<
Artă / Cultură

A fost „Seara Artelor”, ediţia a VII-a, la Şcoala de Arte Cluj. 50 de expoziţii într-una singură şi 22 de instituţii participante

Joi, 7 februarie 2019, Sala „Şantier” a Şcolii Populare de Arte „Tudor Jarda” a suferit o schimbare fundamentală, transformându-se, dintr-una de spectacole într-o uriaşă sală de expoziţii, în care au păşit oaspeţi de seamă şi expozanţi din 22 de oraşe şi municipii, reprezentând instituţii similare sau centre culturale din întreaga ţară. Practic, întreaga suprafaţă a instituţiei, inclusiv galeriile de la etaj şi cele de la parter au devenit neîncăpătoare de lucrări şi public, evenimentul prilejuind şi „Ziua porţilor deschise la Şcoala de Arte Cluj”.
Misterios asemeni unui sfinx, în mijlocul întregului peisaj trona pianul profesionist de concerte al instituţiei, marca W. Hoffmann by Bechstein făcând, în interpretarea măiastră a expertului clasei de pian Olga Bordas, o splendidă joncţiune cu altă preocupare majoră a muncii şcolilor de arte – muzica. Prezentările expoziţiilor, taberelor de creaţie, a concursurilor de artă, revistelor şi muzeelor, secţiune inedită apărută la această ediţie, au curs timp de peste două ore.
Nenumărate au fost momentele sublime derulate în cele peste două ore, la înălţimea marilor evenimente culturale naţionale, petrecute pe strada Fabricii de Zahăr nr. 51 din Cluj-Napoca, unde se află sediul Şcolii de Arte, instituție de cultură subordonată forului administrativ județean. De pildă, a făcut senzaţie şi expoziţia „Frumoasa satului”, a renumitului artist fotograf din Ţara Oaşului, Remus Ţiplea (n.n. – organizată de Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Satu Mare) ale cărui lucrări sunt găzduite la loc de cinste în marile galerii de gen ale lumii şi pot fi admirate pe coperta unor reviste de primă mărime, aşa cum este „National Geographic”! Iar oaspetele de onoare al serii, dl. Vákár István, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, cel care a sprijinit instituţia organizatoare a evenimentului în toate întreprinderile majore făcute de-a lungul anilor, a subliniat cu pertinenţă rolul Şcolii de Arte în peisajul clujean şi naţional: „Mă bucur că în Consiliul Judeţean Cluj se întâmplă asemenea bucurii. Vă felicit şi eu pentru ideea de a invita la acţiune şi muzeele – de la Braşov, Ciucea şi Muzeul Etnografic al Transilvaniei – dar şi pentru acţiunea în sine. Văd că lumea vine aici să asiste la acţiunile unor organizatori cu care noi, cei de la Consiliul Judeţean Cluj, ne mândrim!”
Seara a fost încheiată printr-un microrecital de muzică instrumentală, clasică, al cărui apogeu a fost atins prin interpretarea magnifică a d-nei expert al clasei de vioară Diana Creţu şi a soţului său, Pedro Beretche, violinişti de talie internaţională, stabiliţi la Cluj-Napoca după ce au activat ani îndelungaţi în Orchestra Filarmonică a Uruguayului. Fragmentul din Concertul 2 pentru pian şi orchestră, de J.S.Bach şi piesa „Dawn of a New Century” al duo-ului „Secret Garden” au ridicat, efectiv, sala în picioare, încununând o zi în care arta autentică a fost aşezată pe un adevărat piedestal.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS