Primăria și Consiliul Local al Municipiului Câmpia Turzii invită toți iubitorii de comedie la spectacolul cu piesa „Bigamul II”.
Cel mai apreciat creator de comedii bulevardiere, Ray Cooney, își realizează eroii și ipostazele în care îi pune cu minuțiozitatea și precizia unui ceasornicar.
Textul excelent, talentul autentic, nonșalanța, eficacitatea, dinamismul și jocul de scenă stăpânit și condus de regizorul Cristian Ioan permit spectatorului să-și descrețească fruntea, să uite, pentru două ore, de grijile adunate peste zi și să râdă pe săturate.
Din distribuție fac parte actorii Teatrului “Aureliu Manea” Turda: Vali V. Popescu, Ovidiu Crișan, Doina Șoproni, Dorina Nemeș, Alexandra Dușa, Raluca Radu, Marian Negrescu, Cornel Miron, Călin Mihail Roajdă.
„Bigamul II” va avea loc pe scena sălii de spectacole „Mircea Mihășan”, marți, 27 februarie 2018, de la ora 19.00.
Biletele se găsesc la Palatul Cultural „Ionel Floașiu”, prețul fiind de 10 lei/persoană.
