De mulți ani, mai ales după pensionare, profesorul Valentin Vișinescu întâmpină fiecare eveniment istoric aniversar prin editarea unor lucrări pe tema respectivă aducând în atenția contemporanilor fapte și întâmplări mai puțin cunoscute dar demne de a intra în memoria colectivă. Are pasiunea de a cerceta arhive, de a răsfoi ziare și reviste de ale căror nume sau existență nimeni nu mai știe. Și așa, ba ici, ba acolo, descoperă numele unor personalități din acea vreme și faptele lor. Mai are un important merit, folosește documente de familie; manuscrise, încercări monografice despre familii sau localități, care nu au văzut lumina tiparului dar care cuprind informații dintre cele mai importante și surprinzătoare.
În toamna lui 2018, de Centenarul Unirii, conform obiceiului devenit tradiție, prin Editura Casa Cărții de Știință din Cluj-Napoca, cu sprijinul financiar al Primăriei și al Consiliului local, distinsul profesor tipărește încă o carte intitulată Patria a priori, la lansarea căreia, în Sala mare a Primăriei, au vorbit elogios istoricul dr. Vasile Lechințan și Prof. univ. dr. Alexandru Ozun în fața unui numeros și elevat public.
Dragostea și pasiunea autorului pentru istoria patriei o moștenește din anii copilăriei de la părinți, bunici și străbunici, participanți activi din generație în generație la faptele de arme ce s-au petrecut în acele vremuri. S-a născut și a copilărit în Câmpia Bărăganului la Stelnica în apropierea Dunării unde era încă vie amintirea lui Mihai Viteazul cu strălucita lui victorie de la Călugăreni. Ajuns la Turda, după propriile mărturisiri din Epilogul cărții de față, istoricul Valentin Vișinescu acordă viteazului voievod unificator de țară mai multe studii și chiar volume. Dar cel mai mare merit constă în cercetarea amănunțită a istoriei locale, a faptelor petrecute la Turda și în împrejurimi. Mă simt dator să mărturisesc încă o dată că profesorul Valentin Vișinescu a fost primul cercetător care s-a interesat de preotul martir Ioan Opriș și a solicitat urmașilor informații și documente despre această personalitate.
Dovada clară a acestor preocupări, de istorie locală, sunt cele 6 cărți scrise despre eroii din Primul Război Mondial din Turda și din localitățile învecinate precum și monografiile localităților: Turda (coautor cu Niculina Halgaș), Viișoara, Ploscoș, Soporul de Câmpie, Moldovenești, Ocoliș, Buru, Cacova Ierii, Petreștii de Jos, Crăești, Rediu, Vâlcele, Mihai Viteazul și ceva foarte sumar despre Ponorul profesorului Aurel Clamba.
Revenind la volumul actual, în el sunt incluși o seamă de luptători din cele două războaie mondiale.
Primul capitol, Luptători din Primul Război Mondial din comitatul Turda-Arieș îl prezintă doar pe Elie Bufnea din comuna Ocoliș un ofițer român, prizonier de război la ruși, care alături de alți 1.111 ostași români au fost determinați să intre în Armata Albă, pentru a lupta împotriva Revoluției Bolșevice prin Siberia. A fost unul din puținii supraviețuitori ce a ajuns tocmai la Vladivostoc în Extremul Orient de unde apoi după mai mulți ani a ajuns în țară cu multe amintiri și cu o bogată experiență de viață, dar, presupunem că nu și-a mai dorit un alt război, nici pentru el nici pentru copiii, nepoții și strănepoții lui, în vecii vecilor.
În capitolul al ll-lea Eroi ai Marii Uniri, din comitatul Turda-Arieș (1876-1925) se vorbește iarăși de o singură persoană, de Ion Arion din Agriș ucis de armata maghiară în gara Teiuș în trenul ce ducea delegații la Alba Iulia pentru a participa la Adunarea de la 1 decembrie 1918. Aici nu înțelegem rațiunea menționării anilor din paranteză; 1876 o fi fost anul nașterii lui Arion? Se știe că era „un tânăr” ori la 42 de ani (în 1918) pe acea vreme erai un om destul de vârstnic, iar pentru anul 1925 chiar nu mai există nicio presupunere, decât neatenție și lipsa corecturii. Tot așa, din lipsa corecturii, în Cuprins sunt menționate doar patru capitole iar în realitate, în paginile cărții, întâlnim șapte capitole. Înțelepții antichității au lansat îndemnul „Festina lente!” sau mai pe românește, „ graba strică treaba”.
Pe parcursul volumului sunt prezentate o seamă de persoane care au avut un rol oarecare în Primul sau în cel de Al Doilea Război Mondial sau chiar în ambele conflagrații.
Sublocotenentul Gavril Crișan din satul Crăiești a lăsat prețioase însemnări despre Garda Națională din Alba Iulia, însemnări care au constituit pentru Ionela Simona Mircea subiectul unei comunicări susținute la Centrul de Studii și Păstrare a Arhivelor Militare la Pitești în 2010.
Cartea este plăcută la lectură fiindcă multe din persoanele prezentate au trăit printre noi fără a le cunoaște decât în mică măsură, că ei, oameni modești, nu s-au bătut cu pumnul în piept pentru meritele lor sau, și mai trist, nu au cutezat să spună că ani întregi au dormit prin tranșee cu frica de moarte pentru a-și face datoria față de țară, pentru ca apoi să fie pedepsiți ca și cum agresiunea împotriva Uniunii Sovietice ar fi pornit la cererea și din dorința lor, nu a oamenilor politici, adevărații responsabili pentru deciziile luate. Culegem câteva exemple în acest sens.
Generalul Ioan Taras s-a născut la Săcele Brașov în 1896 fiind fiu de oier bogat. A urmat Liceul Andrei Șaguna din Brașov iar când a început războiul, în 1914, a trecut Carpații în România și a participat la luptele din Moldova ca ofițer de carieră. După Unire, tot ca ofițer activ, se stabilește cu domiciliul la Poiana-Turda unde tatăl său cumpărase 80 ha teren agricol împreună cu valoroase construcții, viitorul sediu al IAS-ului Poiana și fostele sere. Mai avea o soră, Florica, căsătorită cu profesorul de istorie Gheorghe Popa care a funcționat la Liceul Regele Ferdinand din Turda și la Liceul Gheorghe Barițiu din Cluj. Ofițerul Taras participă la războiul din răsărit iar în luptele din Caucaz în 1942 este rănit. Pe lângă datele prezentate în carte, primite de la fiica generalului, poate este interesant să mai adaug ceva, semnificativ pentru acele vremuri. Am cunoscut bine această familie fiind în relații apropiate cu familia socrilor mei, preotul Nichita Avram, vizitându-se des. Așa ne-am cunoscut. În zilele premergătoare căsătoriei mele într-o discuție amicală m-a întrebat, în glumă, ce dotă, adică zestre, pretind, sau mi-au oferit viitorii socri pentru căsătorie și de aici, mi-a spus și am aflat că el s-a căsătorit cu o fată frumoasă a învățătorului Câmpean din Aiton, dar conform regulamentelor militare în vigoare, ofițerii nu aveau voie să se căsătorească decât cu fete provenind din familii bogate, cu multă avere, iar familia învățătorului era chiar săracă. Ca să nu renunțe la frumoasa fată, ofițerul Ioan Taras a trecut o parte din averea sa pe numele domnișoarei Câmpean apoi, devenind și ea bogată, cu proaspătul extras de carte funciară s-a aprobat căsătoria.
Deși a suferit mult din partea noului regim, nu se lamenta ci chiar mi-a spus cu luciditate și detașare: „Acum sunt alte vremuri, s-a întors roata istoriei.” Nu admira câtuși de puțin regimul trecut fiindcă a generat acel cumplit război care l-a marcat profund. Mi-a relatat o seamă de situații de pe câmpurile de luptă; ce rămânea după un atac, vara sau iarna; oameni și cai… Nu le reproduc, ca să-i protejez pe cititori, fiindcă sunt mult prea tulburătoare. Le-am povestit cuiva care la sfârșit mi-a zis: „Mai bine nu-mi spuneai…” N-am uitat asta.
Lucruri interesante, demne de respect și admirație, aflăm despre învățătorul Teodor Oțel, fostul director al Școlii Nr. 1 din Turda care a avut un rol important în organizarea Gărzilor Naționale Române în localitățile Hidiș, Hărastăș, Ciugudul de Sus, Ciugudul de Jos, Cricău, Ormeniș, Decea, Inoc, Vereșmort și Feldioara în toamna anului 1918. L-am cunoscut pe prestigiosul director Oțel. Îl preocupa mult istoria, era o adevărată enciclopedie, dar, modest, nu făcea paradă de cunoștințele și de activitatea sa. Este un merit al profesorului Vișinescu că îl aduce din nou în atenția turdenilor.
Și tot așa este plăcut că aflăm date interesante despre Mircea Grigore Biji, Victor Fodorean, Jana Fodorean, despre profesorul de istorie din Câmpia Turzii Ioachim Nemeș, despre învățătorul – general de brigadă (rezervă) Vasile Moga și despre o seamă de învățători din județul Turda risipiți pe câmpurile de luptă în Al Doilea Război Mondial.
Încă de la lansare, am fost surprins de titlul cărții Patria a priori care induce, sugerează, mesajul Patria înainte de toate, frumos, dacă ar fi așa. Nu cunoșteam această sintagmă. Caut în Dicționarul latin-român, nu găsesc așa ceva ba mai mult, Patria înainte de toate se traduce prin Patria ante omnia. Cercetez Dicționarul de cuvinte, expresii, citate celebre dar nu este menționată această expresie. Caut pe internet, sursa atotștiutoare de azi. Aici, da, găsesc, este deviza Serviciului Român de Informații preluată sub conducerea comandantului Eduard Hellvig care a renunțat la vechea deviză ONOARE ȘI PATRIE iar schimbarea a apărut în presă. Lingviștii au sesizat imediat incorectitudinea; Patria a priori s-ar traduce prin… Patria înainte de a experimenta ceva, adică un non sens. De aici bucuria presei de a aduce insulte SRI-ului mergând până la „o deviză imbecilă” și chiar mult mai grav.
Autorului îi recomandăm mai multă atenție, mai ales când e vorba chiar de titlul unei cărți. Și de data aceasta se confirmă înțelepciunea proverbului românesc că „nu tot ce zboară se mănâncă.”
Această observație referitoare la titlul nepotrivit nu aș vrea să umbrească valoarea cărții cu un conținut atât de bogat pentru care profesorul Valentin Vișinescu merită pe deplin respectul nostru.
Și încă ceva. La cei aproape 90 de ani, fiind atât de activ, Domnul Valentin Vișinescu nu este câtuși de puțin bătrân, este… longeviv și îi dorim să o țină tot așa!
Ioan BEMBEA
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
