Astăzi vom vorbi despre tradiție, patriotism, cultură, istorie, biserică și iubirea de neam, cu un interlocutor demn de a fi numit OMUL lui Dumnezeu, care prin cuvânt și cânt transpune valorile naționale la loc de cinste. Pe Pr. Marius Ciprian Pop l-aș pune pe podium, alături de alți 2 preoți recunoscuți de poporul român, Pr. Necula și Pr. Calistrat, pentru calitatea omenească, pentru cuvintele propovăduite și pentru aleasa prețuire pe care o arată față de România.
Îi mulțumesc Pr. Ciprian pentru prietenia care ne leagă, pentru cuvintele spuse în acest articol și pentru toate sfaturile, pe care ni le oferă nouă, românilor.
1.A.S: Ce înseamnă Centenarul pentru România?
Pr. M.C.P : În primul rând cu multă, multă bucurie pentru că este un dar de la Dumnezeu, într-o lume a globalizării, sensul este clar, de desființare a națiunilor, de a băga pe toată lumea în aceeași oală, de a uniformiza din punct de vedere cultural, lingvistic, în care tradiția este dată la o parte. Este un lucru mare să împlinești 100 de ani de unitate statală, și de aceea bucuria este cea care mă copleșește și pe mine și asa cum este firesc, să îl copleșească pe fiecare român autentic. Sunt și români, săracii, care au suferit modificări genetice, nu atât la nivel biologic, cât la cel sufletesc.
Adică și-au uitat rădăcinile, și-au uitat originile și au uitat jerfă neamului, au uitat de unde vin și unde trebuie să ajungă și au uitat ceva foarte important, că suntem chemați cu toții să dăm socoteală la un moment dat. Vom da socoteală de ce am făcut cu zestrea, cu moștenirea pe care ei nu-au lăsat cu preț de sânge și de jertfă.
2. AS: Cum sărbătoriți d-voastră Centenarul?
Pr. M.C.P: Spun că sărbătoresc cu bucurie, o bucurie regăsită în cântec și aici mulțumesc lui Dumnezeu că dragostea mea pentru oamenii din România, pentru români. Oarecum această dragoste a venit așa, înapoi, înspre sufletul meu, concretizată în invitații cărora, din păcate, nu le pot face față. Dar am ales zona de Nord a țării începând cu Carei pentru că acolo s-a eliberat ultima palmă de pământ și mă voi duce se duc mesajul de dragoste și de rugăciune pentru țară în cântec, apoi continuăm cu Seini, Satu Mare și Baia Mare și sperăm să fie totul bine. Să mă ajute Dumnezeu să am puterea de a dărui pe măsura pe care oamenii o așteaptă.
Dincolo de toate, Centenarul trebuie să fie un imbold la înțelegerea superioară a existenței noastre ca români. De la trece de la acest eveniment numit Unire, la un eveniment de profunzime, numit act de viață pe care îl impune Unirea și acela este unitatea dintre noi. Ca tot vorbeam de globalizare se aplică o sintagmă veche cunoscută în istorie divid et impera, adică împarte, dezbină și condu. Și pe lângă toate acestea ni se oferă și pâine și circ. Reușesc foarte mulți să ne împartă, pentru că de condus, reușesc să ne conducă de foarte multă vreme. Dar au zis că pentru a ne conduce mai bine, mai bine să ne împartă. Și au reușit să ne împarta și ne mai dau câte o temă, ca tema referendumului. Unii să fie pro și unii să fie contra, și atunci este mai simplu. Din această perspectivă, zic eu că Unirea, dincolo de centenar trebuie transformată în act de viață, de comuniune, de unitate, să fim împreună unii cu alții pe motivul că facem parte din același neam.
3.AS: Care a fost rolul bisericii în Marea Unire?
Pr. M.C.P: Nu se poate vorbi despre neam fără Biserică, pentru că cele două realități pentru noi românii, sunt realități complementare, indisolubile, nu se pot separa unele de altele. Se inoculează în societatea noastră cum că Biserica ar însemna o instituție aparte ca orice altă instituție a statului, cum ar fi Ministerul de Interne sau Ministerul Mediului, și aceasta este o mare prostie. Și în fapt, nu este o mare prostie, este o mare prosteală. Adică vor să ne prostească inoculandu-ne această realitate. Biserica este clar, prin definiție comunitate de oameni care trăiesc în comuniunea cu Hristos, adică botezați în numele Sfintei Treimi. Adică biserica suntem noi toți, tot poporul. Dacă vorbim de biserica strămoșească avem în minte faptul că noi suntem națiunea de pe pământ, așa cum zic înțelepții neamului, națiunea care are identic certificatul de naștere cu cel de botez. Ce înseamnă asta? În momentul când ne-am format ca popor, în spațiul acesta Carpato-Danubiano-Pontic, ne-am și încreștinat, adică nu au trecut sute de ani ca să îl primim pe Hristos. Odată cu etnogeneza aceasta noi am și primit cuvântul Evangheliei lui Hristos de la Sfântul Apostol Andrei, care este apostolul românilor. În contextul acesta, în adevăr vorbind, nu pot să separi poporul de biserică pentru că biserica înseamnă însuși poporul. Și pentru că mai intrebat care este rolul bisericii, nu se poate biserică fără popor.
Din punct de vedere instituțional oamenii bisericii din acea vreme au avut un aport foarte consistent la Unire și au luptat pe toate fronturile. De la preotul din altar până la episcopul vremii. Și din partea Bisericii Strămoșești Ortodoxe cât și din partea Bisericii Greco-Catolice, toți au dat dovadă de comuniune și au luptat pentru a înfăptui acest mare vis: Unitatea Statală. Și astăzi rolul este foarte important pentru că dacă stai și te gândești că la Centenar, clerul bisericii reușește să înfăptuiască un vis al lui Carol I. În momentul în care s-a câștigat Independența regatului, regele și-a pus în minte să construiască, în semn de mulțumire față de Dumnezeu, o catedrală a Neamului, i-a zis Catedrala Mântuirii Neamului în sensul că neamul românesc a fost scăpat de dușmanii lui, a fost mântuit în cadrul istoric. Iată că de atâtea generații contextul social, contextul politic, abia acum după atâta vreme, a rânduit Dumnezeu, ca la o sută de ani să se împlinească și visul acesta și nu este visul a Preafericitului Patriarh Daniel sau a unor oameni care s-au zbătut și au făcut un scop al vieții lor din acest lucru. Nu este ușor să construiești un asemenea monument, un asemenea edificiu, care este mic în comparație cu ce ar merita Eroi Neamului, pentru că hramul acestei catedrale este Înălțarea Domnului și e destinată pomenirii tuturor celor care cu viața lor au sfințit pământul acestei țări și toate valorile acestui neam. Probabil ar trebui să aibă o dimensiune cât tot Bucureștiul, și tot nu s-ar cuprinde acolo măreția jertfei pe care au adus-o ei. Și atunci nici nu se mai pune problema rolului Bisericii în toată această poveste frumoasă a Centenarului. Este un rol excepțional, rol ceresc pe acest pământ și pentru a fi sincer în acest moment vreau să spun că Biserica și-a făcut treaba. Și când vorbesc despre popor, și când vorbesc despre administrația bisericească. Oamenii aceștia și-au făcut treaba și vor avea răspuns înaintea lui Dumnezeu. Să construiești după atâția ani o catedrală ca aceasta, care nu este pe numele și semnătura nimănui (pentru că noi toți ne zbatem să ne facem o casă, să ne cumpărăm o mașină, lucruri materiale). Oamenii aceștia s-au îmbolnăvit, nu au dormit zile și nopți, au lucrat zile și nopți în trei schimburi, pentru a avea răspuns bun înaintea lui Dumnezeu și înaintea strămoșilor și să spună am înfăptuit și noi ceva. Am lăsat și noi ceva în urmă. Ai văzut dracul pe câți i-a lucrat? Că toți se frământau. De ce trebuie așa mare? Vrem spitale nu catedrale, tot felul de aberații care nu au legătură cu concretul.
Catedrala Mântuirii Neamului poate să fie și un punct turistic pentru că este arhitectura atât de frumoasă și niște lucruri excepționale care sunt reprezentative pentru toată spiritualitate românească. Este clar, este un dar de la Dumnezeu!
Trebuie să mulțumim lui Dumnezeu și pentru construcția în sine și pentru oamenii pe care ni i-a trimis cu daruri manageriale care au știut să facă socoteli, care au știu cum să atragă fonduri, cum să motiveze.
La început a fost o problemă de comunicare dar această problemă a fost din smerenie. Atunci când faci o lucru pentru Dumnezeu, nu trebuie neapărat să-l argumentezi, să-l explici celorlalți de cel faci. Îl.fac din dragoste pentru neam și țară. Și uita-te dacă Dumnezeu a vrut, s-a făcut cu toate piedicile și împotrivirile. Jos pălăria. Unde mai punem zidirea pe care o fac niște preoți din parohii cu niște salarii de toată jena. Misiunea pe care o fac, pentru că ei sunt singurii care mai țin făclia neamului aprinsă. Prin predică, prin atitudine, prin manifestările l pe care le organizează la nivelul satului, pentru că dacă deschizi televizorul nu prea ai la ce să te uiți, nu ai cu ce să te hrănești.
4.AS: Unde vedeți biserica peste 20 de ani? O să mai fie populată de tineri?
Pr. M.C.P: Din punct de vedere, nu va fi o problemă pentru că este de fapt un aspect apocaliptic. Părintele Arsenie Boca spune foarte clar că în vremurile de pe urma Satana a cerut lui Dumnezeu permisiunea să cearnă oamenii. Ce înseamnă acest lucru? Trăim vremuri în care nu mai pot să fii călduț, să fi și cu unii și cu alții, și mă duc la referendumul și nu mă duc. Nu mă duc la referendum, da eu cred în Dumnezeu, mă rog. Ți se cere clar: Ești cu Hristos sau ești cu dracul? Este foarte simplu. În România avem creștini autentici dispusi să mărturisească pe Hristos, 10% atât. Degeaba ne-am declarat noi ca fiind un popor creștin peste 90%. Și acest referendum a fost dușul rece și până la urmă acesta este adevărul. Acestea sunt doar studii de piață făcute de cei care conduc lumea. Crezi că întâmplător a venit această temă cu homosexualitatea? În lumea satului românesc a fost păcate de când e lumea, dar nu s-au promovat, s-au vorbit în șoaptă pentru că era rușine. Acum vine și ne ia rușinea și au zis: hai să vedem care sunt dispuși să mărturisească pentru Hristos ca să știm noi cum ne facem planul nostru de globalizare și cum putem se dezintegram, cum putem să-i dezaxăm de pe drumul lor de principii firești și normale.
Vor veni vremuri tot mai acute, eu nu știu să spun de la mine cum va fi Biserica sau ce perspectivă are, însă știu un lucru din Evanghelie, că biserica lui Hristos „nici porțile iadului nu o vor birui pentru că biserica este însuși Hristos”. În ziua de referendum, pentru românul din toată România, trebuia să fie în sărbătoare, să cânte muzica, să danseze toată lumea, să își petreacă toți și să spună „Doamne, ce dar ceresc mi-a dat Dumnezeu pentru mântuirea mea când eu pot să îmi arăt dragostea față de Hristos și hotărârea mea de om adevărat”. Pot arăta moșilor și strămoșilor mei că sunt român adevărat, pentru că a fi român înseamnă a fi creștin, că ne place că nu ne place, nu avem cum să separăm o realitate una de alta, pentru că sunt realități complementare și se amestecă una cu alta. De la mama, de la tată ai fost botezat. Și cum e să te dezici tu de mamă și de tată, de bunicii tăi, de moșii și strămoși tăi. Dacă m-am dezis, nu mai însemn nimic pe lumea asta. Și uite că mi se dă posibilitatea să arăt și eu, nu murind la Oarba și la Iernut cu pieptul în față gloanțelor, nu așa. Nu mi s-a cerut jertfa supremă, mi s-a cerut un act de conștiință, de trezire într-o lumea adormită și de atitudine, simplu de tot. Însă nu am fost capabil să o am, m-am ascuns după deget. Am zis că e Dragnea, e interes dincolo, că o să modifice să scape hoții (n.r. tema refendumului). Toți în conștiința lor au știut că nu este adevărat ceea ce spune în povestea asta, dar nu au avut puterea și capacitatea pentru că ne-au golit confortul, bunăstarea, îmbuibarea, toate ne-au golit de Dumnezeu. Dumnezeu nu stau acolo unde e plină viața omului de toate aceste lucruri trecătoare. Nu că nu are unde să stea dar nu mai încape. Cum să încapă veșnicia cu putreziciunea? Noi ne-am făcut alții dumnezeii, însemnați cu diferite simboluri de firme, aceea sunt dumnezeii noștri din păcate. Și atunci săracul Hristos vine și se naște dar nu prea are unde să se nască în sufletele noastre, decât poate în suflet la 10% din populație. Nu-i bai, pentru a vorbi ardelenește, poate ne ajută Dumnezeu și ne trezim.
5.A.S: De ce imprumutam toate sărbătorile din occident? Ne pierdem tradițiile?
Pr. M.C.P: Ai pus întrebarea și ai și răspuns. De ce împrumutăm? Pentru că noi nu mai avem tradiții. De ce nu le mai avem? Pentru că renunțăm noi la ele. Ele de fapt există dar dorința asta de a fi altfel ne duce într-un plan al derizoriului, exact ca și cum tu ai renunțat la cartea ta de identitate sau la certificatul tău de naștere în care scrie cine e mama, cine-i tata, cine ești tu, câți ani ai, de unde ești, care toate la un loc însumează identitatea ta. Ce s-ar întâmpla dacă mâine te-ai trezi în societate fără identitate. Să nu ai nume, să nu ai mama,să nu ai tată, să nu ai cetățenie, să nu ai vârstă. Atunci trebuie să împrumuți și când împrumuți, de cele mai multe ori poți să dai greș. Identitatea pe care ai moștenito, nu ai ales-o tu. Pentru că nu ai ales tu cine să fie mamă, tată și așa mai departe. Și atunci zicem noi că identitate aceea, țara în care te-ai născut, limba pe care o vorbești, tradițiile pe care le ai, acelea toate sunt un dar de revărsare a lui Dumnezeu numită viață. Dumnezeu când trimite sufletul omului să se nască are un plan cu el, are un plan cu omul în sine, are un plan cu națiunile în sine, cu lumea întreagă și cu tot universul. Ca și într-un ceasornic, fiecare are rolul lui, o rotița, nu mai importantă sau mai puțin importantă decât celelalte, pentru că înaintea lui Dumnezeu toți suntem egali cu rolul nostru în lume. Când ieși de pe calea lui Dumnezeu rânduiala lui, omul modern își face rânduiala lui, renunța la ceea ce i-a dat Dumnezeu, adică la însuși viața lui în identitate, și atunci trebuie să împrumute că trebuie să trăiască Și îi trebuie și lui sărbătoare.
Hai să îți mai spun o treabă. Folcloriștii vin
și spun că de fapt această sărbătoare, Halloween, este o reflexie a unei sărbători celtice care tot de aici a pornit, din spațiul pre-indo-european, cu cultul vieții de dincolo. Însă nu sunt eu în măsură să vorbesc și să vorbesc lumii despre așa ceva, dar cine este interesat să citească. Noi am trecut peste acestea și nu mai sărbătorim duhurile necurate, nu mai sărbătorim urâciunea, nu mai sărbătorim hidoșeniea. Oamenii în vechime de ce făceau asta? Ca să le îmbuneze, pentru că ei se temeau de demoni. Și și-au zis moșii și strămoșii: „pentru a nu ne agresa viața, haide să le facem o sărbătoare a lor, să îi cinstim și pe ei cumva”.
Când nu îl ai pe Dumnezeu nu ai nimic. Nu te duci la colindat, dar mergi de Halloween. Nu te duci să găsești Nașterea lui Hristos dar colindătorii din Apuseni zic așa: „noi ieșim, Dumnezeu intră”. Tu ești Hristofor, purtător de Hristos, tu prin colinde ai venit, ai deschis ușa și l-ai băgat pe Hristos Dumnezeu și Maica Domnului în casa omului.
6.A.S: Cu ce ne identificăm noi ca și popor?
Pr. M.C.P: Nicolae Iorga spune în Istoria Românilor că avem stâlpii noștri de verticalitate: tradiția strămoșească care cuprinde limba, tradițiile noastre ( muzica, dans, etc.) și al doilea pilon, credința strămoșească. Acestea sunt elementele noastre de identitate. În primul rând credința, pentru că suntem un popor creștin pentru că avem acest dar al lui Dumnezeu de a fi născuți și încreștinați în același timp ca neam, pentru că avem o credință peste care au trecut atâtea și atâtea, toate sunt date de Dumnezeu și toate sunt elemente de identitate ale noastre. Limba românească pe care trebuie să o vorbim cu toții și aici e o chestie hilară: pentru că cei din Basarabia spun că ei nu vorbesc românește, ei vorbesc moldovenește. Și întreb, atunci de ce ne înțelegem?
Limba este elementul de unitate. Oriunde te duci și trăiesc români, în spațiile autentice românești, acolo te înțelegi românește. Nu ai nevoie de altceva, chiar dacă sunt dialecte sau regionalisme, 99,9% înțelegi ce spune și poți comunica.
Tradițiile sunt aproape la fel pe tot spațiul acesta Carpato-danubiano-pontic. Indiferent despre ce tradiții ai vorbi, valențele ale jocului, ale cântecului, costumele populare. Oriunde te duci poți să recunoști românul. Îmbrăcat în port popular, cu nuanțele specifice zonei. Pe român îl cunoști după vorbă, după credința, dupa straie, după tradiție. Și aceste sunt elementele de identitate iar atunci când le vom pierde nu vom mai avea identitate vom deveni și noi niște indivizi, nu niște persoane.
7. AS: Care sunt semnificațiile tricolorui?
Pr. M.C.P: Tricolorul este Icoana Neamului pentru că el este cea mai profundă lecție de istorie și adevăr pe care popor a putut să o dea cuiva. De aceea el se și arborează, se afișează, se poartă la piept și se poartă mai ales în inimă. Culoarea roșie simbolizează un adevărul dureros și anume, că tot neamul acesta, toată țara toate principiile, limba, tradițiile, cultura, credința, absolut toate, sunt sfințite cu sângele Eroilor. Ele sunt dar de la Dumnezeu dar păstrarea lor s-a făcut doar prin jerfă. Nu a venit nici un prieten de la Nord sau de la Sud să spună ” ce frumos cântați voi, ce limbă frumoasă, ce țară frumoasă aveți, și uite noi vă oferim protectorat”. Nu! Întotdeauna în istorie din timp în timp, s-a cerut jertfă de sânge și ai noștri au dat-o din dragoste față de neam, pentru că a pus Dumnezeu lucrul acesta în sufletul românilor și sper să nu îl pierdem, de a nu precupeții nici viața pentru binele țării, și prin țară însemnând atât teritoriul cât mai ales cel de lângă tine, fratele meu de neam.
Galbenul simbolizează bogăția pâinii pe care Dumnezeu a dat-o în țara aceasta. Pentru că noi suntem încă grânarul Europei și putem să hrănim cu pâine întreaga Europă. Frumusețea spicelor de grâu. Dar vă mai spun încă o supoziție. Zic alții că la Roșia Montană este unul dintre cele mai mari depozite aurifere din lume, deci avea o bogăție extraordinară.
Culoarea galbenă, aurul din subteran dar și aurul din sufletul oamenilor.
Albastrul este simbolul a celui mai frumos dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu: credința strămoșească. Vezi, toți s-au încreștinat după noi, rușii după câteva sute de ani, frații noștri maghiar au fost ortodocși la început, bulgarii la fel. Noi în momentul în care ne-am format aici, după cucerirea Daciei, am și primit această credință strămoșească care este deodată cu apostolii, credința apostolică. Puține neamuri în lume se pot lăuda cu așa ceva, și să primești credință de la Sfântul Andrei și să o păstrezi nealterată, cu mici excepții, aceasta este culoarea albastră reflectată într-o credință autentică și desăvârșită.
Toată frumusețea acestei credințe este reflectată în culoarea cerului frumos care este deasupra țării noastre.
Roșu, galben și albastru: Icoana Neamului
8. AS: Familia a fost încercată prin acel referendum? S-a vrut să devenim un popor dezbinat?
Pr. M.C.P: Nu sunt adeptul conspirațiilor însă sunt adeptul realității și realitatea spune în mod clar, că va trebui să se ajungă la un guvern unic. Lumea să fie condusă dintr-un singur loc, statele să nu mai existe. Acesta este planul, însă se pare că Dumnezeu îl îngăduie, dacă stai și citești Apocalipsa, acolo se ajunge. În tot demersul acesta sunt niște realități punctuale, bine gândite. În tot demersul acesta de globalizare, trebuie desființată personalitate, trebuie desființată personalitatea. Adică omul să nu mai fie persoană, omul să devină individ al speciei care acționează în funcție de comenzi, de necesități. Nu mai trebuie să gândești, nu mai trebuie să fii ființă umană deplină și sufletul său să fie frumos, rațiune, voință, sentiment. Rațiunea o anihilăm, dar dacă rațiunea o anihilăm, creierul uman se atrofiază ca orice mușchi pe care nu îl mai lucrăm. Sentimentele le denaturăm, doar plăcere nu și înfrânare, nu mai există smerenie, egocentrismul, eu știu, eu văd, eu spun, doar ți se pare, totul e o minciună. Atunci pentru a dezintegra, a dezbina și poporul și persoana în sine pentru a te dezintegra, avem nevoie de dărâmarea principiilor, pentru că principiile sunt punctele de reper. Ce sunt principiile? Cei șapte ani de acasă în care mama spune ce și ce nu e bine. Și vin și inventează „familia tradițională”. Fratele meu, familia e familie, mămăligă e mămăligă. Și dacă este tradițională și dacă este modernă tot mămăliga e. Pui făină de mălai, pui apă și pui sare, aceasta este mămăligă. însă nu pot să îi spui mămăligă tradițională sau mămăligă reformistă. Cam asta e cu familia. Familia este familia de când se știe lumea. A zis Dumnezeu că nu este bine ca omul să fie singur pe pământ, să îi facem lui ajutor potrivit și a făcut femeia.
Noi trebuie să facem exerciții duhovnicești în care să ne ține mintea limpede și trează. Nu ți se cere decât să fii un om firesc, nu ți se cere să ai studii,să ai școli ca să le înveți. Este ceva firesc, te poți uita în natură, te uiți la doi câini și înțelegi ce este firescul. Doar dacă ești nebun și nefiresc, atunci poți să înțelegi cu totul altceva.
Este o formă de dezbinarea, însă nu este o problemă mare, ci doar îngăduința lui Dumnezeu care i-a îngăduit celui rău să ia o sită și să cearnă, să zică: cine rămâne și cine nu. Cam asta este vremea secerișului, important este să avem grijă și să rămânem grâu, să nu ne contaminăm și să devenim neghină.
9. AS: Mai poate fi vreodată România întregită, așa cum a fost în anul 1918?
Pr. M.C.P: Prin ce văd eu este Singura Șansă de păstrare a identității în care să ne Revenim exact ca în Pilda fiului risipitor cel plecat în străinătate, pentru că mintea noastră în acest moment este plecată în străinătate după bunătăți, după firme, chiar dacă cu trupul suntem aici. Să ne revenim de acolo, să ne revenim în matca originară, să ne împăcăm cu Tatăl Nostru cel Ceresc care ne îmbrățișează, pentru că încă suntem în epoca brațelor deschise pe cruce, și să venim în familie, exact cum a venit fiul risipitor. El a venit și s-a întors acasă. Să ne întoarcem și noi acasă și doar dacă ne vom întoarce acasă și vom trăi iarăși ca o familie, atunci mai avem șanse de a da răspuns bun la judecată, pentru că neamul tot merge înainte, că nu lasă Dumnezeu. Că merge cu zece, că merge cu trei, dar merge înainte, dar sigur că fericirea cea mare este că neamul merge cu 20 de milioane pe aceeași cărare și în același loc și asta nu o poți înțelege decât dacă îți pui scopurile înalte în viață. Eu trăiesc pe această lume cu conștiința faptului că dincolo de buza gropi există o chemare la veșnicie și veșnicia aceea este în comuniune cu Sfinții cu neamul. La Judecata de Apoi vor merge neamurile, nu merge nimeni de capul lui. îți închipui ce mare taină și frumusețe cu Sfântul Apostol Andrei în fruntea tuturor, voievozii țării, să te întâlnești cu Ștefan cel Mare ( lumea o să creadă că sunt nebun, dar nu spun asta de la mine, asta este credința noastră) te întâlnești cu bunicul, cu străbunicul. Eu mă cutremur și nu mai pot de nerăbdare să îi strâng în brațe pentru că trupurile vor fi nehmatizate ca și trupul lui Hristos. (Toma vine și pune degetul) nu este o poveste, nu este o fantasmă, nu este un duh, este un trup îndumnezeit. Cum o să dau eu față cu tatăl moșului meu? Omul acela, la 21 de ani, s-a dus pe front și a luptat ca eu să vorbesc românește, ca eu să am credința mea, ca eu să am niște valori, printre care și familia, așa cum a lasat-o Dumnezeu. Cum să îl privesc în ochi și se spun „știi eu m-am însurat cu Gyuri?” Este vorba de trezire și responsabilitate și dacă nu ne vom trezi și nu vom reveni acasă, acasă însemnând la toate principiile noastre sănătoase și valoroase, suntem terminați pentru că nu avem alt sprijin decât pe Hristos și Hristos nu vine cu forța. El stă la ușă și bate, dacă îl primești în sufletul tău și respecți principiile și te ții pe calea lui, te apără, de păzește, te ajută, te îndumnezăiește și în cele din urmă te sfințește, te face sfânt. Dar dacă nu respecți principiile și nu ești pe calea lui Dumnezeu te iau vânturile ca pe pleavă și te împrăștie în toată lumea și nu mai însemni nimic. Este singura șansă și soluție pentru noi, și singura șansă pentru omenire. Nu este rău că este bunăstare însă este rău că este folosit această sintagmă a bunăstării pentru a dezbina lumea, pentru a învolbura lumea, pentru a produce neclarități. Cu Dumnezeu ai claritate, Dumnezeu este clar. Hristos este iubire nu există loc de interpretare.
10.AS: Suntem în postul Crăciunului, postul bucuriei. De fapt ce înseamnă acest post?
Pr. M.C.P: S-a făcut un studiu în Evanghelie pentru a se afla ce sintagmă a folosit domnul Hristos, iar cel mai des cuvânt a fost: „Bucurați-vă”. Cum să nu te bucuri când toate îți sunt la dispoziție, implicit viața veșnică. Cum să nu te bucuri, când știi că toate păcatele din viața ta de până acum, și dacă au fost păcatele cât nisipul mării, atât de mare este dragostea lui Dumnezeu încât ți se iartă tot. E ca și cum ai merge la bancă și știi că ai de plătit un credit și zice doamna de la bancă că s-a plătit. Nu te bucuri?
Dar când te gândești la veșnicie și la viața duhovnicească, Hristos pe crucea a plătit toate păcatele, ai toate perspectivele, ai toată frumusețea, ai absolut tot universul, totul este al tău, nici moartea nu mai înseamnă nimic și moartea înseamnă viață și atunci din această perspectivă creștinul autentic este dator să se bucure permanent. Să știi că monahii care stau în rugăciune și pocăință, pocăința respectivă naște bucurie, pentru că perspectiva este felul următor: „îmi văd starea mea jalnică, știu păcatele mele, dar gândidu-mă numai la faptul că ele vor fi iertate, asta îmi naște bucurie”
Spre deosebire de cei care nu au pe Dumnezeu, se uită la starea lor jalnică și zic: „unde mă duc, ce să fac, nu mai am nicio șansă, iar acest lucru naște deznădejde” Pocăința și plânsul creștin în comparație cu plânsul deznădejdii, dramatic, a celor care nu îl au pe Hristos. Și de aici se naște depresia. Se zice că nici un fir de păr din capul tău nu se mișcă fără voia Lui Dumnezeu. Și atunci, în starea asta de bucurie care izvorăște din conștiința faptului că Dumnezeu se face om, ca noi oamenii să ne facem Dumnezei, adică să ne asemănăm cu el, că de asta a venit Dumnezeu în lume.
” Ăștia nu mai știu calea, ce să fac cu ei, stai că le arăt eu cum să facă. Cum să mă înțeleagă? Mă fac ca și ei. Din slava Mea Dumnezeiască, Eu care sunt necuprins și infinit, ma fac finit. Uite, într-o peșteră, într-o ieslă, ca să le arăt ce înseamnă iubirea, caci Eu însumi sunt iubire, și ei trebuie să fie iubire ca și mine” și iubirea aceasta naște postul. Când faci popas și te gândești la Hristos și te umpli de dragostea lui, nu mai contează mâncarea. Asta înseamnă abținerea de la mâncare. Când faci popas și zici ca vine pruncul în iesle, minunat, și plin de lumină, însuși Dumnezeu, nici nu mai poți dormi. Atunci când îl iubești pe Dumnezeu simți nevoia să vorbești tot timpul cu el și mintea ți la el, și sufletul ți la el și asta este rugăciunea și acesta este postul. Iar atunci când îl iubești pe Hristos toate acestea, abținerea de la mâncare, rugăciunea, privegherea, se reflectă între o dorință teribilă de a-ți arăta dragostea și față de din jur și de a avea capacitatea de-al vedea pe Hristos acolo în ceilalți, și asta înseamnă milostenia. Milostenia care nu înseamnă doar material, milostenia este reflexia iubirii. Părintele Arsenie Papcioc, după ce a ieșit din inchisoare, a trecut pe lângă un cerșetor și cerșetorul văzându-l în reverendă a zis „dăm și mie ceva părinte”. Părintele Papacioc a început să plânga mai mult de mila lui decât de mila cerșetorului. Părintele Papacioc nu avea ce să îi pună în traistă aia, pentru că nu avea bani la el, însă a spus: ” îți dau o mână caldă, că doar asta pot să îți ofer acum, și a dat mâna cu dragoste multă, și cerșetor a început să plângă spunându-i părintelui că așa milostenie nu am mai primit în viața lui”
Dă un leu, dar dacă nu îl iubești pe cel căruia îi dai, mai bine nu i-l da, dacă nu îl dai din inimă. Acesta este postul.
AS: Care sunt mesajele d-voastră pentru cititorii Ziarului 21, legat de Centenar și legat de post?
Pr. M.C.P: Mesaj legat de Centenar: Să înmulțim dragostea pentru că ne-a dat Dumnezeu să trăim în Grădina Maicii Domnului, și să ne purtăm ca și fii ai Maicii Domnului. Trăind în Grădina Maicii Domnului, adică în România, dacă te porți ca un fiu al lui Dumnezeu și a Maicii Domnului, ai totul.
Legat de post, tot despre iubire amintim și să vorbim și trebuie să vorbim pentru că postul nu este decât reflexia iubiri, adică dacă iubești, postești. Și vă mai spun doar atât „Omule cât iubești atâta ești”
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
