Un interviu realizat de Nicușor Lăcătuș
Prin definiție o piesă muzicală complexă, și cu o încărcătură cu semnificații specifice fiecărui stil dă o ,,culoare” acesteia. Armonia este cea care stă în spatele ,,construcției” unei piese muzicale. Linia melodică a unei piese capătă o omogenitate atunci când toate instrumentele muzicale care fac armonie, concură la aceasta. Pentru asta, mulți instrumentiști fac așa zisa ,,muzică din umbră”, ei stau în spatele soliștilor în spectacole, concerte, nunți și alte evenimente muzicale. Deși, ei nu sunt în față, ei de multe ori ajută solistul în evoluția sa. Trebuie să vă spun, că am întâlnit în Câmpia Turzii, un instrumentist, care o viață întreagă a acompaniat soliști, a evoluat în diferite ansambluri folclorice, orchestre de muzică ușoară, într-un cuvânt prin ceea ce a făcut a promovat muzica din municipiul Câmpia Turzii, în țară și peste hotare. Cu părul albit de trecerea anilor, d-nul Szoloși Ernestin, căci despre dânsul este vorba în acest articol, mă primește în casa domniei sale, arătându-mi o mulțime de fotografii care atesta activitatea domniei sale pe parcursul atâtor ani.
Rep.: Pentru început, în numele Ziarului 21, doresc să vă felicit pentru întreaga dumneavoastră carieră muzicală. Vă rog să ne spuneți câteva date biografice despre dumneavoastră.
Szoloși Ernestin: Mă numesc Szoloși Ernestin, sunt născut în 1945 în Câmpia Turzii, din părinții Iuliu și Ana. Școala primară și gimnazială le-am făcut la actuala Școală Gimnazială ”Avram Iancu”, secția maghiară din localitate. Stagiul militar l-am satisfăcut la Regimentul de Infanterie UM 01175 din Iași. Și aici, datorită caltăților mele artistice, am avut o viață foarte ușoară, deoarece aici am cântat la diferite evenimente ale garnizoanei. După terminare stagiului militar, m-am căsătorit în 1970 și în urma relației noastre de dragoste au rezultat trei feciori, pe Szoloși Ernestin, Szoloși Stelian și Szoloși Horațiu. Sunt mândru că atât eu cât și frații mei am provenit dintr-o familie de muzicanți, tatăl meu a fost șeful orchestrei la restaurantul Gossner. Dragostea pentru muzică ne-a fost insuflată de tata, atât mie cât și fraților mei. Fratele cel mai mare a fost viorist, iar al doilea acordeonist și care s-a stabilit la Timișoara.
Rep.: Mi-ați spus că tatăl dumneavoastră a fost violonist, cum de ați ales acordeonul ?
Szoloși Ernestin: Totul a început atunci când tata i-a cumpărat fratelui meu cel mare un țambal, lui nu i-a plăcut țambalul și am trecut și am învățat țambalul. I-a cumpărat un acordeon fratelui meu cel mai mare dar nici la acest instrument nu s-a acomodat și am trecut și la acest instrument. Mi-a plăcut enorm acest instrument și așa s-a născut dragostea pentru acordeon.
Rep.: Care a fost debutul dumneavoastră artistic?
Szoloși Ernestin: Până la debutul nostru artistic au fost ani de studiu pe acest instrument. V-am spus că tata a fost șeful orchestrei de la Gossner, iar noi copiii am avut enorm de mult de învățat de la el. Debutul meu ca instrumentist a fost la o nuntă în comuna Viișoara, unde la 11 ani, am acompaniat la acordeon pe muzicanții prezenți. Dar întâlnirea cu muzica adevărată a fost în 1957 atunci când fratele meu care cânta la restaurantul Gossner împreună cu tata, a fost încorporat în armată, moment în care tata m-a luat pe mine să cânt. Eram foarte fericit aveam 12 ani. La restaurant se venea împreună cu soția, se servea o mâncare bună, o butelie de vin, după care se dansa. Aici am deslușit și am cântat foarte multe genuri muzicale din acele vremuri, tangouri, romanțe, valsuri, muzică ușoară românească și internațională. După ce a venit fratele meu din armată am cântat împreună cu el, el la vioară și eu la acordeon, la nunți și baluri, atunci era moda balurilor. Valoarea noastră era foarte bună, eram foarte căutați și apreciați, chiar îmi aduc din nou aminte o întâmplare frumoasă. Undeva prin anii 1960-1970 se construia TOT 2 iar la construcția acestuia participau și cetățeni din Germania de Est, în mod special la instalarea utilajelor de producție germană. În pauza de masă ei veneau la Grădina de Vară (actualul Hotel Tiver) să servească masa iar eu și tatăl meu cântam în acel local. Tatăl meu le cunoștea gusturile muzicale și le cânta la vioară niște canțonete deosebite. Ospătarul a venit la tata cu o tavă plină de bani și a zis ,, Nați,uite aștia-s banii tăi pentru ce ai cântat, străinii de la masa aceea ți-i i-a trimis”. Nu mi-a venit să cred. Nați era porecla de scenă de scenă al tătălui meu.
Rep.: Care a fost contactul cu scena, cu muzicanții de prestigiu din Câmpia Turzii?
Szoloși Ernestin: În 1961, la doar 16 ani, evoluam la clape (pianină) în orchestra de muzică ușoară a Clubului Muncitoresc. Pentru că înainte de revoluție, Clubul Muncitoresc și secțiile artistice aparțineau de Combinatul Metalurgic Industria Sârmei Câmpia Turzii, am fost angajat la fabrică. Aici am întâlnit mari muzicieni, pe dirijorul orchestrei Aurel Ploiașu, un saxofonist foarte bun. Era specializat pe muzică de stradă, muzică ușoară. Avea clubul la acea vreme o trupă foarte bună. Mai târziu s-au format brigăzile artistice la mai multe secții, unde eu eram corepetitor. Însă eu participam alături de brigada centrală de la Clubul Muncitoresc. Participam la toate concursurile, la mai toate centrele siderurgice din țară, Târgoviște, Galați, București unde în nenumărate rânduri am luat locul I pe țară.
Rep.: La viața dumneavoastră ați abordat și folclor, cum a început acest gen de muzică?
Szoloși Ernestin: Așa este, la viața mea am abordat nu numai muzică ușoară ci și alte genuri muzicale printre care și binențeles folclor. La început am fost cooptat în ansamblul de muzică populară sub îndrumarea lui Canta Gheza. Am avut plăcerea să cânt cu această orchestră alături de mari nume sonore al folclorului românesc, cum ar fi: Achim Nica, Florentin Iosiu, Ion Cristoreanu, Dumitru Soponși mulți alții. În 1980 la cârma ansamblului folcloric ”Doina Arieșului”a venit maestrul Nelu Gabor, un muzicant desăvârșit, cu o cultură muzicală de excepție. Nivelul artistic al ansamblului a crescut și astfel au apărut primele participări internaționale, în 1980 în Ungaria, în 1984 în Polonia, iar după revoluție am fost în marea majoritate a țărilor europene. Anglia, Franța, Cehoslovacia, Germania, Grecia, Bulgaria, Turcia, Italia…etc. Dar trebuie să vă spun că pe parcursul anilor am cântat alături de foarte multe ansambluri și cu foarte mulți instrumentiști. Faptul că am cântat cu foarte mulți instrumentiști, mie mi-a făcut bine deoarece am avut numai de învățat. Fiecare solist instrumentist, venea cu stilul său aparte de a interpreta piesele muzicale iar eu am preluat din mers toată această arta a interpretării.
Rep.: Despre evoluția dumneavoastră la orchestra de muzică ușoară a Clubului Muncitoresc ce ne puteți spune?
Szoloși Ernestin: Despre trupa de muzică ușoară a Clubului Muncitoresc, pot să vă spun că activau la acea vreme foarte mulți instrumentiști venți chiar din țară. Instrumentiști foarte buni la toate compartimentele. Și aș dori să-i amintesc pe cei despre care îmi aduc aminte. La vioară au fost Căpățână, fratele meu Pișta și încă doi băieți din Cluj; la saxofon au fost Sento, Enuko, Gabor, Hirian și Costeliu; la trompetă au fost Fredy, Emil Dragoș și Cearnău; la țuc trombon a fost Leuștean; secția ritmică era alcătuită, la chitară solo, Titi Nedelcu, un băiat talentat din Sibiu, la chitară bass Pătrunjan Liviu, la baterie Gherghei Râca, iar la clape subsemnatul. Conducerea muzicală a fost asigurată succesiv de Aurel Ploiașu și Mureșan Bazil, doi mari iubitori și cunoscători de muzică de calitate. De altfel ascesiunea formației de muzică ușoară a Clubului Muncitoresc a culminat în 1964 atunci când, ne-am pregătit pentru un festival de muzică ușoară cu participare națională. Pentru a avea o evoluție foarte bună la acest festival, a venit în mod special de la Cluj, concert maistrul operei maghiare, Diți Zoltan, care, era și prim violonistul operei maghiare din Cluj. Binențeles am luat atunci locul I pe țară. Am avut turnee prin țară cu mari nume al muzicii românești, Luchi Marinescu, Constantin Drăghici, Corina Chiriac, Marina Scupra, Carmen Rădulescu, Coca Andronescu, Cornel Constantiniu, Ion Dican, trioul Do, Re, Mi….etc. Doamne! Ce viață frumoasă a fost. Muzica a reprezentat totul pentru mine, chiar dacă văd că în ziua de azi generația tânără nu știe să aprecieze o muzică de calitate, să participe la un concert.
Rep.: Ați acompaniat la viața dumneavoastră foarte mulți instrumentiști, care vi s-au foarte buni?
Szoloși Ernestin: De-a lungul timpului am acompaniat instrumentiști de o valoare excepțională, unul din ei a fost Andreica Dundi, un violonist foarte bun. Avea o cultură muzicală mare, cânta orice, de la muzică clasică, romanțe, ceardașuri, muzică ușoară, toate genurile muzicale. La fel și Nelu Gabor, un instrumentist cu o cultură muzicală vastă. Este un instrumentist foarte complex, este instrumentistul care abordează toate zonele folclorice din țară.
Rep.: Ce puteți să îmi spuneți depre conducerea Clubului Muncitoresc din anii 1970-1990?
Szoloși Ernestin: Trebuie să vă spun că dezvoltarea artistică a acelor ani nu ar fi putut avea loc fără implicarea unui mare iubitor de cultură cum a fost profesorul Mircea Mihășan, un om extraordinar, un om cu o cultură generală foarte mare, știa să se coboare la nivelul tuturor. Spectacolele lui erau de o ținută deosebită, ridica în permanență sala în picioare. De asemenea avea relații foarte mari în domeniul impresariatului. Nu știu când în Clubul Muncitoresc se va mai naște o asemenea personalitate.
Rep.: Se spune că muzicanții din provincie sunt luați peste ,,picior” în momentul când evoluează în ,,capitatalele” culturale ale țării. E adevărat?
Szoloși Ernestin: Îmi amintesc că am fost la o nuntă la Cluj, unde am acompaniat unul din cei mai mari jazziști și saxofoniști clujeni, Leonhardt Egon(sax.), cu Nicu Marcu la chitară, și cu bateristul nostru din Câmpia Turzii. La început clujenii au fost puțin mai reținuți în ceea ce privește evoluția bateristului din Câmpia Turzii, necunoscându-i tehnicitatea și faptul că era din ,,provincie”. După ce și-a etalat măiestria la tobe, toți cei de față au rămas plăcut suprinși de evoluția foarte bună a acestuia. Avea o afinitate spre muzica latino-americană, ritmuri de samba, rumba, mambo…etc. Tot așa la un spectacol la Casa de Cultură a Studenților din Cluj a susținut un solo de tobe de a ridicat sala în picioare. Deci am demonstrat că și instrumentiștii din provincie au valoare.
Rep.: Cine vă moștenește muzical în familia dumneavoastră?
Szoloși Ernestin: Desigur că și eu la rândul meu i-am atras cât am putut spre muzică. Dovada este că băiatul meu cel mare Szoloși Ernestin, Țilo cum îi spun prietenii evolează la tobe, iar la clape este băiatul meu cel mijlociu Stelian. El mă moștenește din punct de vedere al instrumentului. Horațiu, băiatul cel mic a ales o cu totul altă meserie, filmări și fografii la nunți, botezuri și alte evenimente.
Rep.: Cui doriți să-i mulțumiți pentru întreaga dumneavoastră activitate?
Szoloși Ernestin: Binențeles, în primul rând părinților, instrumentiștilor cu care am cântat o viață întreagă, și nu în ultimul rând lui Dumnezeu.
Rep.: Vă mulțumesc pentru amabilitatea de a ne acorda acest interviu?
Szoloși Ernestin, instrumentist la acordeon: Cu mare plăcere, oricând.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
