Gabriel Bărbuleț este un tânăr de 28 de ani, care din resurse proprii și cu foarte multă pasiune, învață pe cei mai mici tainele dansului. Street Dance este mai exact stilul de dans realizat de către Gabriel. Noi am vrut sa îl cunoaștem și l-am luat la întrebări. Ce a ieșit, puteți vedea în rândurile de mai jos.
1. Adrian Soporan: De la ce vârstă te-ai apucat de dansat?
Gabriel Bărbuleț: De dansat m-am apucat la finalul clasei a 11-a, cam de 10 ani, însă am avut și multe pauze. M-am apucat mai serios de acest sport, dacă aș putea să îi spun sport, la vârsta de 22 de ani. Inspirat de foarte mulți dansatori care au creat stilul acesta de dans am „furat” meserie urmărindu-i și perfecționându-mă de la o zi la alta. Am început în primă fază să dansez breakdance, însă m-am orientat spre street dance, partea de hip-hop, pentru că mi-a plăcut mai mult și m-am regăsit mai mult în acest stil.
2. A.S: Cum de te-ai gandit să faci cursuri de street dance?
G.B: Având în vedere că dansez de ceva timp, iar în municipiul Turda foarte puțină lume care dansează pe acest stil de dans, am acumulat foarte multă experiență și m-am gândit să ofer pe mai departe din experiența mea și să creăm o comunitate mare de dansatori street dance. În acest moment ofer cursuri de dans copiilor, iar pe viitor mă gândesc să ofer cursuri de street dance, adolescenților și de ce nu, adulților. Scopul acestor cursuri este următorul: copiii să nu mai stea pe telefoane, pe tablete, pe internet, și să mai facă ceva activități recreative, implicit să învețe să danseze.
3.A.S: Unde exersezi dansurile?
G.B: Momentan toate antrenamentele se fac la Casa de Cultură din Turda, implicit antrenamentul meu, care vă spun că în ultima perioadă este mai redus, pentru că mă ocup foarte mult de cursurile pentru copii.
4.A.S: Te ascultă copiii?
G.B: Copiii, pentru a-ți răspunde la întrebare, în marea majoritate a timpului, mă ascultă! Sunt cuminți, însă sunt copii, mai au anumite momente când îi mai prinde nebunia. Exersez cam trei ore pe zi, de două ori pe săptămână, cam 6 ore pe săptămână. Aceste ore de dans nu implică doar cursurile, dimpotrivă, implică deplasări, implică premii, concursuri.
5. A.S: Câți copii ai în trupă?
G.B: În acest moment am două trupe de dans și în săptămânile ce urmează formez și a treia trupă de dans. Vin copiii din vacanță iar în acest moment nu știu exact numărul copiilor. În grupa de până la 14 ani sunt 8 copii iar în grupa mai mică, deocamdată sunt 7 copii. Promovarea o facem doar pe rețelele de socializare și pe internet iar în zilele ce vor urma, o să încercăm să îi atragem pe copii, pentru a avea activitate recreativă, implicit pentru a învăța dansuri de stradă, prin amplasarea unor afișe în interiorul școlilor, pentru că publicul țintă sunt copiii din școlile turdene.
6.A.S: La ce concursuri ai participat?
G.B: Personal, de-a lungul anilor am participat la Cupa Liceelor de Street Dance unde am câștigat locul 2 și locul 3. Am mai participat la Street Groove Jam, unul dintre cele mai mari și mai grele concursuri din țară. De asemenea am participat și am câștigat și locul întâi cu echipa. Am avut participări si cu copiii de-a lungul timpului. Acum un an jumate, am participat la două concursuri, la un concurs au reușit să luăm locul 4 iar la celălalt locul 9. Pentru început este bine.
7. A.S: Ce planuri ai pentru viitor?
G.B: Tot timpul sunt concursuri și turnee la care o să participăm. De asemenea participăm și la spectacole. De obicei, pe parcursul unui sezon de dans care durează cam 10 luni, pregătim pentru fiecare grupă de dans câte două-trei concursuri pentru fiecare sezon. Spectacole de obicei prindem foarte multe pentru că acesta este un stil nou pentru comunitatea din Turda și implicarea copiilor atrage bucuria părinților.
8 A.S: Ce mai pot oferi cursurile de dans?
G.B: Cursurile de dans pot oferi pe lângă dans și multă distracție, relaxare, socializare, pentru că în deplasările pe care le facem copiii pot comunica cu alți participanți de aceeași vârstă și pot crea legături de prietenie, de amiciție. Pot să spun că eu sunt tatăl lor iar muzica este mama.
9. A.S: Îți aduci aminte de o întâmplare amuzantă?
G.B: Au fost foarte multe momente amuzante dar acum, în minte, îmi vine un moment funny. La concursul Street Groove Jam ne-am intersectat cu imposibilitatea de a găsit taxiuri pentru a ne deplasa la hotel. Copii erau foarte obosiți și nu voiau să împartă același taxi. La petrecerea de adio, copiii nu au stat la petrecere și au mers în cameră, au făcut gălăgie, eu după ei, pentru că răspundeam de ei. Eu greu sa dezvolt în cuvinte întâmplările de la acel concurs. În general copiii sunt foarte cuminți și foarte ascultători când facem deplasări. Vreau să spun că sunt copii și se mai distrează și acest lucru este normal.
10.A.S: Ce mesaj ai pentru cei care doresc să-ți urmeze cursurile de dans?
G.B: Pentru toți cei care doresc să se înscrie la cursurile de street dance, mai exact la cursul de hip hop din Turda, vreau să vă spun ca noi ne susținem activitatea, momentan la Casa de Cultură, cursurile se țin luni de la ora 18:00 și joi de la ora 19:30.
De asemenea, puteți să ne găsiți pe pa-gina de Facebook: Street Legends Dance Studio.
Vă așteptăm cu multă distracție. În acest moment, cursurile se adresează copiilor, dar în viitorul apropiat o să facem cursuri și pentru adolescenți și pentru adulți.
Vă așteptăm într-un număr cât mai mare pentru a ne distra, socializa și dansa.