Când frigul părea bine instalat nu numai în zona noastră, ci chiar în întreaga țară, am pornit spre Cehia cu speranța că zilele care vor urma, vor fi mult mai călduroase. Ne-am înșelat amarnic, întrucât temperaturile extrem de scăzute pentru perioada respectivă păreau să aibă același traseu!
Dacă în anii precedenți, controlul la frontiera, care ne desparte de Europa Occidentală, era mai riguros, în dimineața aceea a sfârșitului de martie, chiar și vameșii păreau înfrigurați și drept urmare, n-am staționat mai mult de zece minute.
Capitala Austriei ne-a fermecat din nou, însă de această dată nu reprezenta decât un loc scurt de popas în drumul nostru. Totuși, Muzeul de Științe ale Naturii sau Parcul de Distracții Prater ne-au înseninat ziua și ne-au stârnit curiozitatea de a explora domenii și noi teritorii ale cunoașterii. Întotdeauna am admirat calmul austriecilor, amabilitatea și ordinea care se remarcă în fiecare colțișor, mai mult sau mai puțin frecventat de turiști.
În sfârșit, ajungem în orașul Melk și la a sa Abație. Între Viena şi Salzburg, autostrada A1 şi fluviul Dunărea șerpuiesc agale printre peisaje câmpenești de un farmec aparte. Urcată pe o stâncă de pe malul Dunării austriece, Abaţia Melk liniază văzduhul cu galbenul, albul şi portocaliul zidirii sale impunătoare. De o privești de la o ușoară depărtare, mai ales de pe malul celălalt al fluviului, clădirea acestei vechi mănăstiri benedictine pare o fortăreață greu de cucerit. Abia după ce îi străbați curțile, sălile, biblioteca şi biserica, poți recunoaște aici stăpânitorul absolut, intrat în drepturi depline după o victorie de acum aproape 1000 de ani: spiritul religios. Cele patru virtuți: înțelepciunea, dreptatea, tăria și cumpătarea par să se regăsească în frescele existente. La școala, care funcționează în interiorul abației, învață nu mai puțin de 800 de elevi, iar profesorii sunt atât călugări din interiorul instituției, cât și din exteriorul acesteia. Ne-am bucurat să auzim vorbindu-se românește, grație programării făcute din timp, însă sloganul benedictinilor ne-a părut inspirat pentru un viitor erudit: ÎNVAȚĂ/ASCULTĂ/SUPUNE-TE/ROAGĂ-TE.
Orașul Český Krumlov, următorul pe itinerarul nostru, pare desprins dintr-o perioadă medievală și inclus în modernitate. Arhitectura renascentistă și stilul baroc îl situează printre cele mai pitorești orașe din Europa. Atât centrul orașului cu străduțele înguste, cât și Castelul Český Krumlov amintesc de vremuri trecute și zbuciumate, în care frumosul artei se îmbina firesc cu necesitatea. Fortăreață și bijuterie arhitectonică, orașul ne-a fermecat și ne-a transpus
într-o lume de basm cu domnițe și prinți, din care doar nevoiți, am revenit la realitate.
În sfârșit, ajungem și în Praga, orașul celor o sută de clopotnițe sau orașul de aur. După ce vizităm Castelul din Praga și chiar urmărim schimbarea gărzii, trecem pe la Catedrala Sfântul Vitus, iar apoi traversăm Podul Carol pentru a începe croaziera pe Vltava. Explicațiile ghidului sunt nenumărate și ancorați în istoria prezentă la tot pasul, parcă ne pierdem printre numeroșii vizitatori, care, ani la rândul, au fost fascinați de tot ceea ce oferă acest oraș al artiștilor, prezenți într-un număr extrem de mare pe renumitul pod. Timp de aproape o oră, am admirat Praga și dintr-o altă perspectivă, cea a legendelor care circulă frecvent și care îi sperie mai ales pe cei neinițiați printre meandrele vieții. Muzeul Podului sau Muzeul Acvatic reprezintă o mărturie a eforturilor imense depuse în vederea construirii acestui monument arhitectural în fond, deoarece toate cele treizeci de statui baroce sunt impresionante, iar tehnica sculpturii pare a fi atins apogeul.
Nici Ceasul Astronomic nu ne-a lăsat indiferenți și așa cum spunea Eminescu, ”ne măsura destrămarea” într-un timbru chiar pitoresc.
Următorul oraș vizitat a fost Dresda, nu de alta, dar tehnicile arhitecturale complexe par a-și găsi și aici lăcașul, chiar pe fațadele exterioare ale clădirilor. Aflat pe valea râului Elba, este înconjurat de unele dintre cele mai frumoase peisaje cu care se mândrește Germania. Deși a fost aproape în totalitate distrus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, orașul a fost reconstruit, iar cum se mândrește cu o viață culturală vibrantă. Majoritatea atracțiilor sale turistice, multe legate de istoria lungă a orașului, au fost readuse la gloria de odinioară, astfel încât Dresda și-a recâștigat titlul de cutie cu bijuterii, pe care l-a primit datorită colecției impresionate de arhitectură barocă și rococo din centrul orașului.
Zwinger, complexul muzeal găzduit într-un palat superb din secolul al XVIII-lea, este un exemplu interesant de arhitectură barocă germană. Totodată, este faimos pentru colecția sa de porțelanuri, instrumente științifice, o colecție cu arme din secolele XV – XVIII, dar și pentru o amplă colecție de artă. Am fost fascinați de multitudinea tablourilor, dar și de ingeniozitatea picturilor oglindite în finele porțelanuri. Mulți dintre noi n-au încetat să se minuneze de perspicacitatea celor care au creat variatele instrumente științifice.
Întotdeauna revenim în țară cu un gust amar, dar scopul acestor excursii nu este altul decât acela de a educa și de a forma viitori cetățeni ai acestei Românii, ce nu pare a-și fi găsit încă drumul, dar cu un efort susținut al celor ce vor fi inițiați peste hotarele țării, poate vom reuși, cândva, să ne aliniem, într-o oarecare măsură, țărilor civilizate sau, măcar, să încercăm acest lucru. La doar o zi distanță, am vizitat și muzeele din Cluj-Napoca, iar dezinteresul pentru artă este mai mult decât evident, chiar și în acest centru universitar, considerat a fi un promotor al culturii. Poate nu ar trebui să comparăm realitatea românească cu cea europeană, însă la fiecare întoarcere în țară conștientizăm faptul că majoritatea românilor stabiliți în străinătate au făcut cea mai dificilă alegere din viața lor și poate cea mai dureroasă, însă extrem de corectă.
LOREDANA CORCHIȘ
Articole similare
Adaugă un comentariu
Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.
