Pentru că luna februarie este, în lumea artiştilor, luna lui Constantin Brâncuşi, la Galeria de Artă “Valer Suciu” din Turda a fost organizată o expoziție de sculptură în lemn şi piatră.
Joi, 13 februarie, Galeria de Artă din Turda a fost gazda vernisajului unei noi expoziții care va fi deschisă publicului timp de două săptămâni.
Invitat special a fost sculptorul Ioan Astalus, pentru că s-a dorit ca şi în galeria de arta turdeană să fie şi o expoziție de sculptură.
Autodidact înrăit, artist şi călător, Ioan Astalus are 83 de cursuri, inclusiv Academia Ştefan Gheorghiu, atestate de detectiv, ornitolog, colecţionar, inspector de protecţia muncii, impiegat, fochist, vameş, cursuri de prananadi, reiki, cinematografie şi fotografie, alpinism, paraşutism… Lucrează la Societatea de Turism Feroviar din cadrul CFR, ca şef al Trenului Regal, şi a publicat şi o istorie a mocăniţei.
Ca un omagiu lui Constantin Brâncuşi, nu trebuie să uităm că pe 19 februarie se năştea la Hobița, acum 144 de ani, cel care avea să devină părintele sculpturii moderne.
Constantin Brâncuși a fost un sculptor român cu contribuții covârșitoare la înnoirea limbajului și viziunii plastice în sculptura contemporană. A fost ales membru postum al Academiei Române.
Francezii și americanii îl desemnează, cel mai adesea, doar prin numele de familie, pe care îl scriu fără semne diacritice, Brancusi, pronunțându-l după regulile de pronunțare ale limbii franceze. Constantin Brâncuşi s-a născut la 19 februarie 1876 în satul Hobiţa, comuna Peştişani, din judeţul Gorj, într-o casă construită în întregime din lemn. Constantin era al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși (1833-1885) și Maria Brâncuși (1851-1919).
Prima clasă primară a făcut-o la Peștișani, apoi a continuat școala la Brădiceni. Copilăria sa a fost marcată de dese plecări de acasă și de ani lungi de ucenicie în ateliere de boiangerie, prăvălii și birturi. Mama acestuia şi-a dorit foarte mult ca fiul ei să devină preot în satul natal, însă n-a apucat să-şi vadă feciorul propovăduind Cuvântul Evangheliei şi gospodar de frunte, la casa lui, înconjurat de copii, aşa cum era obiceiul în viaţa ţăranului român.
La 27 de ani i se încredinţează cea dintâi comandă pentru un monument public: bustul generalului Carol Davila. „Poet al formelor cioplite“, Brâncuşi construieşte o vastă operă de o remarcabilă complexitate tematică. După trecerea în eternitate, faima sa şi a operelor sale nu a încetat să sporească. Chiar şi după zeci de ani, lucrările sale ocupă un loc de cinste printre marile creaţii artistice ale lumii.
Sculptorul Astalus Ioan: “Expoziția nu este altceva decât un început de omagiu pentru Brâncuşi, marele Constantin Brâncuşi merită să fie omagiat în fiecare zi nu numai atunci când îl vedem pe bancnote, sau pe medalii, expozția în sine are câte-va teme cu tentă brâncuşiană, Brâncuşi nu poate fi copiat, niciodată, eu o să prezint câteva lucrări în piatră si lemn, puțin abstracte, doar trei lucrări care duc spre o altfel de abordare”.
Crisitna Oprea, referent la Casa de Cultură din Turda: “A avut loc vernisajul expoziției de sculptură si grafică, invitat fiind Ioan Astalus, cel care a mai fost în galeria de artă turdeană, am dorit acest lcuru, am dorit această expoziție pentru ca luna februarie este luna Brâncuşi, luna în care ne aducem aminte de marele sculptor”.
Alin Bîlcu: “suntem martorii unui eveniment special, interesant, din nou un dialog al artelor, un dialog între sculptură, desen şi diferite montaje plastice, realizate atât de copii cât şi de artiști maturi, dommul Astalus prezintă o sculptură foarte modernă, foarte expersivă, care reuşeşte să aducă în actualitate moştenirea marelui Brâncuşi”.
Expoziția va fi deschisă două săptămâni, iar intrarea este liberă. Vă așteptăm cu mare drag!