Ei bine, vorba cuiva… pandemia trece, criza urmează. Pentru că mai toate domeniile de activitate sunt afectate, pentru că vine cel mai frumos anotimp, și cele mai importante evenimente ale vieții ( nunți, botezuri, petreceri) se desfășoară vara, cei care teoretic cântă și încântă publicul, în această perioadă stau „pe tușă”.
Am creat această nouă rubrică unde doresc să transmit modul în care artiștii, oamenii care binedispun lumea la evenimente, trăiesc în această perioadă. Am rămas surprins de bunătate celor pe care i-am chestionat cu privire la acest aspect și pe această cale doresc să le mulțumesc tuturor pentru promtitudine. Fie că vrem, fie că nu vrem, urmează o perioadă nu tocmai favorabilă pentru evenimente, implicit pentru cei care le organizează.
Evenimentele din luna aprilie sunt amânate, cele din luna mai și iunie la fel, iar o parte din luna iulie tind spre organizare în anul 2021. La toți cei chestionați am simțit aceste amânări ale evenimentelor. Dar cum toate se întâmplă cu un scop, am rămas plăcut surprins de faptul că acest timp de stat acasă este folosit întru creație și organizarea personală precum și profesională.
În această ediție, am avut deosebita plăcere și onoare să o avem ca interlocutoarea pe Olimpia Guzu Chiș, o tânără interpretă de muzică populară. Frumusețea, carisma și un timbru vocal deosebit, se întrupează în talentata noastră artistă. Olimpia este de părere că această pauză este în egală măsură iminentă și benefică în orice. De asemenea, ne spune că Dumnezeu ne arată că suntem egali în fața Lui și că lucrurile simple sunt cele care contează cu adevărat. Eu o cred, pentru că toate lucrurile se întâmplă cu un scop și sunt date de la Dumnezeu.
Mai multe detalii, în cele de mai jos.
Adrian Soporan: Cum e d.p.d.v profesional această perioadă?
Olimpia Guzu Chiș: Bună, Adrian! Îți mulțumesc pentru invitația de a fi prezenta în rubrica ta!
Cu siguranță, acesta perioadă este una de încercări pentru noi toți, indiferent de profesie sau domeniul de activitate. Sunt convinsă că nouă, tuturor celor care activăm în branșa artistică, ne este dor de a ne afla în mijlocul oamenilor, de a le aduce voie bună și zâmbetul pe buze.
A.S.: Cum treci peste această „criza”?
O.G.C: Felul în care trecem peste acesta criză, ține, cred eu, de modul în care reușim să ne adaptăm la noile reguli, la noul stil de viață. Soluția este să ne păstrăm optimismul, să găsim puterea de a îi proteja pe cei dragi (chiar daca ne este dor de ei) și de a vedea mereu partea pozitivă a lucrurilor. Credința și răbdarea ne ajută în acest sens. Chiar dacă fizic nu ne putem întâlni, putem transmite, prin intermediul internetului, gândurile noastre bune prin cântec, și de acasa. Vom trece cu bine peste toate.
A.S.: Aveam ( toată lumea) nevoie de această pauză?
O.G.C.: Am citit zilele trecute cateva versuri dintr-o poezie de Nichita Stanescu – „Prevestire” – care spun cam asa: „Mi-a spus cineva, dar nu mai știu cine/ Că lumea va sta și apoi va fi bine”.
O pauză este în egală măsură iminentă și benefică în orice… Cred, de asemenea, că Dumnezeu ne arată că suntem egali în fața lui… și că lucrurile simple sunt cele care contează cu adevărat.
A.S.: Când crezi că vor reîncepe evenimentele?
O.G.C.: Sunt nerabdatoare să cânt oamenilor, indiferent de eveniment, așa că nu îmi rămâne decât să mă înarmez cu răbdare și să sper că, măcar la sfârșitul anului, vom avea ocazia să ne înveselim prin cântec, joc și voie bună!
Succes în tot ce faci Olimpia. Dragi cititori, haideți să învățăm din cântecul de mai jos al artistei, să fim mai buni, răbdători și… să nu mai judecăm lumea!