Dragi cititori, pentru a cunoaște cât mai bine istoria acestei localități dar și a personalităților care au contribuit din plin la dezvoltarea economică, socială și culturală, vom prezenta prin bunăvoința familiei, lucrări scrise de Mircea Nicolae Nemeș și Valer Deac. (A consemnat Lăcătuș Nicușor)
Oameni de seamă – Alexandru Suciu
n. (1908)
Printre cele mai de seamă personalități puternic legate de Câmpia Turzii, se află și Alexandru Suciu, fiu adoptiv al acestei localități încă din anii tinereții. De foarte mulți, numele îi este rostit cu familiaritate și simpatie, cu respect pentru opera pedagocică a domniei sale asupra atâtor generații. Bărbatul înalt și drept, abilul cunosător al tradiției ardelene și eminentul dascăl, s-a născut în comuna Harastăș (azi Călărași) în fostul județ Turda, în anul 1908, într-o familie de plugari. Alexandru trebuie să încerce de timpuriu amărăciunea luptei pentru existență, mai ales după pierderea tatălui – care a murit când copilul său abia împlinise vârsta de un an. Situația a obligat-o pe mamă să trudească din greu pentru a asigura fiului un viitor decent. După decesul tatălui, Alexandru se strămută cu mama în așezarea vecină, Mihai Viteazu, la bunicii din partea mamei, țărani și ei. În mediul acesta rural, încărcat de datini și credințe populare, a făcut clasele primare și a cunoscut îndeaproape viața copiilor din popor, legându-se cu nedezmințită dragoste de oamenii truditori ai pământului. Văzându-și de învățătură cu mare sârguință, Alexandru, pentru a se putea bucura de o educație mai aleasă, părăsea în 1920 locurile copilăriei, fiind trimis la Râmnicul Vâlcea, unde a urmat ca elev bursier așa-numita ,,Școala normală de învățători” pe care a frecventat-o până în 1928, când își susține examenul de diplomă. În anii studilor, pentru a-și depăși grelele condiții materiale (bursa era insuficientă iar mama și bunicii nu-l puteau ajuta), elevul Al. Suciu lucrează în vacanțe ca muncitor necalificat la Fabrica de Sticlărie din Turda, post ce i-a asigurat necesitățile stringente ale traiului. În plus, după-amiezile de vară și le petrecea la muncile agricole în mica gospodărire a bunicilor.
Și-a început activitatea didactică peregrinând dintr-un loc în altul, funcționând ca învățător-director la : Ceanu Mare (1928-1929), apoi la Petrilaca (1929-1930) și la Sânger (1930-1931), iar de acolo a fost mutat la Aiton (1931-1932), apoi este transferat la Mihai Viteazu (1932-1934), până când, în 1934, a fost numit învățător la Câmpia Turzii unde se stabilește definitiv. Aici pe lângă munca de învățător a predat ani de-a rândul matematică și fizică la Școala Comunală de Ucenici (1934-1948).
Cariera de dicatică – căreia i-a dedicat cea mai mare parte din activitatea sa și pasiunea pe care a investit-o în această frumoasă operă, i-a adus multe satisfacții. Darurile sale de pedagog s-au verificat și impus pentru fiecare generație de elevi. Neuiatatul dascăl Alexandru Suciu ne-a învățat pe mulți să citim și să scriem în frumoasa limbă românească. Omul și valorosul învățător, exigent în primul rând cu sine însuși, parcurge într-un timp relativ scurt toate treptele gradelor de învățământ: de la cel definitiv (1933) la cel superior (1947). Meritele de răspundere ale lui Al. Suciu l-au impus în funcții de răspundere, ca director de școală primară (1928-1945; 1949-1958) și ca subinspector apoi ca inspector școlar șef al județului (pe atunci) Turda (1945-1949). Stăruința în a învinge greutățile, cumpătarea și bunul simț în toate judecățile sale de pedagog, tenacitatea dovedită în realizarea dezideratelor și programelor școlare, au justificat prețuirea de care s-a bucurat. În anul 1948 revine la catedră, ca învățător-director, iar din 1958 numai ca învățător, funcționând aici până la pensionarea pentru limită de vârstă (1968). Pentru ca apoi, în continuare, să activeze încă un an ca învățător suplinitor. Perioada cât a funcționat ca director la Câmpia Turzii (1934-1945; 1349-1958) se remarcă prin consecvența cu care a militat pentru crearea de noi locuri în Școala primară (prin extinderea clădirii în 1936), cât și prin înfințarea de alte școlii elementare (școala de 4 ani în cartierul Arieșul în 1946, a școlii de 8 ani în cartierul Sâncrai – 1949, a Școlii nr. 2 în cartierul centru – 1963 și a școlii de 8 ani în cartierul Șarât – 1967). Al Suciu figurează printre cei cărora li se datorează fondarea în localiatate a Școlii Medii Mixtă (1953), în colaborarea cu conducerea Industriei Sârmei și un grup de părinți.
În calitate de îndrumător al învățământului din județ, el a onorat această funcție (de inspector șef) în primul rând printr-o activitate laborioasă și grea, urmată de epoca refacerii clădirilor școlare avariate, în bună parte, de război. Ca recunoaștere a remarcabilelor sale activități în domeniul școlar, a primit, în repetate rânduri, scrisori de mulțumire din partea Ministerului Educației Naționale (1948). În anul 1937 i s-a decernat , prin decret regal, decorația ,,Răsplata muncii pentru construcții școlare”.
Paralel cu activitatea didactică, dascălul Al Suciu a desfășurat, mai ales în perioada tinereții, o intensă muncă publicistică, ca autor al unui număr considerabil de articole având ca subiect predilect creația populară. Credincios rădăcinilor sale, locurilor în care și-a petrecut copilăria și oamenilor care s-au dezlănțuit primii pași. El s-a impus printre cei mai de seamă cercetători ai Ministerului din județul Turda. Este pasionat de frumoasele datini țărănești moștenite din bătrâni: colinde, strigături, orații de nuntă, descântece, balade, pe care le scoate la lumina tiparului fiind găzduite în paginile unor prestigioase periodice din epocă, precum revista ,,Izvorașul” din Bistrița-Mehedinți ( la care a colaborat pe durata a două decenii), cotidienele sibiene ,,Țara” (1941-1945) și ,,Tribuna” (1940-1945), revistele centrale ,,Satul și școala”,,,Albina”, ziarele “Curentul”, ,,România”, ,,Viața”.
Alte nestemate folclorice, cu rezonanțele și farmecul vremurilor de mult apuse, culese de Al. Suciu, constituie un tezaur de patrimoniu aflat în colecția Secției clujene a Arhivei de folclor a Academiei Române. Mai este prezent, de altminteri, sporadic, și în paginile presei turdene: ,,Gazeta de la Turda”, ,,Cuvântul poporului” și la publicații clujene: ,,Tribuna” ,,Tribuna nouă”, ,,Gazeta Transilvaniei”, precum și la ziarul ,,Dacia” apărut la Timișoara. Dar una din cele mai frumoase realizări pe tărâm cultural ale lui Al. Suciu este acea de redactor al revistei școlare ,,Ogorul Școalei” (1934-1945), prețioasă publicație turdeană, cu contribuții importante în domeniul pedagogiei, literaturii și folclorului. Alexandru Suciu a publicat aici valoroase articole și studii de folclor și pedagogie.
De pecetea personalității sale se leagă și reușitele activități ale Astrei și ale Ligii culturale, din perioada 1935-40 la Câmpia Turzii. În primii ani postbelici ca director al Căminului Cultural ,,Nicolae Bălcescu” din localitate (funcție îndeplinită în afara serviciului la școală) a inițiat programe de conferințe educative, șezători, cercuri de literatură, formații corale, spectacole artistice mult apreciate, și alte activități culturale.
În primul rând, pentru cariera sa didactică, în care a slujit în modul cel mai strălucitor în decursul a peste 40 ani, Alexandru Suciu și-a asigurat un loc de cinste printre pilduitorii ,,Oameni ai școlii”. Un lucru este iarăși neîndoielnic: bătrânețea nu înseamnă pentru Al. Suciu declinul activităților intelectuale. Pasiunea de a se apleca iscoditor asupra trecutului localității de adopțiune, pe care a demonstrat-o în calitate de coautor al Studiului monografic Câmpia Turzii, trădează sufletul mereu tânăr al acestui venerabil pedagog. La cei 86 de ani, domnul Suciu este același neobosit Om al localității Câmpia Turzii, de care s-a legat cu statornicie și a slujit-o cu fidelitate, pentru progresul căreia și-a încheiat cea mai mare parte din viață, și cetățenii acesteia îl consideră înscris pentru totdeauna în galeria personalităților ei de referință.
Microfișier documentar
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
