Elevii clasei a II-a A au vizitat Fabrica de pâine din Corneşti, în „Săptămâna altfel”. Aici elevii au urmărit procesul...
Elevii din Turda și Câmpia Turzii au descoperit în cadrul programului „Şcoala altfel”, circuitul apei, prin intermediul Companiei de Apă Arieș. În...
Leonardo-Mihai Mărincean, președintele asociației The Da Vinci System, în perioada de 7-9 iulie a participat la competiția națională de dezbateri academice organizată...
Pictură, literatură, ştiinţe, prin toate acestea elevii vor arăta că „Frumuseţea naturii este egalată numai de frumuseţea sufletului” (Victor Hugo). Printr-un proiect...
În contextual temei anului rotarian actual care vizează educaţia, Club Rotary Câmpia Turzii şi-a propus să sprijine învăţământul din municipiul Câmpia...
Asociaţia Civică pentru Iniţiativă şi Acţiune Comunitară Câmpia Turzii în parteneriat cu Clubul Copiilor, organizează o dezbatere interactivă, între elevii celor două...
Educația reprezintă un domeniu important în care Clubul Rotary Turda investește, dorind să realizeze implicarea tinerei generații în problemele comunității dar și...
În contextual temei anului rotarian actual care vizează educaţia, Club Rotary Câmpia Turzii şi-a propus să sprijine învăţământul din municipiul Câmpia Turzii...
Întotdeauna am considerat că în spatele unei performanţe se ascunde multă muncă şi perseverenţă. Unii elevi sunt deosebiţi şi prin prisma faptului...
În timp ce faptul de a te califica la faza națională a unei olimpiade este deja o performanță, pentru că ești cel...