Sub motto-ul ,,Vrei să fii ocupat, vrei să fii activ, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Cluj în parteneriat cu Primaria și Consiliul Local Cluj-Napoca, organizează Bursa Generală a Locurilor de Munca!’’
Într-un oraș al calității, oferim cele mai eficiente măsuri active de ocupare (subvenționarea uceniciei, a ocupării tinerilor absolvenți, a ocupării șomerilor peste 45 ani cu o subvenție în cuantum de 2250 lei/luna) măsuri active destinate deopotrivă viitorilor angajați și angajatorilor.
Cu această ocazie vă invităm alături de noi în data de 12.04.2018 la Bursa Generală a Locurilor de Muncă, care va avea loc la Centrul de Cultură Urbană ,,Casino’’ din Cluj-Napoca, Parcul Central Simion Bărnuțiu FN, în intervalul orar 9.00-14.00, pentru a pătrunde împreună pe piața muncii clujeană, cea mai dezvoltată și competitivă din regiunea Nord-Vest!
Acțiunea oferă angajatorilor participanți posibilitatea, de a prezenta și mediatiza oferta locurilor de muncă disponibile, politica de recrutare și de practică/internship/ucenicie din cadrul societății și de a–și cunoaste viitorii salariați.
Pentru o cât mai bună cunoastere a evenimentului, vă oferim câteva detalii organizatorice:
- Participarea la eveniment și accesul la toate facilitățile este gratuită.
- Persoanele participante la Bursă, atat cele din evidența AJOFM Cluj cât și persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă vor beneficia de informare și consiliere de la specialiștii prezenți la eveniment.
- Sunt invitate toate persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, mai ales tinerii și absolvenții, pentru o mai bună cunoaștere a ofertelor de joburi din județul Cluj.
- Organizatorii realizează în cadrul acestui eveniment standuri special destinate angajatorilor care doresc să cunoască facilitățile oferite de legislație cu privire la serviciile oferite de AJOFM.
Având în vedere locația pentru desfășurare a evenimentului rugăm participanții să respecte regulamentul “Centrului de Cultură Urbană Casino”
AJOFM CLUJ