<
Interviu

Video. Interviu cu locul 6 mondial la AMD WORLD Championship, secțiunea construcții de motociclete Custom, Dorin Racz

Pe Dorin Racz sau Bebe, cum îl știu toți prietenii, un tip modest, deloc arogant, cu un suflet foarte mare, l-am găsit făcând ceea ce știe mai bine, construind cu mare pasiune și răbdare, motociclete unicat.

 

Câștigătorul locului 6 mondial la categoria construcții de motociclete “Custom”, ne-a relatat în interviul de mai jos, momentele frumoase și mai puțin plăcute ale vieții profesionale, de până acum.

 

De la pasiune la mod de viață, de la a face cunoscută Câmpia Turzii în toată lumea, toate acestea le-am discutat cu Bebe.

 

1.Adrian Soporan : Cine ești, Dorin Racz?

Dorin Racz: Sunt Dorin Racz sau Bebe, cum mă cunosc toți prietenii. Sunt născut și crescut în Câmpia Turzii și am pasiunea de a modifica orice motociclete și mașini, practic, orice are roți.

 

2.A.S:  Când ai început să construiești motociclete?

D.R: Încă de mic copil aveam tendința de a avea ceva mai special, mai diferit. Toată lumea avea bicicletă albastră, eu aveam roșie. În adolescență am început cu motocicleta, să o revopseasc, să îi schimb ghidonul și de acolo am continuat să ies din tipar! Prima mea mobră am modificat-o pe gustul meu.

 

  1. A.S: De unde pasiunea pentru construcția de motoare ?

D.R: Fiindcă îmi plac foarte mult motocicletele, am dezvoltat o pasiune pentru ele. Încă din copilărie, tata avea un atelier de tinichigerie auto și acolo am învățat să modific unele lucruri. Pe vremea când eram adolescent, nu era internet sau alte lucruri, nu aveam unde să văd chestiile astea, și mi-am dezvoltat sigur această latură a creației. Mi-a fost greu până să pricep ce fac, mult timp, iar după, am reușit să mă perfecționez! Construcția de motoare este una complexă și durează între 3 și 6 luni.

 

  1. A.S: Mi-ai spus că ai avut o aventură de un an și în Barcelona. Cum a fost viața prin Barcelona?

D.R: Sincer, era mult mai simplu, pentru că toate lucrurile se întâmplau într-un mod direct. Însă nu m-am prea înțeles cu stilul de viață, simțeam că nu este casa mea acolo și pe acest considerent, m-am reîntors acasă. Legat de viața de acolo, nu mă pot plânge, era foarte bine, nu aveam stresul pe care îl avem în țară.

 

  1. A.S: Să vorbim și de premii! Câte premii ai la activ?

D.R: Multe! Vreo 20 de premii! Toate premiile câștigate sunt câștigate în “custom”, adică felul în care este făcută motocicleta, ieșit din comun. Toate diplomele, medaliile și cupele pe care le vedeți, reprezintă pentru mine mândria și, oarecum, recunoașterea pentru tot ce am muncit.

  1. A.S: Locul 6 mondial la construcția de motociclete, secțiunea “Custom”. Cum ai ajuns să participi la Campionatul Mondial?

D.R: Este o poveste amuzantă! Eram la București la un concurs, iar unul din jurați era campionul mondial la secțiunea unde eu participam. După ce a început jurizarea motocicletelor, a ajuns la motocicleta mea, s-a uitat la ea, am facut cunoștință cu el! Mi-a recomandat să ma duc la un concurs mai mare, cum ar fi campionatul mondial, pentru că a văzut în mine mult potențial.

 

În momentul acela, s-a aprins un beculeț, că trebuie să ajung să particip la Campionatul Mondial.

Campionatul Mondial se ține odată la doi ani. Am luat legătura cu francezul și am zis să mă îndrume, cum ajung, ce sa fac. Mi-a dat un formular de înscriere, m-am înscris, oamenii au verificat, au fost fericiți și m-au acceptat. După acest aspect, a început călătoria în Germania, în Köln la AMD WORLD Championship.

 

Cea mai nasoală fază a fost în momentul în care am ajuns în parcare unde se desfașura campionatul și am văzut “concurenţa” mea. Erau 100 de oameni din toată lumea, cu camioane ștanțate cu logo și sponsori, le lipseau doar avioanele și elicopterele! Mi-am dat seama că e momentul acela “Be Big or Go home”. Am luat-o ca atare, am descărcat motocicleta și am intrat în sala de concurs! Acolo s-a schimbat radical problema, ceilalți concurenți m-au luat în serios. Spre surprinderea mea, mulți din participanți nu știau de România, de Anarchi Custom, dar cu toate astea, au fost 10 zile minunate. Și în “ Custom”, ca în orice alta meserie, sunt diferite stiluri, pe care doar la un campionat mondial le poți vedea.

 

  1. A.S: Care a fost reacția ta, când ți-au strigat numele pe scena?

D.R: Prezentatorul concursului era un englez, de când m-a văzut i-am părut simpatic. După ce am trimis formularul de înscriere, din mail-uri, din poze cu motocicleta, a devenit mai prietenos. Era foarte mândru de faptul că eram acolo, era foarte mândru de ceea ce am creat. El a prezentat premiile iar când a ajuns la locul șase a început cu o poveste foarte emoționantă pentru mine.

 

“Dintr-o țară în care nu credeam că se poate întâmpla așa ceva, a venit un băiat tânăr care ne-a impresionat pe toți și sunt convins că o să mai auzim foarte multe despre el iar drumul pe care l-a început o să fie lung și plin de bucurii și satisfacții profesionale.”

 

  1. Plănuiești să participi și anul acesta la Camiponatul Mondial?

D.R: Plănuiesc să particip  la campionatul mondial de anul acesta! Tot pe sistemul “Go Big or Go home” Anarchi Custom este deja un brand și construiesc motoare inedite, iar inspirația

pentru construcția acestor motociclete este urmatoarea: pur și simplu se întâmplă! Nu am schițe sau desene, doar pentru culori mă mai inspir din tablouri vechi, din opere de artă.

Piesele pentru motociclete le cumpăr din toată lumea! Dacă nu gasesc ceva în Europa, 100% găsesc în America!

 

De exemplu, am avut o comandă pentru o motocicletă, iar pentru partea de motor trebuie gravată într-un timp, relativ scurt! Am ajuns să îl trimit în Indonezia pentru a putea fi gravat, iar timpul de așteptare, a fost de circa un an, ținând cont de faptul că gravura s-a efectuat manual.

 

  1. A.S: Care este colaborarea cu Asociația Beard Brothers?

D.R: Dupa tragedia de la Colectiv, mi s-a părut că totul s-a uitat foarte repede, nu au mai fost apariții TV, nu mai zicea nimeni nimic. Și eu mă duc la concerte și toată lumea merge, puteam fi oricare dintre noi în locul celor care s-au sfârșit, iar o tragedie de genul acesta, nu se poate uita atât de ușor. Tocmai de aceea am decis să construiesc o motocicletă cu tema “goodbay to gravity”, să fie în memoria victimelor de la Colectiv și am donat-o către Asociația Beard Brothers, iar acum ei o scot la licitație pentru o cauză umanitarâ grandioasă, aceea de a cumpăra o ambulanță nouă, complet echipată.

 

  1. A.S: Ziarul 21 este implicat într-o acțiune umanitară, legată de Rareş Andrei, băiețelul care are probleme mari de sănătate! Dorim să implicăm cât mai multă lume.

D.R: Am citit în Ziarul 21 despre cazul lui Rareș. A devenit foarte virală știrea voastră. Fiind încă mic, are șanse mari în a se vindeca, de aceea îndemn pe toată lumea să doneze pentru această cauză. Chiar eu doresc să mă implic, donând 5% din următorul meu proiect, (construcția de motocicletă). Sper ca suma donată să contribuie în bine la starea de sănătate a micuțului Rareș Andrei.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS