăiri aveți când pictați?
Tașcă Vasile:
Când pictez evadez din mizeriile lumii contemporane. Stăriile pe care le am la un moment dat sunt de revoltă, disperare,neputință, consolare, împlinire, bucurie, indiferență, lehamite, acceptare, dragoste sau toate la un loc, le așez pe pânză prin culoare.
Rep.: Ce vă place cel mai mult să pictați?
Tașcă Vasile:
În perioada liceului preferam figurativul atât în pictură cât și însculptură. Azi prefer nonfigurativul sau mai bine spus o combinație discretă între ele.
Rep.: Vă mai amintiți care a fost prima dvs. expoziție?
Tașcă Vasile:
Am început să expun din 2015 cu membrii Societății Culturale ,,Filarmonia” Turda.
Rep.: Cine este muza dvs. în pictură?
Tașcă Vasile:
Muza mea în pictură este viața, emoțiile.
Rep.: Care sunt pictorii dvs. preferați?
Tașcă Vasile:
Îmi place Joseph Mallord William Turner, Pablo Picasso,Claude Monet, Corneliu Baba etc… curentul impresionism,Auguste Rodin în sculptură figurativă, Constantin Brâncuși însculptura modernă. De fapt îmi plac toate valoriile ce au existatîn decursul istoriei indiferent de domeniul activității tehnică, filozofie, artă… etc).
Rep.: Ce înseamnă pictura pentru dvs. ?
Tașcă Vasile:
Arta în general este și un mod de viață. Având pictura (arta) lângă mine îmi înfrumusețez existenta.
Rep.: Care este tabloul preferat?
Tașcă Vasile:
Îmi plac toate tablourile mele indiferent de tematica sau dimensiune. Degeaba pictezi ca Picasso daca nu te cheama Picasso.
Rep.: Faceți parte dintr-un ONG, ce înseamnă pentru dvs. implicarea dumneavoastră în acest ONG?
Tașcă Vasile:
Fac parte din Societatea Culturala ,,Filarmonia Turda” din anul 2015. ONG-ul în general desfașoră activități în domenii pe care le declară, unele rămân la faza de declarații (vorbe, palavre).Chiar dacă îți declari menirea real respecți linia trasată de cel sau cei ce te finanțează (sponsorizări tot un fel de cerșit). Nu agreez gândirea de turmă ci opusul ei. Nu admir și nu disprețuiesc pe nimeni indiferent de ierarhie starea socială, talent etc.
Rep.: Enumerați expozițiile cronologic și unde?
Tașcă Vasile
Expun din 2015 cu cei din Societatea Culturală ,,Filarmonia”Turda în spațiile și localitățiile stabilite de ei. În perioada 22 mai-11iunie 2015 la Galeria de Artă Turda, am avut expoziția cu denumirea “Simfonia culorilor” împreună cu d-nul DumitruPopa iar în 21.10.2016 la acceași galerie am avut expoziția cu denumirea “Evoluții elective” împreună cu dnul Tiberiu Gherman ambii artiști plastici valoroși. Sper să fac și o expoziție personală la Turda și poate și în alte localități dacă viața revine la normal (aștept de mult normalitate în România, așteptărideșarte, azi normalitatea e compromisă în întreaga lume). Te obișnuiești cu anormalul de parcă ar fi normal. Natura în general nu face exces de inteligență.
Rep.: Premii dacă ați obținut?
Tașcă Vasile:
Nu am participat la concursuri numai atunci când am fost copil, în general câștigam concursurile la care participam fără să fac exces de talent sau inteligență. Niciodată nu ești cel de ieri.
Rep.: Cui doriți să mulțumiți pentru întreaga dumneavoastră activitate?
Tașcă Vasile:
În existența mea am cunoscut “genii mari și minți tembele” am învățat și de la unii și de la alții. Mulțumiri am pentru părinți, frați, dascăli, prieteni, colegi…. etc (mulți nu mai sunt doar în mintea mea).