Cu prilejul împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire din 1918 istoricii și alți oameni de cultură au adus în atenția celor de azi dramatice pagini de istorie din trecutul zbuciumat al poporului român asuprit secole la rând și considerat, de invadatori, tolerat în propria sa țară. Cu acest prilej Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, recent (în 2018) a reeditat lucrarea de 100 de pagini a lui Aurel Gociman Măcelul de la Beliș din 1918 apărută inițial în 1932. Cartea este o anchetă obiectivă și minuțioasă, cu declarațiile a numeroși martori, referitoare la crimele comise de maghiari în 8 noiembrie 1918 în comuna Beliș, soldate cu uciderea a „cel puțin 45 de români.”
Reeditarea acestei lucrări se impunea și ca o consecință a dispariției, fără urme, a volumului din Biblioteca Universității din Cluj-Napoca, „act premeditat, evident, de distrugere a unor documente” fenomen constatat de criticul literar Petru Poantă care scrie și un documentat „argument”, plasat la sfârșitul cărții, tradus în limbile engleză și franceză.
Iată cum s-au petrecut lucrurile:
Pe lunga vale a Someșului Cald prin zona comunei Beliș (acum în preajma lacului de acumulare) magnatul maghiar Ioan Urmánczy era proprietar pe 28.000 de iugăre de pădure de brad. Tot aici avea un castel măreț și o fabrică de cherestea. Transportul buștenilor de brad se făcea prin plutire pe apă până la „grebla” din apropierea fabricii, așa cum se practica și pe Arieș până prin 1950. Atât la exploatarea forestieră cât și la fabrica de cherestea munceau moții din comunele limitrofe dar în timpul războiului aici au fost aduși la muncă și câteva sute de prizonieri de război; sârbi, italieni și ruși.
La începutul lunii noiembrie 1918 la Budapesta a început revoluția bolșevică condusă de Bela Kun care a răsturnat monarhia. Ioan Umánczy pleacă de urgență din Beliș în capitala Ungariei unde avea un frate, pe deputatul Nandor Urmánczy. Vestea prăbușirii monarhiei și a terminării războiului a ajuns și aici în inima munților, iar prizonierii de război au încetat lucrul și au cerut administrației alimente de drum pentru a porni spre țările și spre casele lor. Au fost întâmpinați cu refuz și brutalitate. În această situație, revoltați, au ucis un magazioner, au devastat depozitul de alimente, au incendiat fabrica și au jefuit castelul iar a doua zi nu mai era nici urmă de ei. Din alimentele și cerealele existente prin depozite au luat și o parte din moții localnici. De această revoltă este înștiințat telefonic proprietarul Urmánczy. Acesta, cu sprijinul Ministrului de Război maghiar, formează la Budapesta un detașament de 65 de voluntari, între care mulți ofițeri și subofițeri, înarmați cu puști și cu 6 mitraliere. Cu un tren special, pus la dispoziție de autoritățile statului, în 7 noiembrie ajung la Călățele unde era capătul liniei de cale ferată.
Acest detașament condus de căpitanul Antal Ditrich era atât de înverșunat împotriva românilor încât din tren „la Morlaca au început asasinatele. Din tren au fost asasinați cu mitralierele o mulțime de țărani pașnici” care evident nu aveau nicio legătură nu evenimentele de la Beliș.
Ajunși la castel militarii maghiari „au organizat o adevărată vânătoare de oameni. Unde erau zăriți bieții moți, erau împușcați fără milă și nici femeile nu erau cruțate.” (p. 17)
Pentru a afla, sau deduce măcar, ce s-a petrecut în acele zile la Beliș redăm doar câteva din subtitlurile cărții: „Prizonierii de război se răzbună crunt” (p. 56); „Armata recrutată prin publicațiuni în ziare” (p.24); „Cea mai înspăimântătoare scenă a revoluției” (p. 24); „Cum am aruncat în foc 25 cadavre” (p. 41); „Românii din împrejurimi chinuiți în mod barbar (p. 57); „Batjocorirea și jefuirea cadavrelor”(p. 43); „Primăvara, pădurile erau pline de scheletele moților împușcați” (p. 75) „Asasinatele fiarelor sângeroase la Morlaca” (p. 63); „Însuși Ministrul de Război a organizat detașamentul de la Beliș” (p. 69); „Încercări ungurești de a perverti adevărul” (p. 48); „Cum se scuză ungurii” (p. 35); „Textul procesului verbal încheiat asupra evenimentelor de la Beliș” (p. 46).
Vestea asasinatelor în masă comise de maghiari la Beliș s-a răspândit cu repeziciune în împrejurimi. Consiliul Național Român din Cluj a cerut ca împreună cu autoritățile maghiare să se facă o anchetă pentru a cerceta evenimentele petrecute la Beliș. Ancheta a avut loc în 14 noiembrie 1918 iar partea română a fost reprezentată de Dr. Emil Hațieganu și de Dr. Căp. Valentin Poruțiu.
Reprezentanții maghiari, chiar puși în fața faptelor evidente, încercau să nege crimele sau să arunce vina pe români.
În anii și în deceniile următoare Tratatului de pace de la Trianon din 4 iunie 1920 Ungaria a încercat prin cele mai nedrepte metode de a intra din nou în posesia teritoriilor pierdute. Diplomația maghiară prin, presa și prin cancelariile occidentale, duce o politică mincinoasă de defăimare a românilor pentru restituirea teritoriilor din Transilvania locuite de ambele naționalități. Lucrarea lui Aurel Gociman este o replică dată propagandei maghiare, pentru cunoașterea adevărului. „Ceea ce facem noi aici nu este decât o defensivă. Ne apărăm împotriva atacurilor nedrepte și veninoase ale acelora care [… ] retrași la Budapesta nu mai contenesc a ne bârfi răspândind în lume cele mai grosolane insulte despre poporul românesc.” mărturisește autorul.
Cartea de față, la prima ei apariție în 1932, ar fi trebuit să fie un serios semnal de alarmă pentru opinia publică dar mai ales pentru clasa politică de la București dar, cităm din Argument, „partidele politice se sfâșiau între ele” pentru putere și așa a fost posibil Dictatul de la Viena din 30 august 1940 prin care partea de nord a Transilvaniei (43.500 km p și 2.600.000 locuitori) a fost smulsă din trupul țării și atribuită Ungariei hortiste. Nu mai amintim de noile crime comise împotriva romilor; ar fi prea tulburător…
Toată cinstea Editurii Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, directorului ei Mircea Ttrifu și redactorului Marius Mureșan pentru inițiativă și pentru punerea în pagină a aceste lucrări, valoros document istoric.
Ioan BEMBEA
Foto COPERTA l, pag. următoare