Leonardo-Mihai Mărincean, președintele asociației The Da Vinci System, în perioada de 7-9 iulie a participat la competiția națională de dezbateri academice organizată de Facultatea de Drept (BBU).
Primele meciuri de dezbateri din cadrul competiției l-au dus în semi-finală, iar datorită abilităților sale și ale coechipierei lui, Andreea Bărnuț, au reușit să ajungă în marea finală, dezbătând până la epuizarea ultimului minut împotriva celorlalte 3 echipe. Au dezbătut un subiect complex, și anume, “Acceptarea câtor mai mulți emigranți indiferent de țara de origine”. Pe lângă performanța de a ajunge în finală, în urma competiției Leonardo s-a clasat în top-ul vorbitorilor pe locul 6.
Asociația se poate mândri în continuare cu membri devotați care ajung să aibă rezultate remarcabile în activitățile la care participă, iar în curând vor avea o nouă echipă la competiția „Pache Open” din București pentru care aceștia se pregătesc intens!