Frumușică, îndrăzneață și mereu cu zâmbetul pe buze. Elisabeta Guzu rămâne în inimile și sufletelor celor care o ascultă și o întâlnesc. Îmbină două pasiuni, muzica și educația. Este educatoare la o grădiniță din Cluj Napoca și ” în timpul liber” solistă de muzică tradițională populară. Vă redăm câteva dintre gândurile pe care a vrut să ni le ofere
AS: Cine ești, Elisabeta Guzu?
Elisabeta Guzu: Fata lu’ Dimuț a lu’ Ionică a Rogneanului din Poiana Ilvei, jud. Bistrița-Năsăud. O fată simplă de la țară, cu rădăcinile sufletului adânc înfipte în pământurile natale, cu drag de tot ce înseamnă grai, straie, tradiții și obiceiuri străbune.
„Adoptată” de la vârsta de 14 ani de Cluj-Napoca, am urmat Liceul de Coregrafie şi Artă Dramatică (secția teatru), apoi cursurile Şcolii Populare de Artă „Tudor Jarda” (la clasa doamnei profesor Ana Strîmturean) și am absolvit Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației.
Acum mă împart între două pasiuni dragi sufletului meu: educația și folclorul românesc. La grădiniță sunt Betty, „mama” a 27 de mămăruțe vesele, energice și tare iubitoare, iar pe scenă sunt Elisabeta Guzu, drușca de la Bistrița.
AS: De când și de unde pasiunea pentru cântec?
E.G: Am crescut într-o zonă bogată în tradiții și obiceiuri și într-o familie care le-a ținut mereu de loc de cinste. Drag de cântat am avut de când mă știu. Copilă fiind mergeam cu „buna Mina” la corul bisericii, acolo am început să <lălăi> după ea. De atunci am cântat de fiecare dată când am avut ocazia, la serbări și spectacole locale, dar niciodată nu am crezut că voi face o carieră din asta.
AS: Ești purtătoare de tradiții?
E.G: Mă încăpățânez să cred că mă număr printre acei puțini oameni care încearcă să ducă mai departe tradițiile și sper că, măcar într-o oarecare măsură, reușesc. Poate timpurile ne presează să mergem în alte direcții, dar depinde numai de noi până unde vrem să ne abatem de la autentic/tradițional.
AS: Cât mai avem din tradiția noastră românească? Ne place să împrumutăm tot
E.G: Avem atât cât alegem să avem. Ca popor, tindem să împrumutăm tot ce e „frumos ambalat” de la străini. Nu zic să nu evolăm sau să nu ne adaptăm vremurilor în care trăim, dar suntem datori să păstrăm și, de ce nu, să promovăm ce este al nostru, ce este românesc. Am întâlnit în ultimii ani oameni frumoși, păstrători de tradiții, care, pe lângă faptul că țin la ele, le promovează în rândul tinerilor și copiilor. Asta îmi dă nădejde că tradițiile și obiceiurile străbune vor dăinui. Pentru ei, jos pălăria! Totuși, sunt de părere că e de datoria fiecărui om ce simte românește să nu le uite, tradițiile sunt, până la urmă, identitatea unui popor.
AS: Meseria de bază se leagă cu cântatul?
E.G: La grădiniță mă regăsesc zilnic îmbinând știința cu pasiunile mele: teatrul și muzica. Îmi iubesc mămăruțele, mă bucur să pornesc zilnic cu ele în aventurile cunoașterii și sunt privilegiată să pot pune o piatră la temelia fiecăreia dintre ele. Am o colegă extraordinară la grupă și o directoare taaare înțelegătoare, care îmi înlesnesc plecările de la grădiniță în favoarea filmărilor, spectacolelor și a altor evenimente. Ce să zic? Sunt norocoasă să am atâția oameni faini în jurul meu.
AS: Ești tot timpul cu zâmbetul pe buze. De unde atâta energie?
E.G: Am câteva principii după care trăiesc, iar unul dintre ele este: o viață avem, de ce să o petrecem supărați? Trăim într-o lume agitată, cu oameni irascibili, apăsați de griji. Zâmbetul e contagios, așa că, dacă îl pot „pasa” unei alte persoane în treacăt și, măcar pentru o clipă, să îl fac să uite de grijile cotidiene, sunt mulțumită. Mi-ar plăcea să pornesc o „epidemie” de zâmbete, ca să văd cât mai puține frunți încruntate în jurul meu și cât mai mule fețe fericite. Dacă învățăm să prețuim și să ne bucurăm de lucrurile mici, dar frumoase din jurul nostru, putem avea mai mereu zâmbetul pe buze. (PS: ateșez o poză sugestivă legată de zâmbet )
…cât despre energie, nu știu de unde o am, cred că am băut spirt când eram mică și mi-a rămas în ADN :))
AS: Ești în noul val al artiștilor care fac show la evenimente. Ce modele de artiști ai?
E.G: Modele de artiști au fost, sunt și vor fi în jurul nostru, trebuie doar să fim atenți unde căutăm și ce alegem din tot ceea ce găsim, atfel încât să ni se potrivească. Pentru mine un reper artistic deosebit este emblema feminină a folclorului nasăudean, regretata Valeria Peter Predescu.
Referitor la zilele noastre, sunt de părere că un artist autentic e cel care își construiește imaginea și repertoriul și nu le copiază de la alții. Eu am încercat să îmi fac un stil propriu, care să mă reprezinte, în care să mă regăsesc, să fiu eu însămi, aceeași atât pe scenă, cât și în spatele cortinei. Drept urmare Elisabeta Guzu este o drușcă fâșneață și veselă, cu un zâmbet molipsitor și o energie debordantă, ce aduce în fața marelui public imaginea tinerei nemăritate/ domnișoarei de onoare de pe Valea Ilvei, prin nelipsita coroniță de flori și cosițele împletite, legate la capete cu peteală, încalță cu mândrie ștrimpii de lână și opincile și întotdeauna are la ea trăistuța în care stă ascunsă sticluța cu „apă sfințită”.
De un lucru sunt sigură: la grai, la port și la elementele ce definesc artistul Elisabeta Guzu, nu voi renunța niciodată când urc pe scenă.
Tot din dorința creării unui stil propriu s-a „născut” și primul meu album intitulat „Poiană plină cu flori”, un album în care am adunat 14 cântece, fiecare dintre acestea conținând o părticică din sufletul meu. Pe toți ce îmi ascultă albumul îi invit să îmi fie complici în călătoria prin această „Poiană plină cu flori”: să râdă, să plângă, să se veselească, să își aducă aminte de satul românesc cu tradițiile și obiceiurile lui.
AS: Ești expertă în „datul găinii”. Detaliază, te rog, această tradiție!
E.G: Nu-s expert, dar mi-i grozav de drag acest obicei! Mi se pare că se potrivește cu felul meu de a fi: e vesel, comic, chiar ironic uneori. „Datul găinii” are loc la nuntă și le este dedicat în special nașilor, cu toate că este un moment vesel, savurat de întreaga lume. Socăcița (bucătăreasa de pe vremuri) de obicei nu era plătită cu bani la nunți, ci cu produse (carne, ouă, lapte etc.), așa că a găsit o modalitate de „a face un leu cinstit”…și cine-i ‘ăl mai avut la nuntă? Dară că nănașu. Așa că socăcița frige o găină pentru nănași, o pune fain în pită, îi face mărgele și zorzoane (din aluat), o împănează cu flori și verdeață, apoi o scoate la vânzare. Găina nu se vinde oricum, ci pe chiuitură. Chiuitura are mai multe părți: una în care socăcița își laudă găina, o a doua în care aceasta îi face avansuri nașului cu interesul a-l lămuri să-i dea cât de mulți bani și momentul final, vânzarea propriu-zisă a găinii. Când se vede cu banii în mână, socăcița se destăinuie, recunoscând că adevărul a fost de fapt împopoțonat și nici găina nu-i cea mai frumoasă și grasă, nici ea nu s-o cheltuit cu drumul atât cât a zis inițial etc. De cumva își face cineva curaj să-i întoarcă socăciței (adică să îi conteste spusele și s-o muștruluiască pentru prea multe înflorituri) , socăcița trebuie să fie pregătită să-și apere onoarea.
Musai să amintesc aici de omu’ și colegu’ ăsta fain, Cosmin Mocean, care m-a ajutat să scot din lada de zestre obiceiul cu „datul găinii la nănași”, să-l scutur de praful uitării și să îl readuc în fața oamenilor. Pe măsură ce „m-am specializat” în acest obicei, am încercat să adaptez și personalizez chiuitura după nănași.Unii au mai întâlnit în tinerețe/copilărie obiceiul, alții îl văd pentru prima oară, dar de fiecare dată este primit cu entuziasm de toți cei prezenți.
AS: Zi-ne o întâmplare amuzantă de la evenimente
E.G: Nu pot zice că am avut parte de întâmplări tare comice la evenimente, dar o treabă o pățesc de fiecare data. Unul din cântecele mele preferate de pe album este „Zâc vecinile-n gărduț”. În acest cântec este vorba de o fată care ar fi la vremea măritișului, dar nu găsește un ficior pe plac. Adevărul e că fata ar mai trage de vreme până să „se lege la cap”, dar ar vrea totodată să scape de întrebările neamurilor și ale vecinilor pe acest subiect, așa că dă vina pe ficiori : nu-i ea „jingașă” (mofturoasă), ci ficiorii ce îi ies în cale nu sunt suficient de buni pentru ea
De obicei cu acest cântec îmi închei momentul într-un spectacol și fac o înțelegere cu publicul: dacă în rândurile lor este un ficior care să îndeplinească condițiile drăguțului ideal, adică să fie tânăr, isteț, frumos, avut, harnic și să nu bea, să mă aștepte lângă scenă. De cele mai multe ori mă aleg cu „pețitori” mult prea „veseli„ care nu întâlnesc nici pe departe criteriile cerute…așa că, îmi continui căutările.
AS: Ce planuri ai pentru viitor?
E.G: Prioritară este promovarea albumului „Poiană plină cu flori” în rândul tuturor iubitorilor de folclor… în rest sunt deschisă la toate provocările ce vin, numa sănătoși să fim!
Vă țuc pe fiecare-n parte!
PS: Dacă printre cititori este vreo unul ce îndeplinește condițiile drăguțului ideal, să îmi scrie!
PPS: De s-or auzi ceva clopote de nuntă în rându’ cititorilor, a veni Elisabeta Guzu și v-a hori la ospăț, apăi a da ș-o găină la nănași. Ș-apoi: U, iu, iu, nănașule/Scutură-ți jăburile/Și ți le scutură bine/Și mă plătește pe mine! ”
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
