<
Artă / Cultură

Jurnalistul Grigore Cartianu şi-a prezentat cartea „600.000” la Câmpia Turzii

Cunoscutul jurnalist Grigore Cartianu a poposit vineri, 1 decembrie, la Câmpia Turzii pentru a-şi prezenta cea mai nouă carte „600.000”, o carte cu  un  subtitlu edificator “Fenomenul #Rezist. Povestea celei mai ample rezistențe civice din istoria României”.

Grigore Cartianu și-a lansat volumul la Târgul de carte Gaudeamus de la București iar acum se află într-un turneu național de trei săptămâni prin Ardeal, Banat, Oltenia și Muntenia.

Venit tocmai de la Alba Iulia, unde avea de gând să rămână întreaga zi, Grigore Cartianu a recunoscut în faţa celor prezenţi că a fost plăcut impresionat de deschiderea pe care a găsit-o la Câmpia Turzii şi a acceptat invitaţia primarului Dorin Lojigan de a fi alături de cei interesaţi să-l cunoască şi să-i citească lucrările.

“600.000”  este considerată o carte-manifest în care se regăsesc cei 600.000 de protestatari din duminica istorică de 5 februarie 2017, un pamflet usturător dar şi un elogiu adus celor peste 600.000 de români care au înfruntat gerul iernii pentru a-și exprima liber punctul de vedere cu privire la Ordonanța 13.

Pe 5 februarie 2017, peste 600.000 de oameni au ieşit din case în toată ţara,  peste 250.000 fiind  la Bucureşti, în Piaţa Victoriei. Ardealul a avut, de asemenea, un cuvânt de spus, Cartianu subliniind ecoul important care a venit dinspre Ardeal,  în Sibiu, Cluj-Napoca şi Timişoara numărul protestatarilor fiind unul impresionant.

Oamenii din întreaga ţară s-au unit la oră fixă şi au cântat „Deşteaptă-te române”, pe harta luptei anticorupţie aflându-se şi municipiul Câmpia Turzii. Aproximativ 500 de persoane au ales să iasă în stradă şi gestul lor nu a fost trecut cu vederea. Grigore Cartianu a apreciat faptul că într-un oraş de dimensiunile Câmpiei Turzii au ieşit în stradă 500 de persoane, în condiţiile în care, spunea jurnalistul, sunt oraşe mai mari care au rămas inerte.

Senior Editor al cotidianului România liberă şi fost jurnalist sportiv, Cartianu a trecut în revistă şi celelalte cărţi: „ Hora de la miezul nopţii” (1995 – povestea World Cup, USA 1994) „Hagi” – povestea vieții celui mai mare fotbalist din istoria României,  “Sfârșitul Ceaușeștilor”, „Miracolul din noiembrie” , “Crimele Revoluției”, „Jurnalul unui puci ratat” “Teroriștii printre noi” și “Cartea Revoluției”.

Participant activ la evenimentele din decembrie 1989, Cartianu s-a arătat interesat de acele momente şi pentru că informaţiile au fost prea puţine a simţit că trebuie să facă un pas în acest sens şi a devenit singurul publicist român care a reconstituit în detaliu ultimele zile ale dictatorului român şi care a demonstrat, cu dovezi zdrobitoare, că răsturnarea lui Ceauşescu s-a produs printr-o lovitură de stat.

După prezentare, Cartianu a răspuns la întrebări şi apoi a semnat autografe pe cărţile sale care au putut fi procurate la faţa locului.

 

 

 

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS