Ziua de 8 Martie a fost o adevărată sărbătoare pentru comunitatea din Mihai Viteeazu.
La ora 13, sala mare a Casei de cultură din localitate s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru mame, bunici, reprezentanți ai comunității locale , dascăli și elevi, care au venit să sărbătorească împreună Ziua Internațională a Femeii.
Toate doamnele și domnișoarele au fost întâmpinate cu flori de distinșii domni de la Primăria și Consiliul Local al comunei, apoi au fost felicitate cu urări calde izvorite din adâncul sufletului de edilul comunei, domnul Zeng Ioan.
Sărbătoarea a continuat cu un adevărat spectacol oferit reprezentantelor sexului frumos. În centrul atenției au fost bineînțeles iubitele mame, cărora elevii claselor a VI-a, pregătiţi de doamna prof. Bogdan Elena, le-au dedicat sceneta intitulată ”Mama, doar mama”. A urmat un buchet de poezii și cântece închinate tuturor sărbătoritelor în interpretarea elevilor de la secția maghiară și din clasa I-a A sub îndrumarea doamnelor Cirebea Margareta și Zăhan Natalia.
Au urcat apoi pe scenă micii artiști ai Casei de Cultură din Mihai Viteazu: soliști vocali, viitori violoniști și pianiști (pregătiți de domnii prof. Pop Cornel-canto, Luca Marius –vioară și Pop Silviu-pian) și dansatorii din Ansamblurile folclorice ”Fiii moților” și ”Rügyek”.
Activitatea s-a încheiat cu un schimb de idei între toți participanții la spectacol, pe lângă un pahar de suc și o felie de tort oferită de Primăria și Consiliul Local Mihai Viteazu.
Prof. Gombasi Gabriela-director adjunct