<
Judeţean

Consiliul Județean a avizat prelungirea valabilității PUG-urilor a nu mai puțin de 49 de comune clujene

Președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe, a transmis unui număr de 49 de comune clujene documentația necesară în vederea aprobării prelungirii valabilității Planurilor Urbaniste Generale proprii care sunt pe cale să expire în data de 30 decembrie a.c.
„Am transmis tuturor primăriilor din județ cărora le expiră PUG-urile la sfârșitul anului documentele necesare în vederea prelungirii valabilității până la finalul anului 2020. Vom continua să sprijinim primăriile în acest demers întrucât inițierea de noi proiecte de dezvoltare locală sau de investiții este strâns legată de existența acestor documente urbanistice, valabile”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, domnul Alin Tișe.
În acest sens, până la data de 29 decembrie 2018, un număr de 45 de comune clujene vor trebui să aprobe prelungirea valabilității documentației urbanistice vizate. De asemenea, un număr de patru comune sunt nevoite să aprobe atât prelungirea valabilității actualelor PUG-uri cât și inițierea demersurilor de elaborare/actualizare a acestei documentații, având în vedere faptul că până la această dată nu au fost încheiate contracte de servicii de proiectare cu un operator de profil. În ambele cazuri, pentru operativitatea trecerii acestui demers prin ședință de consiliu local, Consiliul Județean a elaborat și le-a transmis celor 49 de primării o propunere de proiect de hotărâre-model care să fie folosită în acest context.
Potrivit legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul, toate localitățile din România trebuie să dețină planuri urbanistice generale și regulamente locale de urbanism. Activitatea de elaborare a P.U.G.-urilor reprezintă o activitate continuă, acest tip de document având un termen de valabilitate de 5-10 ani, cu excepția cazurilor în care s-au produs efecte cu impact puternic asupra dezvoltării localității (modificarea limitei administrativ-teritoriale, prevederea unor noi obiective de interes național – autostrăzi, căi ferate, obiective de utilitate publică cu impact major, dezastre naturale, etc.), caz în care actualizarea se poate face înainte de expirarea termenului prevăzut.
În lipsa prelungirii valabilității actualelor PUG-uri, investițiile pe care comunele doresc să le demareze în raza administrativă a unității lor teritoriale ar fi mult îngreunate, respectiv încetinite. Marea majoritate a primăriilor clujene au inițiat demersurile de actualizare a acestor documente beneficiind de finanțare prin Consiliul Județean Cluj, în valoare totală de aproximativ 3,4 milioane de lei, în ultimii trei ani.
În prezent, forul administrativ județean îndeplinește rolul de structură de specialitate în domeniul urbanismului pentru 74 de comune din județul Cluj și are încheiate convenții pentru emiterea autorizațiilor de construire și a certificatelor de urbanism cu nu mai puțin de 60 de UAT-uri.

Biroul de presă
3 decembrie 2018

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS