Seria interviurilor cu dascălii din zona Turzii şi a Câmpiei Turzii continuă la Ziarul 21. Săptămâna aceasta am avut plăcerea de a o avea invitată de doamna Dorina Arion. Doamna Arion este profesor de limba şi literatura română, interviul a fost filmat în sala profesorală a Colegiului Național “Mihai Viteazu” din Turda, o sală care i-aprovocat multe emoțiiintervievatei noastre, mai ales că afost și elevă acest liceu.
Doamna profesor spune că a trăit o emoție unică fiindcă așa ceva apare doar o dată în viață, atunci când din elev devii profesor şi devii coleg cu foştii tăi profesori, tocmai de aceeaa venit cu multă emoție, cu mult respect atunci când şi-a regăsit foştii profesori şi îşi aduce aminte cu foarte multă recunoştință de tot ceea ce au învățat-oei. Domnul profesor Langa, ne mărturisește dânsa că, i-a sădit pasiunea pentru litereatură, care i-a fost profesor în clasele a VIII-a şi a IX-a. Peste ani a urmat cursurile Universității “Babeş Bolyai” din Cluj Napoca, mai exact secția de Literatură Română, iar mai apoi a fost repartizată într-un sat, satul Agriş. A avut un şoc când a conștientizat cât este de dificilsă ajungă în oraș dinAgriș,atuncis-a hotărâtsă mai facă încă o facultate şi astfel s-a înscris la Universitatea Bucureşti, secția “Limba și Literatura Română”.Stimata doamnă profesor a adus la filmare cu mare drag, diplomele de absolvire, care absolut toate au fost luate cu note maxime, diplome vechi, diplome muncite, de pe vremea când şcoala era şcoală, ne mai spune dânsa. Diploma de la Bucureşti i-a deschis oportunitatea de a avea două posibilități de a preda, Română şi Franceză, această facultate i-a adăugat pe diplomă, doar o liniuță între cele două specializări.
După ce a terminat și a doua facultate, a fost repartizată în comuna Mihai Viteazu, simțind că a făcut un pas mare, de la Agriș la Mihai Viteazu, dar din păcate asta nu a durat foarte mult, după doi sau trei ani catedra de acolo a fost desființată din lipsă de copii, imediat după aceasta a apărut postul de la Colegiul Național “Mihai Viteazu” din Turda, unde,în urma unui examen, a început să predea în această instituție.
Este o deosebită plăcere pentru un dascăl să fie la şcoala unde a terminat,iar apoi să intre într-o sală de clasă unde să aibă misiunea de a trezi pasiunea pentruliteratură elevilor, ne mai mărturisește doamna profesor, profesoratul nu este o meserie, este o vocație, și dacă nu ai chemare pentru această meserie, înseamnă că meseria de dascăl nu este cea potrivită. Toți profesorii de generația veche,fac parte din generația de aur, au fost dascăli care au avut vocație, care nu fugeau acasă la sfârşitul programului, generația veche stătea uneori până seara în şcoală la ore, la seral, pentru ei nu era oboseală, era o plăcere,tocmai de aceea pentru dascălii de astăzi care nu au o chemare pentru această meserie, este greu, nu e uşor să intri în fața elevilor, sau să stai să te uiți la ei și să aştepți să se sune.Doamna Arion crede că misiunea fiecăruia este să transmită nu numai informația ci şi pasiunea pentru obiectul respectiv chiar o parte din experiența pe care tu ca om ai depășit-o.
Astăzi, ne spune că îşi reproşează unele lucruri, îşi reproșează în primul rând, pentru faptul că avea o materie stufoasă, o materie încărcată,îşi aduce aminte că era la secția uman – filologie, unde 5 ore pe săptămână trebuia să pregătească elevii pentru examenul de bacalaureat cu probă orală şi scrisă, această mare responsabilitate apăsa umerii profesorului, părinții nu prea aveau ei timp şi de şcoală, aşa a fost dintotdeauna, ei îşi trimit elevii la şcoală, cu speranța cădascălul să îi învețe cât mai bine, iar atunci, își amintește dânsa că a sacrificat afecțiunea elevilor alegând să fie foarte severă, fiind singura soluție, ca ei să ia note mari la bacalureat. A fost foarte bucuroasă mereu, pentru că eleviinu au dezamagit-oniciodată deși i-a chiniut cu învățatul, îi aducea la meditații gratuite, sâmbăta, uneori şi duminica. Avea trei clase de clasa a XII-a, îşi aminteşte cu drag că îi aduna pe elevi în cabinetul de literatură al liceului, fiindcă doar acolo încăpeau atâția elevi, făcea şi prezența pentru că în opinia dânseiera corect să fie prezenți elevii, atâta timp cât și dânsa făcea acest efort, de a veni la școală în Weekend și a face pregătire pentru examen. Bineînțeles că au fost şi reclamații, unii părinți nu au fost mulțumiți, dar în final rezultatul a fost pe măsură, elevi care în clasa erau de nota 6-7, la bacalaurat au luatnote de9 și 10,asta a fost, defapt scopul şi mulțumirea sufletească.
După absolvirea Facultății de la Cluj, cânda ajuns la Agriş, într-o seară întunecată, într-un sat care nu avea lumină electrică pe vremea aceea, lăptarul a condus-o până la gazdă, pe drum i-a arătat satul, care era într-un întuneric total și nu vedea nimic din ce îi spunea omul, până în sat a plâns, pentru că se gândea că nu va fi în stare să îşi depăşească emoțiile şi să se acomodeze la viața din sat, fiind orăşeancă, nemaiavând tangență cu satul. Dar în momenul în carea intrat la clasă, a uitat complet că este în satul Agriş şi nu avăzut decât ochii care erau ațintiți asupra ei şi se gândea doar la faptul că acei copii aşteaptă de la ea să îi învețe tot ce ştie mai bine. A reuşit să se apropie de elevii din sat cu toate căera foarte emoționată,că era primasa clasă iar când a plecat după doi ani, a plâns după ei, doamna profesor ne spune cănu o să îi uite niciodată şi mereu o să ocupe un loc aparte în sufletul ei. Anii au trecut,s-a format ca profesor, iar în momenul în care a intrat pe porțile Colegiului “Mihai Viteazu” în calitate de profesor, a simțit că e o provocare, trebuia să inspire încredere noilor elevi, mai ales că își cunoaște materia atât de bineiar succesul fiecărui profesor constă în abilitatea de a-și pregăti bine lecția, de a nu merge pe improvizație, de a nu vorbi pe lângă subiect, astfel se câștigă respectul elevilor,atunci orice întrebare legată de lecția respectivă îşi găsește răspuns. Asta a simțitcând a ajuns la liceul unde a fost şi elevă, în momentul în care s-a pensionata primit din partea Colegiului Național “Mihai Viteazu” din Turdao diplomă de onoare, prin care își arată mulțumirea față de dânsa, pentru anii petrecuți în această instituție și sufletul pe care la depus predând, care înseamnă enorm pentru ea și o păstrează și astăzi cu mult drag.
Dacă elevii pe care i-a avut până s-a pensionat, au înghițit materia pentru că nu au avut ce face iar profesorul şi biblioteca erau singurele surse de informație, erau nevoiți să învețe o sumedenie de comentarii, ei bine acesta era elevul de dinainte de 1989, elevul de astăzicere mai mult,cere, ca profesorul să fie un adevărat artist, să facă ora cât mai atractivă ca să îl țină în clasă, nu să predea ca un robot, trebuie să găsească modalitatea de a-i ține captivată atenția, altfel nu are cui să îi predea lecția. Pe lângă materia pe care o predau profesorii, și pe care trebuie să o cunoască foarte bine, trebuie să fie și buni psihologi.Elevii din ziua de astăzi sunt altfel, ajung la informație mult mai ușor, vin la şcoală chiar să vadă ce are de oferit profesorul, nou, pe lângă ceea ce găsesc ei.
În încheiere, doamna profesor ne mărturisește că îşi iubeşte enorm meseria de dascăl, de aceea a predat până anul trecut, iar dacă Dumnezeu i-ar daposiblitatea de reîncarnare: “Arioana tot profesor s-ar face”!
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
