Jecan Luiza Claudia, elevă în clasa a III-a B a Şcolii Gimnaziale Avram Iancu din Campia Turzii, a reuşit performanţa de a obţine premiul I la faza judeţeană a competiţiei “Made for Europe”, respectiv premiul I la faza naţională a aceleiaşi competiţii, care a avut loc Constanța în perioada 11-14 aprilie 2018.
Concursul Naţional „Made for Europe” vizează valorizarea şi promovarea experienţelor pozitive în derularea programelor finanţate prin proiecte comunitare, stimulând creativitatea, inovaţia şi spiritul de competiţie.
La această competiție au participat 134 elevi din clasele I-XII din întreaga țară, echipajul judetului Cluj fiind alcătuit din 4 eleve, printre care și Luiza-mezina concursului. Așadar, ea a diseminat cu succes site-ul poiectului Erasmus+, cu tema Caring and Sharing, www.caring-and-sharing.eu, implementat în perioada 2015-2017, în parteneriat cu şcoli din Anglia, Austria, Belgia şi Turcia.
Acest site este o reală sursă educațională deschisă pentru părinți, elevi și cadre didactice, în demersul lor educativ de a integra cu succes în şcoală și comunitate, copiii emigranţi sau reîntorşi în ţara natală, după ce au început studiile în altă ţară .
Comisia de jurizare a apreciat nu numai calitatea produselor expuse ci şi calitatea prezentării acestui produs educational. Luiza, în calitate de ambasador al României în cadrul proiectului nostru, îmbrăcată într-un costum traditional românesc și pe ritmuri de tobe a reuşit cu farmecul ei aparte să prezinte liber, cursiv, atractiv şi interactiv acest site, promovând în acelaşi timp spiritul de echipă, toleranţa şi solidaritatea între oameni.
Prof. coordonator, Bozbici Corina