<
Interviu

Portret de dascăl cu Dorina Stanciu (video)

Seria interviurilor cu dascălii din Turda, Câmpia Turzii şi zonele limitrofe continuă la Ziarul 21. Săptămâna aceasta am avut plăcerea să o avem invitată în cadrul acestei rubrici pe d-na. Dorina Stanciu, profesor de geografie la Liceul “Victor Ungureanu” din Câmpia Turzii.

Cine este Dorina Stanciu dincolo de meseria de dascăl?

Dorina este o persoană cu foarte multă credință, cu foarte multe pasiuni, care iubesțe viața, iubeşte oamenii, iubeşte natura în ansamblul ei, o persoană care are o familie foarte frumoasă şi un copil minunat.

Reporter: Cum ați ales această profesie?

Prof. Dorina Stanciu: “Eu cred că meseria de dascăl m-a ales pe mine  şi nu eu am ales să fiu dascăl, chiar am convingerea că meseria m-a  ales  pe mine, încă din fragedă copilărie, în prima etapă îmi doream să devin învățătoare, iar mai apoi în clasa a V-a, am avut o dirigintă profesoară de franceză pe care am iubit-o enorm şi am fost convinsă că o să devin profesoară de franceză, desigur istoria se mai schimbă şi iată că am ajuns profesoară de geografie. Nu am ştiut de la început că o să ajung profesoară de geografie, am iubit profesia de dascăl, aveam  preferințe pentru această profesie dar nu neapărat geografie, geografia a venit mai târziu odată pentru pasiunea pentru munte, pentru natură”.

Reporter: Ce şcoli ați  absolvit?

Prof. Dorina Stanciu: “În prima fază era o modă ca la terminarea liceului majoritatea optau pentru politehnică, eu am avut o dezamăgire legată de acea profesoară de franceză din clasa a V-a şi anume că în clasa a VI-a, când eram atât de nerăbdătoare să revin la şcoală, profesoara a plecat la altă şcoală. Nu ştiam la acea vreme cum este sistemul, că nu diriginta şi-a abandonat elevii, eram convinsă că fusesem abandonată și atunci am abandonat şi ideea de a deveni profesor. La finalul liceului am mers la politehnică unde am făcut față cu brio atât la admitere cât şi la toate examenele, dar nu mi-a  plăcut. Îmi plăcea deja natura, munții, aşa că am făcut geologia, prima facultate absolvită a fost Geologia, am lucrat în domeniu 5 ani, dar imediat după revoluție cum era şi normal, toate obiectivele miniere care nu erau profitabile au fost închise aşă că m-am reprofilat şi am revenit la prima mea pasiune, cea de dascăl, am venit în învățămănt ca suplinitor. În paralel am făcut şi facultatea de Geografie”.

Reporter: Ce înseamnă profesia de dascăl pentru dumneavoastră?

Prof. Dorina Stanciu: “Pentru mine profesia de dascăl înseamnă enorm, cred că o mare parte din ceea ce este bun în devenirea mea, se datorează unor dascăli de excepție pe care i-am avut în liceu şi în facultate. Am  urmat exemplele acestor profesori şi am încercat să las urme asemnea cum au lăsat acesți profesori în sufletul meu, aceste urme sunt extreme de importante, sunt convinsă că se pot modela personalitățile elevilor, nu pe toți dar se pot lăsa urme în sufletele lor”.

Reporter: Profesorii sunt prețuiti la adevărata lor valoare?

Prof. Dorina Stanciu: “Nu suntem prețuiți, iar lucrurile acestea dor, dar asta nu înseamnă că nu ne străduim în continuare să ne facem treaba cât putem noi de bine”.

Reporter: Cum este elevul de acum față de elevul de acum 24 de ani?

Prof. Dorina Stanciu: “Elevul este acelaşi, îmi amintesc  chiar de când eram eu elevă, pentru că aveam preferințe pentru anumite materii care îmi plăceau, materiile de specialitate nu îmi prea plăceau, de aceea nici nu am terminat politehnica, elevul încearcă să se descurce cum poate, aşa făcea şi acum 24 de ani, aşa face și acum. Este o diferență foarte mare de tehnologie, este vorba de telefon, pe care eu îl compar foarte mult cu un Tsunami, ne aşezăm în fața lui să ne opunem lui suntem distruşi, dacă ne dăm la o parte distruge tot ce este în față. Asta nu o spun eu, sunt studii de specialitate care arată că mai multe abilități, cum ar fi capacitatea de concentrare, capacitarea intelectuală, atenția, interesul pentru diverse, scad foarte mult din cauza acestui telefon. Elevii au dificultăți mari în a gândi, în a pune în practică nişte idei pentru că toată viața lor se rezumă la acel telefon. Pe holurile Colegiului “Victor Ungureanu” sunt niște postere create de elevi, toate în contexte de protecție a naturii, le lucrăm în clasă dar ei îşi iau ideiile de pe telefon iar apoi o transpun pe aceste postere lucrate manual. Şi aici este o problemă, toată viața lor se concentrează asupra telefonului, în momenul în care au o temă de gândire, imediat folosesc telefonul iar aceasta este partea negativă a tehnologiei, elevii nu îşi mai folosesc propria minte pentru a gândi idei”.

Reporter: Care au fost emoțiile primelor dăți în care ați fost în postura de dascăl?

Prof. Dorina Stanciu: “Îmi amintesc că tremuram de frică de câte ori intram la o clasă de seral, cu care am devenit cei mai buni prieteni după primul trimestru. De asemenea şi la o clasă de profesională la care predam mă speria, însă surpriza a fost deosebit de plăcută, copii erau foarte serioşi foarte conştiincioşi la lecții, după o anumită perioadă i-am intrebat cum de sunt aşa cuminți, iar elevii mi-au răspuns că dirigintele de la acea vreme care era şi maistru avea un cablu trifazat în atelier. Aici este o problemă iarăși, aspectele de disciplină, care sunt destul de dificile, unele dintre ele, nu avem metode de constrângere. Pe mulți nu îi mai interesează nota  2 la purtare , nota 2 la materia pe care o predai şi atunci lucruri care să îi determine să fie atenți nu prea mai sunt. Acum 24 de ani elevii erau mai cu bun simț, mult mai atenți, cu cei 7 ani de acasă.”

Reporter: Un mesaj pentru elevul din ziua de astăzi.

Prof. Dorina Stanciu: Elevul ar trebui să îşi folosească mult mai mult gândirea, gândirea personală să îşi găsească ideile personale pe care să le dezvolte iar mai apoi să apeleze la ajutorul tehnlologiei şi să citească cât de mult, orice, numai să citească”.

Reporter: Care este părerea dumneavoastră  despre rubrica Ziarului 21 “Portret de dascăl”?

Prof. Dorina Stanciu:  “Categoric  este  un aspect extraordinar pentru că într-adevăr nu se pune deloc accent pe faptul că noi modelăm caractere şi astea sunt viitorul. Iar inițiativa Ziarului 21 este lăudabilă, am  văzut la ştiri, desi nu mă uit la știri de obicei, despre dascăli numai lucruri negative, nicodată s-a  pus accent  pe munca acelor profesori care au muncit enorm să ducă copiii la olimpiade şi concursuri şcolare, unde se iau chiar medalii de aur, și este o muncă colosală. Mă bucur mult că ați ajuns și la noi în școală, sunt foarte mulți dascăli care sunt dispuși să vă dea acest interviu”.

Click aici pentru a adăuga un comentariu

Adaugă un comentariu

Comentariile trebuie să respecte regulile de utilizare.
Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Farmacia Dr.Max
Bitcoin Exchange Liga 1 Case Pariuri Online

Ziarul care te prinde

© Ziarul 21 Turda | Materialele de pe acest site pot fi preluate doar cu acordul scris al reprezentanţilor publicaţiei Ziarul 21.

  SUS