Sâmbătă, 27.05.2017, trei elevi turdeni însoțiți de două cadre didactice de la Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu”, vor reprezenta România în cadrul unui proiect cultural dezvoltat în colaborare cu o echipă franceză din Angoulême, oraș înfrățit cu Turda.
Proiectul constă în punerea în scenă, împreună, a unei piese de teatru care să ilustreze apropierea dintre cele două culturi europene. La propunerea părții române, a fost aleasă piesa de teatru Lecția, de Eugen Ionesco. Elevii români și francezi vor repeta împreună timp de trei zile (textul fiind pregătit inițial prin repetiții săptămânale), iar apoi vor prezenta spectacolul la Centrul Socio-Cultural și Sportiv ” Maison des Jeunes et de la Culture” din Angoulême. Coordonatorii micilor actori sunt doamnele profesoare Andreea Oargă și Camelia Vesa, de la Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu”, doamna Cristina Vlad, de la Școala Gimnazială ”Ioan Opriș”, partea franceză fiind coordonată de doamna Aurelia Balitran.
Suportul financiar pentru deplasarea în Franța a fost oferit de Primăria și Consiliul Local Turda.
Cu toate că Turda a mai fost reprezentată în Franța, cu șase ani în urmă, tot de trupa de teatru Vector in Fabula de la Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu”, proiectul ce se derulează în aceste zile este primul care presupune interacțiunea pe scenă a elevilor români cu cei francezi.
Le dorim succes!
Consilier educativ
Prof.Octavian Gruian
Director
Școala Gimnazială ”Teodor Murășanu” Turda
Prof. Gianina Matei