Din suflet pentru suflet
Nicuşor LĂCĂTUŞ
Virtutea, onestitatea, responsabilitatea trebuie să reprezinte un element definitoriu în comportamentul şi etica fiecărui om. A te dărui, a te implica, a-ţi ajuta semenii tăi în lupta de zi cu zi, spre o lume mai bună, reprezintă o vocaţie. Când un cetăţean din altă ţară se implică cu multă dăruire pentru copiii şi tinerii din România acest lucru nu înseamnă o simplă meserie, ci iubire faţă de cei din jur. Domnul Gherhard Spitzer se implică de mulţi ani în activităţile şi proiectele sociale din România. S-a zbătut enorm pentru ca cei nevoiaşi să aibă condiţii decente de trai, a găsit surse de finanţare pentru a le construi acestora locuinţe, câştigându-le astfel respectul.
Rep.: Domnule Gherhard Spitzer, vă rog să ne spuneţi pentru început câteva cuvinte despre dumneavoastră.
Spitzer Gerhard: Mă numesc Gherhard Spitzer, am 58 de ani, sunt din Viena, Austria. De profesie sunt specialist în instalaţii şi energii alternative. După satisfacerea stagiului militar a început să mă preocupe politica globală, a ceea ce se întâmplă în jurul meu, în jurul Austriei. Am început să întreb oamenii, să acumulez noi cunoştinţe despre condiţiile de viaţă din Africa, America Centrală. În cele din urmă am plecat în Nicaragua unde am început să-mi etalez cunoştinţele profesionale şi de viaţă. La ceea ce am văzut aici mi-am zis că eu nu vreau să rămân un simplu instalator, eu vreau să fac mai mult. Vă spun adevărul, căci cariera socială a început când aveam 10-12 ani, am ajutat oamenii să treacă strada, am ajutat bătrânii la cumpărături şi multe altele.
Rep.: În Nicaragua ce aţi făcut?
Spitzer Gerhard: Am plecat în Nicaragua cu un Comitet de Solidaritate, la indicaţia unor politicieni din Austria să ajutăm la construcţii de case. Am construit case din lemn pentru refugiaţi, deoarece în Nicaragua a fost războiul civil dintre sandinişti şi contra sandinişti. În Nicaragua am fost în mai multe rânduri şi am pus bazele unor construcţii de instalaţii de forare pentru captarea apei potabile. Am lucrat şi am învăţat împreună cu oamenii de acolo, i-am învăţat lucruri practice, despre cum se face o fântână. Faptul că am fost în Nicaragua, pentru mine a fost un pas înainte, am învăţat limba spaniolă, am învăţat culturi noi, obiceiuri noi şi asta pentru mine a fost un plus de experienţă.
Rep.: Cum aţi ajuns în România?
Spitzer Gerhard: Primul contact cu România l-am avut imediat după Revoluţia din 1989, când am venit cu ajutoare, fără să mă gândesc că voi rămâne aici, dar ospitalitatea românilor, inteligenţa, dar şi a faptului că românii sunt activi, m-au ajutat în decizia mea de a rămâne la Cluj. Am simţit de la început, că românii au multe idei, doar că nu le pot pune în practică. Lipsa fondurilor m-a determinat să punem ideile lor în practică. La început am început să-i învăţ meserie pe tinerii de peste 14 ani, mai târziu pe cei de 18 ani, pe elevii care urmau şcoala profesională. Le spuneam mereu că dacă aveţi o meserie aveţi şi pâine în casă, dacă nu ştii meserie îţi va fi greu în viaţă. Am avut şi noroc pentru că am avut sprijinul unor sponsori generoşi care mi-au spus că dacă rămân în România şi îi învăţ pe tineri o meserie, ei îmi dau bani pentru materiale. Pentru început am renovat diferite instituţii cum ar fi Casa de Copii, biserici şi multe alte proiecte. Am implicat şi studenţi de la Facultatea de Construcţii, ei aveau nevoie de un loc unde să facă practică şi mie mi-a fost mult mai uşor pentru că am lucrat cu tineri cu înaltă pregătire. Proiectele au mers foarte bine. Am avut şi sprijinul unor voluntari din străinătate şi din România, într-un cuvânt am avut o echipă bună.
Rep.: Cum aţi ajuns în actualul loc, comuna Luncani?
Spitzer Gerhard: În 1994, am fost arestat de către poliţia din Cluj pentru câteva zile pentru trafic de arme şi muniţii. S-a dovedit rapid faptul că a fost o mare greşeală şi o mare confuzie arestarea mea. După numai câteva zile am fost eliberat. Acest episod a fost intens mediatizat de presa din acele zile. Citind articolul Ştefan Banffy (Familia Banffy este una dintre cele mai vechi familii nobiliare din Ardeal. Ştefan Banffy era descendent al lui Simon Kemeny, un nobil care în 1442 i-a salvat viaţa lui Iancu de Hunedoara. Ştefan Banffy a fost rănit în timpul celui de-al doilea război mondial, pierzându-şi un picior. În 1956, ca urmare a unor declaraţii în favoarea revoluţiei de la Budapesta, a fost anchetat de Securitate şi apoi condamnat la şapte ani de închisoare ( a decedat la vârsta de 87 de ani).
A luat legătura cu mine şi mi-a spus că şi el a fost arestat în 1956 de comunişti şi a făcut şapte ani de închisoare. A fost foarte impresionat de munca pe care o duc cu tinerii, drept pentru care a donat asociaţiei, castelul de la Luncani şi un teren de 10 hectare. Oferta lui Ştefan Banffy a fost foarte binevenită având în vedere că aveam mulţi tineri care proveneau din centrele de plasament şi nu aveau un loc de muncă, ce să mănânce şi unde să doarmă. Acest loc a devenit pentru ei o casă şi o masă. Drept pentru care numele asociaţiei este Asociaţia Voluntară ,,Castel Banffy’’ din Luncani.
Rep.: Ce ne puteţi spune despre proiectele de la ICAR ?
Spitzer Gerhard: Iniţial am avut un proiect aici la Luncani. Am încheiat un contract cu autorităţile locale pe o perioadă de 10 ani, privind reabilitarea şi renovarea Căminului Cultural. Am făcut rost de bani şi am început renovarea căminului. Aşa în renovare, cum era căminul, aici s-au desfăşurat multe activităţi, care au fost apreciate de locuitorii din sat. După o perioadă scurtă de timp am avut neînţelegeri cu primarul Giurgiu Aurel. Mi-a cerut să părăsesc Căminul Cultural fără să ţină cont de clauzele contractuale. Am cedat Căminul Cultural înapoi cu condiţia să îmi primesc banii şi manopera investită. După mai multe procese justiţia mi-a dat câştig de cauză şi au obligat autorităţile locale la plata sumelor investite în cămin. Ideea de a implementa proiecte la ICAR a venit prin faptul că eu am fost în dese rânduri la ICAR să le distribuim ajutoare, care constau în alimente şi îmbrăcăminte, am văzut condiţiile în care trăiau aceşti copii, condiţii improprii şi greu de descris. Fără gaz, apă curentă, energie electrică şi multe altele. Atunci mi-am spus că dacă tot nu s-a mai realizat proiectul cu Căminul Cultural din Luncani şi am primit banii investiţi, să începem un proiect nou aici la ICAR. Asociaţia Voluntară ,,Castel Banffy’’ din Luncani a achiziţionat terenul şi clădirile aflate acolo, care au costat de 25.000 euro. Terenul aparţinuse unei asociaţii agricole, care în momentul vânzării s-a bucurat că au găsit un cumpărător, deoarece evacuările rromilor din zona ICAR implicau costuri sociale. Trebuie să amintesc că o televiziune din Austria a făcut reportaje la ICAR, legate de condiţiile de viaţă, dar şi de intenţia asociaţiei de a crea condiţii prin construcţia de locuinţe. Reportajul a avut un impact deosebit, în Germania, Austria, Elveţia, fapt pentru care au început să apară oferte şi sponsorizări în bani şi materiale de construcţii pentru această zonă defavorizată.
Rep.: Care a fost reacţia locuitorilor din zona ICAR?
Spitzer Gerhard: Aşa cum v-am spus, oamenii mă cunoşteau de ani de zile pentru că le-am adus ajutoare în dese rânduri. De fiecare dată am ajutat oamenii şi copiii de la ICAR şi dacă am promis ceva, m-am ţinut de cuvânt. Le-am explicat intenţiile noastre de a le construi case şi de a le îmbunătăţi condiţiile de viaţă. Noi, asociaţia, venim cu materialele de construcţii, iar voluntarii asociaţiei, alături de ei, contribuie prin munca efectivă. Clădirile din zona ICAR erau improprii şi nu se putea locui în ele. Aveau uşi improvizate, geamuri acoperite cu nailon, acoperişurile caselor aveau ţigla spartă sau erau acoperite cu cătran. Eu cunoşteam zona şi având în vedere starea de degradare a acestor clădiri, am început întocmirea proiectelor de reabilitare şi renovare a acestora. Prioritatea numărul unu a fost să creăm condiţii în locuinţele actuale până la finalizarea noilor construcţii de case. În paralel am început şi construcţia fundaţiilor la casele pe care dorim să le construim.
Rep.: Spuneţi-mi, vă rog, au fost cooperanţi locuitorii din zona ICAR la construcţia şi renovarea locuinţelor?
Spitzer Gerhard: Vreau să vă spun că am început cu renovarea locuinţelor şi acolo am văzut gradul de implicare al fiecărui rrom. Ei au fost plătiţi în puncte pentru munca prestată. O zi de 8 ore înseamnă 10 puncte. Cine acumulează 10.000 de puncte, primeşte o casă şi devine proprietar. Noi ca asociaţie dorim să-i mobilizăm, să devină proprietari, să-i responsabilizăm, să ştie că dacă muncesc, muncesc pentru ei. Igienizarea şi păstrarea curăţeniei, atât a spaţiilor de locuit cât şi igiena corporală şi a îmbrăcămintei constituie un bonus pentru a primi o locuinţă. Frecventarea de către copii la şcolii este obligatore. De asemenea, înscrierea copiilor, dar şi a adulţilor la un medic de familie reprezintă încă un bonus. Dacă nu respectă una din clauze sau comit fapte antisociale în cadrul comunităţii, li se scade din punctaj şi vor trebui să le recupereze. Mulţi dintre ei se zbat să muncească să obţină aceste puncte, dar sunt şi dintre ei care nu doresc să se implice aşa mult.
Rep.: Am înțeles că zona ICAR are în momentul de față o adresă, ce ne puteți spune?
Spitzer Gerhard: Da, așa este. Terenul de la ICAR aparține Asociației Voluntare ”Castel Banffy” . El a fost cumpărat așa cum am mai zis cu 25000 euro. Aici s-au ridicat locuințe pentru familiile existente, s-au renovat locuințele existente care erau într-o stare avansată de degradare. De asemenea s-a reușit atribuirea unei adrese (str Republicii nr. 105) în această zonă ICAR, pentru a se putea elibera documente personale. La ICAR situația lor este mult mai bună, față de cum era înainte. În 2019 am avut în plan să facem în continuare construcții de locuințe dar a intervenit o situație de urgență cu un tânăr de 16 ani din Luna, pe nume Aurelian, care locuia în zona ,,Gropilă”. El a avut probleme cu poliția pentru mici furtișaguri. Trebuie menționat că acestui tânăr i-au murit părinții acum zece ani rămânând singur, doar cu ceva rude, care erau și ei cu handicap. El a rămas singur fără niciun fel desprijin, instictiv el a fost împins, datorită sărăciei severe la fapte antisociale. Eu prin asociația mea am fost rugat să ajutăm acest tânăr precum și pe familia acestuia. Pentru început l-am înscris la școală, i-am asigurat rechizite școlare, alimente și haine. Am încercat și am reușit să-l scoatem din mediul ,,prietenilor” care îl împingeau în lucruri necurate. Dar necazul nu vine niciodată singur, în iarna anului trecut i-a luat foc casa distrugându-se în totalitate. În aceste împrejurări am considerat că trebuie intervenit imediat, pentru a nu lăsa acest tânăr și familia lui, pradă infracționalității. Am suspendat lucrările de la ICAR și ne-am concentrat pe sprijinirea lui Aurelian. În iunie am văzut că nimeni nu ia niciun fel de măsuri, ne-am apucat pe locul casei vechi arse, la reconstrucția acesteia. Sprijinți de voluntarii asociației și de locuitorii zonei ICAR am început construcția casei. Trebuie să menționez că am primit de la autoritățiile locale din Luna 8000 de lei necesari achiziționării materialelor. De asemenea am fost sprijiniți și de Biserica Ortodoxă cu suma de 300 de euro. Restul de bani am mai pus din salariul meu și de la diferiți sponsori din Germania. În momentul de față casa este ridicată, are 4 camere o baie, o bucătărie și o mansardă. În acest an (2020) vreau să finalizăm prin introducerea curentului electric și al mobilierului necesar și să mutăm familia lui Aurelian în noua sa casă.
Rep.: Asociația este foarte implicată activ în sprijinirea categoriilor social defavorizate. Mi-ați povestit astă vară de acea bătrânică căreia i-a căzut acoperișul. Vă rog să ne spuneți câteva date.
Spitzer Gerhard: O altă activitate a fost reabilitarea unui acoperiș al unei bătrâne. Acoperișul șubred a căzut în interiorul casei și ploua direct în casă. Am avut noroc de o vreme mai bună și în primăvara lui 2019, cu sprijinul voluntarilor am reparat acoperișul, am racordat soba, iar acestă bătrânică poate acum să locuiască în condiții decente.
Rep.: Ați spus că ați fost sprijinit în construcția casei de către voluntari dar și de locuitorii zonei ICAR.
Spitzer Gerhard: Sunt foarte bucuros să văd că locuitorii din ICAR au înțeles pe deplin scopul Asociației Voluntare ”Castel Banffy” în a li se asigura un climat normal de viață. Ei au văzut sprijinul imens pe care l-au primit de la asociație, și la rândul lor au răspuns prezent prin munca lor la sprijinirea altor familii din Luna.
Rep.: Ați enumerat foarte multe acțiuni umanitare, va rămas vreun proiect care să fie de suflet?
Spitzer Gerhard: Da, am un proiect de suflet. În timp ce mergeam prin zona ,,Gropilă” m-am întâlnit cu un băiat pe care îl cheamă Valentin, care acum 15 ani a avut un accident cu mașina. A rămas infirm, i-a fost amputat o parte din picior. La momentul respectiv i-am făcut rost de o proteză după care nu l-am mai întâlnit, iar eu m-am ocupat de alte proiecte. Așa cum am mai zis m-am întâlnit din nou cu el și mi-a zis că viața lui e grea. Proteza nu-i e mai bună a zis că nu poate merge la lucru din cauza protezei care nu mai corespunde. Trecuse atâția ani. Trebuie menționat că Valentin stă în concubinaj și are doi copii. Atunci mi-am zis că pe acest băiat trebuie să-l ajutăm. Și cu sprijinul unor sponsori generoși am făcut rost de banii necesari achizionării unei noi proteze. Surpriza mare a fost atunci când domnul din Germania a văzut în ce condiții era vechea proteză, a rămas impresionat de condițiile sărace în care se zbătea alături de familia lui, a donat proteza, și astfel am rămas cu cei 5000 de euro. Am decis că acești bani trebuie să fie folosiți de familia acestui tânăr și astfel am ridicat o anexă compusă din baie, bucătărie și un hol. Am făcut și instalația electrică a casei. Și ca totul să fie ca un vis, i-am sprijinit pe acești tineri să facă o nuntă. Acesta a fost într-adevăr un proiect foarte frumos și plin de suflet.
Rep.: Domnule Gherhard, care sunt planurile dumneavoastră de viitor şi ale Asociaţiei Voluntare ,,Castel Banffy’’?
Spitzer Gerhard: Noi nu avem planuri de viitor, deoarece nu ști niciodată într-un an ce se poate întâmpla, noi suntem altfel ca asociație. Dacă intervine o problemă, noi intervenim imediat, ne ocupăm de ea acum. O familie aflată în dificultăți de sărăcie severă are nevoi atunci nu după perioade de timp.
Rep.: Vă mulţumesc pentru acest interviu acordat cititorilor Ziarului 21.
Spitzer Gerhard:
Cu plăcere.
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
